Irina Şubredu

De la EriK am invatat sa ma uit in sus. (Nu numai cerul iti ofera imagini spectaculoase, ci si tavanul de la mall, cu-a lui oglinda care habar n-aveam ca-i acolo…).

Tocmai terminase de povestit cum uneori isi opreste sirul gandurilor (procedeu care ar umple-o pe Madalina de invidie) si cum in mijlocul linistii care se face, intalneste cea mai profunda pace. Iar eu tocmai ma gandeam la cartile lui Eckhart Tolle si ma intrebam pe care sa i-o dau s-o citesca.

Si chiar atunci am avut inspiratia sa imi ridic privirea. Iar ceea ce am vazut, m-a facut sa ma opresc in loc de parc-ar fi fost magie: in cea mai desavarsita liniste, petale de salcam cadeau una cate una, singurele puncte albe intr-o noapte neagra ca smoala. Una cate una, ca un inceput de ninsoare, ca un dans:

“Si-n ceasul acela inalt

de alchimie cereasca

convins-am luna,

si alte cateva astre

in jurul inimii mele

sa se-nvarteasca“…

Am mai bine de doua saptamani de cand ma uit dupa el. Dar parca niciodata nu-i “momentul”. Ba ma grabesc, ba s-a terminat, ba e ofilit.

Mi-e dor de un buchet de liliac proaspat, cu mirosul lui inconfundabil si poate un pic rece de picuri de ploaie.

Atat asta-seara.

Pe drumul obisnuit dintre birou si cantina ma opresc deseori sa “simt” ziua pe care tocmai o traiesc. Vantul, daca e vant, soarele, daca e soare, norii, daca sunt nori. Azi a fost o zi foarte foarte frumoasa, Madalina. Luminoasa si senina si suficient de racoroasa cat sa nu fie antipatica.

Ajunsa acasa, am facut curat, o curatenie de primavara veritabila, fara focuri pe campuri, dar cu scuturari de prafuri din greu si cu spalari de geamuri… din alea… prin care rufele vecinilor se vad deodata mai curate.

Am privit copilul meu (singurul, Cristi ; sau cel mai mic dintre cei 14, Dana) – jucandu-se cu apă cu cea mai mare incantare, ud pana la coate, dar cu gura pana la urechi (ca de n-ar avea urechi ar rade de jur imprejurul capului…).

Am inceput de cinci ori sa spun Sanei povestea locurilor pe unde am fost “plecata” (a sasea oara cu noroc) si am reusit sa fiu deodata “si rea si femeie” cu o aproape-cunostinta cat se poate de veche, de la care am primit in schimb o imbratisare.

Insa acum, la final, insula mi-a facut dor si pofta de ploaie si fiindca e cald in casa, poate prea cald, imi vine sa deschid geamul si sa inchid ochii, doar-doar o sa incep sa aud si sa simt picaturile siroind – pe pervaz, pe obraji si peste ganduri.

Chiar: unde stau fluturii cand ploua??