Irina Şubredu

Daca cineva ar fi luat pensula si ar fi pictat dragoste pe panza mea de ieri si de azi, nu ar fi aratat mai frumos. Oriunde ma intorc, sunt parte a unui act de dragoste. O imbratisare, o carte in dar, o ora cu mama, un group-hug pentru tata, stersul unei lacrimi, samanta unui zambet, o declaratie emotionanta facuta in treacat, un sarut copilaresc pe obraz.

Acum simt ca si cum cineva a venit special la casuta-piticilor in care stam si a asezat la ferestre draperiile albe cu maci si mobila alba si usile albe, si prosoapele verzi si lenjeria cu flori. Pe toate, cu dragoste.

Drumul meu prin fiecare zi e presarat cu minuni.

Asta-seara, fara sa plec de la taste, mi-au iesit in cale picaturi de lumina care m-au atins intr-un fel sau altul. Cele mai luminoase, mai jos:

* “  This song makes me miss my friend Meg.

I feel as if there’s a Meg-shaped hole beside me when I listen to this song.”

de aici.

* ” a very kerry christmas.zip” : am gasit intamplator ce imi doresc de vreo doi ani in perioada Craciunului si nu apuc sa-mi fac / caut: o adunatura de melodii “christmassy” – deja arhivata – aici.

* ” I once dated a photographer.  He taught me that the way I see myself is nowhere even close to how others see me.

Someday I hope to be able to see what you see, when you look at me.” – de aici.

* Si, fiindca Lise spune ca muzica atinge direct corpul emotional, puteti asculta aici ceva ce mi-a atins corpul emotional chiar de la prima dintre cele… cateva ascultari: cosmin vaman – Nicaieri nu ninge ca in parul tau – TEST.

P.S.: Daca ascultati cu atentie, o puteti auzi pe fina mea gângurind, in timp ce tatal ei se chinuia (la propriu) sa inregistreze

De la Lise stiu ca fiecare persoana este responsabila de ceea ce face, spune, simte si gandeste. Prin urmare Laura este responsabila de urmatoarele:

Respectiv un set cana + ceainic (ca tot spuneam ca am prea multe cani…)

… cu dedicatie :->

…care se potriveste foarte bine cu agenda mea pentru 2010. In care agenda pentru 2010 se afla lista mea de dorinte. Inclusiv asta:

… de implinirea careia Laura este de asemenea responsabila .

Poate ca darul tau pentru Univers, draga La,  este sa gasesti motive de bucurie pentru oameni. Poate ca asta ar trebui sa fie urmatorul tau servici. Si poate ca acolo ar trebui sa fim colege. Poate mai mult decat acum.

Grupul de joi ne intreaba uneori despre drumul pe care l-am facut pana acum. Cireasa de pe tort a fiecare zile era mult timp momentul in care ne intalneam si povesteam ce clipe magice am trait in ziua respectiva. Ce intamplari mici, dar magice, ne-au iesit in cale. Ce dorinte ni s-au implinit “ca prin minune”, ce coincidente s-au produs, cum au aparut solutii la probleme si rezolvari la situatii – la care nu ne-am fi gandit.

Acum, si eu si Roxana avem cate un carnetel / agenda (in cazul meu “Jurnalul de zana buna” primit in dar de la ea) – in care trecem momentele magice ale fiecarei zile.

Nu-i de mirare atunci ca generatia urmatoare se incadreaza perfect in peisaj, cu EriK, stand treaza noaptea langa mama ei careia ii este rau prin somn, cu Bogdan care imi spune “Mami, da-mi bagheta ta sau fac cu ea o magie!” (si va rog sa ma credeti, are un talent innascut in miscarile pe care le face cu ea), respectiv cu Teo, care… dar mai bine sa lasam imaginea sa vorbeasca :->

Dupa o zi cu trei intalniri serioase de grup, si una de distractie, trei Ioni, cantina rezervata pentru un doctorat, o cana de cafea mare cat o zi de post si un capucino “intre timp”, trei domenii profesionale din viata mea de acum care au vrut atentie simultan, cinci copii din care doi-trei in brate la mine in acelasi timp, o dezbatere daca sa mergem la Puscasi sau la Chisinau – si printre toate – strecurata cumva, nu se stie cum, niste dragoste si niste magie – ma simt la fel de profunda ca o inghetata cu ciocolata, la fel de odihnita ca un barbat care a carat lemne inca din zori si la fel de creativa ca un functionar de ghiseu.

