Sentimentul trait este de fascinatie nemarginita amestecata cu frustrare nemarginita – dupa care, cand frustrarea devine prea mare – imi bag picioarele si ma las.

Apoi ma intorc, fiindca fascinatia este totusi irezistibila. Si fiindca in tot timpul asta, chiar cand nu stiu “solutia”, am constant sentimentul ca solutia exista, ca o s-o aflu, ca o sa inteleg. Si cine o sa fiu atunci, imbogatita cu volumul de cunoastere acumulat din experienta prezenta, plus echilibrul emotional care ma asteapta – sunt cu mult prea tentante…

Dragostea poate veni in diverse forme. Daca nu apare in forma pe care o asteptam sau speram sa vina, asta nu inseamna ca nu a sosit.

Un buchet mare de trandafiri proaspat taiati din gradina (ce mult o sa-mi placa sa fac asta cand o sa locuiesc in casa aceea de la tara). O cutie de bomboane Bucuria de la mama lor.

Cinci emailuri cu urari de la Mama (geez!) .

Finalul primului an gradinaresc – sarbatorit fix astazi. Ocazie cu care am avut prima cearta cu Bogdan pe tema “te imbraci frumos”, fix cum avea mama cu mine si mi-am promis sa nu am niciodata cu copiii mei (so much for “eu nu am sa fac niciodata asa ceva!”…).

Traditionala iesire in doi de ziua noastra. Si netraditionala iesire la un pahar de vin cu niste oameni primitori si calzi si care nici macar nu-s nasii nostri.

Si traditionala intrebare “mai stam?”.

Mai stam.

Stii de ce am zambit si de ce eram asa de bucuroasa?? Pai, din doua motive: fiindca a fost ca si cum am vazut o sclipire din viitor si era dintr-un viitor luminos si cald si pe care mi-l doresc. Si pentru ca tu erai in el.

P.S.: si pentru ca mi te-am imaginat scotand foaia aia galbena (si mai galbena de la vreme) si luandu-te de mine ca te-am facut “tradatoare”. 

Iti spun “TE IUBESC”, dar…

…uneori vreau sa spun “am incredere in tine”. Vreau sa spun poti s-o faci! Vreau sa spun intinde-ti aripile si zboara! Ai tot ce-ti trebuie, chiar aici, chiar acum. Daca doar te-ai putea vedea putin prin ochii mei.

Iti spun “TE IUBESC”, dar…

…uneori vreau sa spun “sunt aici pentru tine”. Stiu ca ai dat cu capul de pragul de sus, si mai ales stiu ca doare. Vreau sa spun e ok. Vino sa te tin in brate. Poti sa plangi pana mai trece. Promit sa nu te-ntreb nimic. Promit ca nu-ti dau teste de filosofia vietii.

Iti spun “TE IUBESC”, dar…

…uneori vreau sa spun “sunt mandra de tine”. Vreau sa spun iata, ma uit la tine si vad cum cresti. Vreau sa spun stiu ca nici nu-ti dai seama cat de departe ai ajuns!

Iti spun “TE IUBESC”, dar…

…uneori vreau sa spun “lasa-ma sa fac ceva pentru tine”. Vreau sa-ti spun daca ai putea vedea dragostea, ai vedea acum o ninsoare aurie de lumina calda care pluteste de la mine spre tine. Vreau sa-ti spun aud adesea o muzica atunci cand sunt in preajma ta.

Iti spun “TE IUBESC”, dar…

… uneori vreau sa spun “uite, acum s-a miscat cerul”. Sau uite, acum se invart stelele in jurul inimilor noastre.

Dar in loc sa-ti spun toate astea, deseori iti spun “TE IUBESC”.

Mai putin, desigur, atunci cand nu pot sa-ti spun “TE IUBESC”, si iti spun toate astea…

You cannot educate a man wholly out of the superstitious fears which were implanted in his imagination, no matter how utterly his reason may reject them.

Oliver Wendell Holmes, Sr.

Sa petrec o ora in tacere, “chiar daca mai exista cineva langa mine” – asta a fost “tema” mea pe ziua de astazi.

In primul rand ca toate lucrurile s-au miscat mai incet. Nu in sensul enervant, in care tu astepti sa se intample ceva, si nu se intampla. Ci in sensul… calm al cuvantului. Ca si cum deodata ar fi fost timp pentru toate. Ca si cum timpul ar fi avut rabdare cu mine.

Apoi, a devenit mai important daca ceva este important. Daca ceva conteaza. Daca are sens. Ceea ce urma sa spun sau sa fac. Si daca nu, nu.

Apoi, au iesit la iveala o serie de lucruri uitate. Dintre cele pe care le pusesem “on hold”, pentru a fi facute imediat ce am un ragaz.

