Invaţă ce să spui ca să ajuţi
Cartea celei de-a doua săptămâni din provocare a fost “Manual de consiliere” a lui Richard Nelson-Jones.
Nu că n-aş fi stat mai bine de jumătate de oră în faţa bibliotecii, până m-am decis ce să aleg, dar despre asta în întregime, într-o altă poveste.
Manual de consiliere deci. Voi spune din capul locului că nu am de gând să “povestesc” cartea. Cine e interesat, poate citi aşa ceva aici. Am de gând în schimb să povestesc despre carte, şi asta nu în foarte multe cuvinte.
Păi ar fi în primul rând de zis că este un “manual” citibil. Adică, spre deosebire de muulte alte manuale peste care am tot dat, nu doar că nu e insipid şi înecăcios, dar se citeşte chiar destul de uşor şi… curgător, aşa.
În al doilea rând, e o carte cu noţiuni de bază (nici nu are pretenţia, de altfel, că ar fi altceva). Mai mult decât atât, e o carte care mai mult decât consilierilor se adresează “persoanelor care oferă sprijin folosindu-se de abilităţile de consiliere”. Ceea ce nu înseamnă că studenţii la psihologie în anul I n-ar putea lucra cu succes pe marginea ei, mai ales că fiecare capitol oferă sugestii de exerciţii menite să faciliteze asimilarea noţiunilor prezentate.
Un alt lucru care îmi place la ea este că te conduce pas cu pas, într-o manieră logică şi inteligibilă prin temele legate de procesul de consiliere, fără a se pierde în detalii şi fără a pierde din vedere tabloul mai mare, referindu-se inclusiv la lucruri aparent simple (cum ar fi prin ce diferă o şedinţă de început de o şedinţă de mijloc; sau de ce să ajungi cu câteva minute înainte la cabinetul de consiliere şi să nu primeşti clientul până nu te-ai pregătit; sau cât e de util să creezi tu formularele pe care vrei să le utilizezi în temele pentru acasă ale clienţilor) – lucruri aparent simple spuneam, dar despre care nu am auzit vorbindu-se în niciuna dintre orele de curs pe care le-am avut la facultate (şi am fost la toate).
O altă carte pe care am citit-o cu creionul în mână – îmi formez un obicei, se pare; însă de data asta m-am mai “certat” pe alocuri cu autorul (cum ar fi când încerca să mă convingă că întrebările pot distruge relaţia de consiliere), în timp ce alte paragrafe m-au distrat de-a dreptul (cum ar fi cel în care consilierii sunt atenţionaţi că nu este etic să încheie “siropos” un proces de consiliere).
Cu toate astea e o carte ce poate servi elegant ca punct de plecare atât celor ce parcurg o formare… formală în domeniul consilierii, cât şi “persoanelor care oferă sprijin folosindu-se de abilităţile de consiliere”, cum spune chiar autorul.