Asa ca o sa ma tarasc leganat catre un dus prescurtat – cu gelul “hair and body” al barbatului meu – ca miroase a dimineata odihnita si verde – si de acolo catre un somn pe care l-as vrea luung cat o zi de post.

… te trezesti deodata ca ti-e frig, un frig din ala care nu-ti iese din oase si dai centrala mai tare si nu se intampla nimic.

…te trezesti deodata ca ai camere goale si intunecate – in care inainte era ras si veselie si lumina.

… oameni dragi tie iti spun ca esti “gri” si tu intelegi deodata la ce se refera, ca si cum ai folosi dintotdeauna culori ca sa vorbesti despre stari.

…iei taxiul spre un loc in care abia astepti sa ajungi si te uiti cu stupoare cum nimereste toate semafoarele pe rosu si toate stradutele ocolitoare aglomerate si cu cat te lupti sa ajungi mai repede, cu atat mai incet se intampla totul.

…te auzi spunand lucruri in care nu crezi, care dor si care lovesc unde stii ca doare mai tare si te intrebi “oare cine e persoana asta care vorbeste?”.

… te vezi deodata facand lucruri prostesti care stii ca nu ajuta la nimic; despre care stii ca nu se pot des-face si care stii ca nu te duc nicidecum mai aproape de unde vrei sa fii, ci mult mai departe; dar le faci totusi, fiindca totul doare prea tare si fiindca atunci crezi ca nu ai de ales.

Cand uiti sa pui magie ajungi curand intr-un loc in care viata ta nu-ti mai place asa de mult.

Si daca esti norocos, cineva din jurul tau te opreste si te scutura si-ti aminteste.

Daca esti si mai norocos cineva-ul ala e o parte din tine – poate Sinele ala de care vorbeste asa de relaxat Nuţă, poate altceva. Dar se intampla că dupa ce te opresti, incepi sa-ti amintesti. Si totul capata iarasi sens.

Daca esti norocos…

“Masina mica-mica-Smart” implineste indata un an de cand e la mine… in “familie”. Desi am condus-o inca din prima zi, am lungi perioade cand nu o conduc deloc. De cele mai multe ori fiindca m-am obisnuit sa ma deplasez cu “nava spatiala” (aka “masina mare-mare Toyota”) pe care o piloteaza stim-noi-cine. Dar uneori si fiindca inca mi se strange stomacul de cand pun mana pe cheie pana pornesc motorul.

Saptamana asta insa, pilotul meu preferat a fost in calatorie peste mari si tari. Iar eu mi-am impartit timpul si energia intre doua iubiri: asta si asta. Asa ca eu si masina mica-mica-smart am devenit una parte din cealalta.

Nu mai departe decat ieri mi-am amintit ca pentru mine condusul este mai mult decat ceva practic: e o placere adevarata! Cu razele soarelui prin plafonul de sticla, senzatia de vant in panze si muzica tare in boxe, am lalait tot drumul dintre CIPO si Gradi. Si azi, mesajul de la Univers suna asa:

“You don’t take “baby steps” for the distance they cover, but to put yourself within reach of life’s magic.

Just like you don’t hoist your sails to move the boat, but to put yourself within reach of the wind.

Just like you don’t sing in the car to be heard… By the way, why do you do that?”

… Una dintre intrebarile mele favorite, dintotdeauna (depasita numai recent in preferinte de intrebarea “Ce ai face daca ai putea face orice?”).

Si in seara asta gasesc (alaturi de o alta poezie absolut minunata despre zane) – asta:

Am primit o întrebare:
Ce te faci când vei fi mare?

Mama spune doctoriţă,
Tata vrea o pictoriţă,

Bunicul zice-nvăţătoare,
Buna vrea aviatoare,

O mătuşă, profesoară,
Îmi dă lecţii de vioară,

Eu mă tot gândesc de-o lună,
Vreau să fiu o zână bună!*

Tincuta Horonceanu Bernevic, in “Zambeste, copilarie”.