Irina Şubredu

Fiindca nu am foarte multe (alte) talente si fiindca astept cu nerabdare pozele, incerc de ceva timp sa pun in cuvinte ziua de ieri si ziua de azi.

Si tot ce reusesc sa rostesc este “exact. asa. cum. trebuia. sa. fie.“.

…cu soare, cer senin si ghiocei, a fost pentru mine AZI, de ziua lui

Vestea buna e ca s-a incalzit. Vestea proasta e ca asta inseamna multe urme de bocanci murdari.

Vestea buna e ca am pregatit un mop de sters pe jos. Vestea proasta e ca nu exista unul si pentru suflet.

Sau da?…

Au inflorit copacii, iremediabil.

Pe drum, undeva, am vazut magnolii.

Pe Didi o mai cheama si Dumitrita.

Puiul i-a zis bunicii lui cu nume de floare “La multi ani, bunica! Sa fii fericita!”, parca stiind ce conteaza de fapt cel mai mult.

Pentru bucuria celor care-au cotrobait in cutia de capuccino a meritat sa o car tocmai din Franta.

Pe cutia mea primita cadou scrie “Friends” si s-a asezat praful de-un deget.

Cristi n-are punga colorata si se plange pe tema asta de ieri intr-una.

De azi inainte am tricou de la ALEXA. Cu poza lor (noastra) si versurile pinguinului.

Am descoperit intamplator azi melodia din titlu (tot a lui Vlad. Adica Stefan. Adica a insulei) si cumva nu-mi mai iese si nu-mi mai iese din minte. Ma bucur ca de-o mare descoperire de faptul ca nu e-n doua cu nostalgie, ci cu bucurie: sigur ca “nu va mai fi la fel niciodata / niciodata la fel nu va mai fi“.

Nimic nu ramane la fel, totul se schimba, totul curge. Intamplarile, prietenii, noi, viata, dragostea. Si ce bine ca e asa. Si aproape ca nu este copilarie mai mare decat sa ne dorim sa ramana toate asa cum sunt.

“Si ploaia va fi amestecata

cu pulbere fina de noapte si zi“…

Poftim, sa vi se insinueze si voua printre ganduri!

Pe drumul obisnuit dintre birou si cantina ma opresc deseori sa “simt” ziua pe care tocmai o traiesc. Vantul, daca e vant, soarele, daca e soare, norii, daca sunt nori. Azi a fost o zi foarte foarte frumoasa, Madalina. Luminoasa si senina si suficient de racoroasa cat sa nu fie antipatica.

Ajunsa acasa, am facut curat, o curatenie de primavara veritabila, fara focuri pe campuri, dar cu scuturari de prafuri din greu si cu spalari de geamuri… din alea… prin care rufele vecinilor se vad deodata mai curate.

Am privit copilul meu (singurul, Cristi ; sau cel mai mic dintre cei 14, Dana) – jucandu-se cu apă cu cea mai mare incantare, ud pana la coate, dar cu gura pana la urechi (ca de n-ar avea urechi ar rade de jur imprejurul capului…).

Am inceput de cinci ori sa spun Sanei povestea locurilor pe unde am fost “plecata” (a sasea oara cu noroc) si am reusit sa fiu deodata “si rea si femeie” cu o aproape-cunostinta cat se poate de veche, de la care am primit in schimb o imbratisare.

Insa acum, la final, insula mi-a facut dor si pofta de ploaie si fiindca e cald in casa, poate prea cald, imi vine sa deschid geamul si sa inchid ochii, doar-doar o sa incep sa aud si sa simt picaturile siroind – pe pervaz, pe obraji si peste ganduri.

Chiar: unde stau fluturii cand ploua??

Pe drumul spre locul din care aveam sa-mi “recuperez” copilul m-am tot intalnit cu primavara pe care o astept de nici nu mai stiu cand. Nu au inflorit mai repede copacii, nici nu era cine stie ce revarsare de soare.

Dar din zece in zece metri ardea cate un foc.

Si cand sa stramb din nas si sa zic ca e-o metoda “barbara” de a face curatenie pe campuri, am priceput deodata utilitatea ei. Ramanandu-mi doar sa-mi doresc sa gasesc un mod de a arde din cand in cand vreascurile de asta-toamna ca sa las teren liber si curat. Unde sa poata veni iarasi Primavara.

Ea imi trimite flori si imi spune ca a venit primavara.

El imi da saruturi cu fulgi si imi spune ca e iarna.

Eu pe cine sa mai cred??…