Am fost ieri sa ridic de la posta cateva minuni (Da, unele minuni vin prin posta! o puteti intreba pe Alma daca nu credeti :->)
…printre care si cerceii de care m-am indragostit instantaneu (“Wear my song“):
Dar motivul pentru care voi mai trece pe la fata asta, mai mult decat cerceii, este asta:
Don’t you hear it? she asked & I shook my head no
& then she started to dance
& suddenly there was music everywhere
& it went on for a very long time
& when I finally found words all I could say was thank you.
Tot de aici
Daca as pune un link, ar fi catre o stare, nu catre o persoana (daca ar exista linkuri catre stari…).
O stare de alchimie interioara impeceptibila exterior.
Decat poate prin faptul ca undeva, in Univers, au aparut cateva stele noi. Poate si o planeta sau doua…
Intr-un fel 2009 a fost anul drumului de la
“I’ve been everybody else. Now I want to be
Something closer to myself”
la
“Now I am meeting myself and I am liking what I see
I am not afraid anymore. Not afraid to be bored
Not afraid to be me.“
“I am meeting myself and I am ready to see
Truth can break our heart. That is when it will start
To set us free”
“Nu exista nicio combinatie de cuvinte
Pe care s-o pot pune pe spatele unei vederi…”
asa incepe o melodie minunata cantata de Jack Johnson si ascultata week-endul asta.
Vestile sunt asa:
am primit primele poze de la Radu. Imi vine sa ma tot uit la ele una cate una, cum mananci cu zgarcenie cate o bomboana dintr-o cutie primita cadou – ca sa-ti ajunga pentru cat mai mult timp.
Oricat ma uit la ele, am una care mi s-a lipit de suflet. Asta:
E fix pentru “mami, da-mi un suflet de-al tau, sa ma bag in el…”!
Si cealalta veste e ca am fost mult mai mult CU EL zilele astea. Si e ATAAAT de bine! Si e un copil ATAAAT de special. Si in seara asta a invatat sa foloseasca Tux Paintul, ca Paintul obisnuit cu care “mami, hai sa desenam niste zambilici” nu mai e asa interesant deja.
Love is the answer
at least for most of the questions in my heart, like
Why are we here? And where do we go?
And how come it’s so hard?
It’s not always easy and
sometimes life can be deceiving
I’ll tell you one thing, it’s always better when we’re together
“Povestea vinilului. Frumoasa poveste a acestui produs discografic avea sa se sfarseasca aici pentru mine. Recunosc ca am momente dese cand ma apuca nostalgia vinilului, pentru ca era cald, pentru ca era frumos, pentru ca suna bine, chiar si cu micile sau marile sale impuritati sonore, pentru ca trebuia sa te porti cu el frumos ca si cu o iubita, pentru ca trebuia sa ai grija de el ca de un copil, pentru ca era generos grafic, pentru ca era ca un ultim gentleman al suportului muzical. Cu ce poate fi comparat? Cu un ceai bun englezesc, cu o tigara buna de foi, cu un vechi whisky malt scotian, cu o femeie frumoasa, cu o carte pe care n-o mai poti lasa din mana, sau cu un vechi platou dintr-un metal extrem de pretios pe care ti se aduc toate delicatesele din lume. Eu, din pacate, nu-l pot compara decat cu tineretea mea!…
Restul e numai o insiruire de realizari materializate in albume discografice care sigur ca au istoria lor plina de emotii, si de truda, si de bucurii. Sigur ca acum totul suna mai bine, ca tehnica a evoluat, ca progresul isi spune cuvantul, dar inclin sa cred ca tot ce-a urmat vinilului e numai performanta si-atat. Si asta pentru ca de la o anumita varsta discutam de marturitate, de pricepere, de experienta acumulata, de trairi ce trebuie, unele impachetate cu grija, altele inlaturate cu tact, de emotii ce trebuie stinse usor, fara sa doara. Viata curge pentru noi toti si peste noi toti, asa cum pentru mine a curs Dunarea…”
Am intrat duminica intr-o dispozitie “Alifantis” cum n-am mai fost de mult. Iar finii mei, care ma cunosc bine, mi-au daruit aseara Colectia de Vinyl, in interiorul careia am gasit paragrafele de mai sus, care mi-au incalzit dimineata. Pentru mine e foarte des Craciunul 
.
Multumesc!
Ruth E. Renkee zice (intr-unul din reminderele zilnice pe care le primesc):
“Să nu te temi niciodata de umbre.
Ele inseamnă pur si simplu că undeva in apropiere este lumină”
Nu că de câteva zile nu m-ar bântui “This little light of mine / I’m going to let it shine“.
Am descoperit vocea calda a lui Paolo Nutini asa cum descopar cele mai multe minuni muzicale de care apoi ma indragostesc: de la Cosmin.
Mi-au placut mai intai “These streets” (pe care o puneam pe toate CD-urile cu car-music) si “New shoes” (pe care o ascultam in fiecare dimineata). Apoi ieri, am gasit-o pe asta (“Growing up beside you“).
Ascultand-o e ca si cum am descoperit un nivel al sufletului meu despre care nu stiam ca exista. E un zbor de dimineata peste niste dealuri, ape si uneori printre nori, e o vedere de sus a drumului vietii.
Multumesc tuturor oamenilor langa care am crescut si cresc (incepand cu ai mei, care m-au primit in viata lor, continuand cu sora mea langa care am facut cea mai mare parte din drum, cu fratele meu pe care in cele din urma l-am “recunoscut”, chiar daca face parte din alta familie, cu Roxana, de la care invat mereu si care invata mereu de la mine, cu toti cei carora de-a lungul timpului le-am spus vreodata “prieteni”; pe care i-am iubit sau i-am urat si incheind cu minunea de copil care creste langa mine si cu barbatul care ma ajuta zi de zi sa cresc).
“And all the time I’ll be growing, growing up beside you...’
Dupa ce varianta originala ne-a bucurat / amuzat pe 30 decembrie, in ciuda faptului ca “artistul” nu mai recunoaste ca a cantat-o (in intregime), iata o varianta noua, “adaptata”, care ne-a bucurat / amuzat nespus asta seara.
Deocamdata numai pe mine si pe nepoata vrajitorului care a venit aducandu-si trusa cu dragoste ca sa-mi repare durerea de cap cu care m-am luptat mai toata ziua de azi…
Dar fiindca suntem altruiste si fiindca e “decizia mea” – si decizia mea este sa o impart cu toata lumea care ajunge la un moment dat aici, iat-o:
fotoliul de la 14
Asculta melodiile lui Cosmin