Irina Şubredu

Am ochii inchisi. Dar ceva – poate faptul ca m-am intors de pe o parte pe alta, poate faptul ca am tras patura cu o mana – ma da de gol ca m-am trezit, desi am ochii inchisi.

“- Auzi, Mami, si CUM de v-ati gandit voi sa mai am eu un fratior?”

(-Ha?? Nu-i nici opt dimineata, copil, ce-ti veni? – zic in gand, ca de deschis ochii, nu-i deschid in continuare)

“- Pai nu v-ati gandit ca – dupa ce mai creste si Codrin, o sa fie O GRAMADA DE INTREBARI PENTRU VOI?”

(???!!??)

Nu ne-am gandit, evident. Ne gandim acum. Dar speram ca poate “dupa ce mai creste si Codrin” s-or intreba unul pe altul…

On the other hand… neaaah. Si distractia unde-ar mai fi?

Joaca ceva joc cu adunari – cu taica-su’. Isi impart cartile intre ei, apoi fiecare face adunarea de pe cartea lui.

Tatal, crezandu-se istet, zice “doua sosete si cu trei sireturi fac CINCI ADIDASI“.

Bogdan: “Poftim?? cum CINCI ADIDASI? Si unul e fara pereche??”

“Vai de mine, am in familie doi alintati” (comentez jumatate amuzata, jumatate exasperata de nevoia de atentie manifestata simultan de tata si fiu).

“Si parca vad ca la norocul meu, si bebelusul o sa fie tot alintat…”

“Mami, dar ce-o sa faci atunci, ca o sa ai nevoie de trei maini ca sa ne alinti pe toti trei odata?!!!”

Hai sa vedem, cine e convins ca s-a lamurit “cum stau lucrurile” – cu nasterea, moartea si portiunea dintre ele, cu amanuntele vietii de zi cu zi? (Eu una eram destul de sigura, pana de curand. Cand…)

Mami, cand o sa moara toti oamenii, cine-l ingroapa pe ultimul?

Dintre mamuti si tigrii cu colti-sabie, cine-i cel mai curajos? Si cum stim asta, din moment ce si unii si altii au disparut?

De ce isi fac oamenii garduri?

Daca ii spun cainelui ca nu vreau sa fur nimic din curtea lui, el intelege?

Cand vom fi adulti, cine dintre mine si bebelus o sa fie mai mare? Dar bebelusul poate sa creasca mai inalt decat mine? Si daca da, CUM, daca eu sunt mai mare acum?

Si preferata mea: cand nu era pe pamant nici un om, cum a aparut primul bebelus?

” – Mami, vrei sa-ti spun un secret?

- Sigur.

- Stii, de fapt, eu CHIAR SUNT supererou. Shhh…

- Serios? Si ce faci tu cand esti supererou?

- Pai cum ce fac?! Ajut oamenii, bineinteles!”

La patru ani, patru luni si patru zile.

… vreau sa lucrez cu calculatoarele, ca Tati!”

Pana atunci…

Vineri, Bogdan ii spune Mariei:

“Ups, uite, a venit un pup la tine. Imi pare rau, nu stiu cum mi-a scapat!

Nu-i nimic, Mami. Poftim, ia-l inapoi!”

*

*        *

“Mami, mi-a venit o idee. Ce-ai zice tu sa facem cum am facut in seara dinainte?

Cum, mami?

Pai, tu ma tii pe mine in brate si Tati ne tine pe-amandoi…”

*

*        *

Matematica distractiva: “Un Fulger si cu-n Fulger si cu-n Fulger, cati Fulgeri fac, Mami?”

*

*          *

I-o arat in poza pe Lise

“Uite, mami, ea e doamna cu care am facut cursul.

Da, mami? Si ea si-a ascultat sufletul? (…)”

Ma uit cu Bogdan pe o carte cu jocuri (reprezentare spatiala, gandire logica, memorie, bla bla).

“Afla cine cu cine vorbeste la telefon” – suna instructiunile de pe o pagina cu sase copii cu telefoane la ureche, uniti prin fire amestecate intr-un labirint, prin care cautam impreuna.

Pe pagina urmatoare, acelasi principiu, doar ca imaginile prezinta sase calculatoare cu mouse-uri.

“A, STIU!” zice el. “Aici trebuie sa aflam CINE CU CINE VORBESTE PE INTERNET!” (!!!?!)

Acu’, ori cartea e facuta pentru copiii de ieri, ori copilul e pentru cartile de maine; ori tatal si “nasu’ Octavian” ar trebui sa fie foarte mandri; dar recunosc ca mi-a luat cateva secunde pana sa gasesc ceva de spus. Lucru care se intampla tot mai des in ultimul timp cand sunt cu el… .