Apoi, am realizat cate conversatii port in capul meu. Fara sa deschid gura. Cu oamenii care imi sunt aproape zi de zi. Cu cei care sunt departe. Cu cei din carti sau care scriu carti.

Dar poate cel mai mult, a insemnat sa fiu prezenta mai mult. Sa fiu mai aici. Mai acum. Sa traiesc mai secunda cu secunda. Poate de aceea mi se pare ca s-au intamplat atat de multe, intr-o singura ora in care am tacut, tac. Desi a trecut atat de putin.

Cand experimentez sentimente noi sau cand ma trezesc deodata ca pot face lucruri care altadata imi pareau imposibile, nu sunt sigura daca mi-au crescut bucati noi de suflet – ca niste taramuri noi de explorat – sau pur si simplu am deschis deodata o poarta catre un loc care a fost intotdeauna acolo, doar ca nu am avut niciodata curajul sa explorez atat de departe.

Alteori nici nu sunt sigura ca e asa de important…

Ma simt ca si cum le-as gusta pe fiecare mai intai – apoi le-as topi pe cerul gurii ca sa le cunosc si recunosc aroma – inainte de a le inghiti.

Am chef uneori sa pun mana pe pix si sa fac o schema - o schema despre cum functionez eu si sa o afisez pe toti stalpii pe o raza de un kilometru in jurul meu.

Imi vine cateodata sa ma dezbrac de masca zambitoare si politicoasa pe care o port cea mai mare parte din timp, precum si de masca de victima de dedesubtul ei – si sa umblu asa o vreme prin viata – chiar daca in felul asta curcubeul de stari prin care trec intr-o zi ar schimba culorile aerului din apropiere.

Urasc cand las sa treaca prea multa vreme inainte de a spune “STOP!”; ca tolerez peste limitele mele tot felul de lucruri, ca ignor cand sufletul meu imi spune: “opreste-te. respira acum. cauta o cale de a te simti mai bine.”. Cand spun “sigur ca da” in loc de “bineinteles ca nu”; cand ma simt vinovata pentru lucruri pe care nu le fac sau pentru felul in care se simt ceilalti; cand le dau voie sa-mi spuna zi de zi cat de dificila sunt si cat se tem de mine, dar nu sunt in stare sa le spun cum ma simt eu in situatiile acelea.

Imi place sa-i invat pe altii, sa vad lumina din ei, sa astept pana se aprinde mai tare si incepe sa lumineze totul in jur; sa-i insotesc pe drumul lor catre crestere. Ma entuziasmeaza sa ma gandesc cum sa fac lumea mai buna decat am gasit-o . Ma entuziasmeaza ideile noi despre cum pot atinge vietile cat mai multor oameni.

Ma topeste sa fiu tinuta in brate – desi reusesc sa ma abandonez cu adevarat foarte rar. Plutesc cand intr-o imbratisare reusesc sa (re)gasesc sentimentul acela de Acasa, de “am-incredere-deplina-in-tine-orice-ai-face”. Pot oferi oricand o imbratisare, dar nu pot primi una oricand.

Atingerea o vad ca pe o forma de apropiere – si o pretuiesc cel mai mult pe cea sufleteasca – pe care o simt de la oricati kilometri, dar o apreciez si pe cea fizica, sursa de tandrete si de caldura.

Mi-e frica de singuratate, de oamenii care rad de o idee inainte o inteleaga; ma tem cand mi se pare ca nu sunt importanta pentru tine, cand nu ma lasi sa fiu acolo; ma doare cand imi promiti ceva si nu te tii de cuvant si cand nu ma asculti.

Iubesc la oameni talentul, harul de orice fel; incercarile de a fi mai buni, rabdarea, pasiunea; cand intind o mana desi nu-s obligati, cand fac bine stiind ca nu-i vede nimeni; duiosia; felul in care uneori au incredere in mine, in care uneori imi zambesc si aproape intotdeauna isi deschid sufletul. `

Nu, nu stiu sigur care e scopul meu in viata si nici nu am un raspuns definitiv la intrebarea “cine sunt eu?“, dar paleta de culori e intinsa pe masa si la asta lucrez acum.

M-a emotionat pana la lacrimi “See me beautiful” a lui Red Grammer; si abia ascultand-o a 101-a oara am inteles:

mai mult decat sa ma vezi frumoasa,

cand te uiti la mine,

mi-as dori

sa ma VEZI.

See me beautiful,
look for the best in me.

That’s what I really am,
and all I want to be.

It may take some time
It may be hard to find,
but see me beautiful.

See me beautiful,
each and every day.

Could you take a chance?
Could you find a way?

To see me shining through
in everything I do
and see me beautiful.

Si tot ce reusesc sa rostesc este “exact. asa. cum. trebuia. sa. fie.“.