Nu devenim adulti cand ne jucam de-a mama si de-a tata, nici cand contemplam extaziati batul cu doua linii pe el, ci in clipa cand ne vedem copilul in carne si oase si ne loveste-n frunte volumul de responsabilitate care ne asteapta.

Nu devenim adulti cand ne punem pe degete verighete, ci cand in loc sa intoarcem spatele si sa plecam, ramanem pe loc si comunicam, facand relatia sa mearga mai departe.

Nu devenim adulti cand obtinem primul loc de munca, ci cand reusim sa ne gasim motivatia de a face lucruri frumoase, care ating vietile altor oameni, in ciuda “sistemului”, a betelor in roate si a eforturilor celorlalti de a ne descuraja. Devenim adulti cand invatam cum sa fim mentori pentru un grup de voluntari sau de interni, si cum sa facem sa-i invatam sa faca la randul lor lumea mai buna, acolo unde sunt, oriunde s-ar afla.

Nu devenim adulti cand obtinem permisul de conducere, ci cand ne folosim masina ca sa dam o mana de ajutor cand e mai mare nevoie, in ciuda faptului ca afara ploua, sau ca e noapte, ca dezaburirea nu functioneaza sau ca a doua zi ne asteapta un drum mult mai lung.

Nu devenim adulti cand avem drept de vot, ci cand ne internam parintii si-i pregatim, povestindu-le pas cu pas despre operatia care-i asteapta.

Devenim adulti sub ochii mari ai copiilor nostri care asteapta de la noi minuni, devenim adulti sub ochii intrebatori ai cursantilor care asteapta de la noi raspunsuri; devenim adulti cand gasim curajul de a trece peste ce ne sperie mai tare si a face totusi pasii mai departe; cand gasim in noi puterea de a spune “acum ma opresc, si renunt, pentru ca asta imi face rau”, dar si de a spune “acum ai sa te opresti si ai sa renunti, pentru ca ai depasit limita prea tare!”.

A fi adult are prea putin de-a face cu cifrele din buletin, cu contul din banca, inscriptia de pe cartea de vizita, de sub numele tau; are prea putin de-a face cu starea civila, numarul de ani petrecuti la scoala sau cu numarul de oameni aflati in subordine. “Cresterea e obligatorie, maturizarea e optionala”, zicea odata cineva, in timp ce Adrian povesteste mai mereu ca are senzatia ca traieste intr-o lume de prescolari.

A fi adult are prea putin de-a face cu distractia, cu jocurile, cu puterea. E o treaba serioasa, deseori deloc amuzanta, care are de-a face mai degraba cu obstacolele, cu juliturile, cu greutatile si fricile – insa numai daca sunt urmate de ajunsul la destinatie (fie ea si intermediara), de cicatrici care spun o poveste, de eforturi si de curaj si numai daca din fiecare reusim sa invatam cate ceva.

Nu stiu daca ti-am raspuns, sis, la intrebarea ta serioasa in felul meu neserios, dar stiu ca macar am incercat. Si mai stiu ca – asa cum sa copilaresc cu tine a fost o placere – sa fim adulti impreuna e cel putin mai usor.

“I love you baby, trust in me when I say

And let me love you baby, let me love you“

Iar in caz ca nu am fost prea clara:

“If there is a load you have to bear
That you can’t carry
I’m right up the road
I’ll share your load
If you just call me”

In trecere, un mic dar pentru self-esteem!

“She… may be the song that summer sings [...]

The one I’ll care for through the rough and rainy years…”

Crede-ma pe cuvant:

“Girl you’re amazing
Just the way you are”

La multi ani, draga mea!

Esti in inima mea – e mai aproape; dar asta e o stare de fapt, ceva ce “sta pe loc”. As vrea o expresie care curge, dinspre mine inspre tine, dinspre inima mea inspre inima ta. Asta ar fi mai aproape de adevar.

Ma gandesc la tine. Iti trimit dragoste si lumina. Ingrijorarile incerc sa nu ti le trimit; iarta-ma daca ajung cateva si la tine.

Ma gandesc la tine. Stau cu ochii pe telefon. Si as vrea sa-mi spuna cineva ca o sa fie bine.

Ma gandesc la tine. Ma gandesc la tine.

Pentru ca faci parte dintre oamenii aceia pe care ii pot numara pe degetele de la jumatate de mana – cu care ma simt in siguranta sa fiu eu insami in orice situatie.

Pentru ca stiu ca pot sa-ti spun orice si stiu ca nu o sa ma judeci.

Pentru ca simti intotdeauna cand am nevoie sa fii langa mine.

Pentru ca am petrecut impreuna zile intregi de dimineata pana seara cu friends si pizza.

Pentru toate datile cand aveai treaba, dar ai pus-o on hold, doar ca sa stai cu mine. Pentru ca nu mai cunosc pe nimeni care sa faca asta pentru mine.

Pentru ca ii povestesti tu mamei noastre ce se mai intampla cu mine.

Pentru ca il iubesti pe copilul meu ca si cum ar fi copilul tau si pentru cat de mult te iubeste el.

Pentru ca te intelegi cu sotul meu. Pentru ca ai invatat sa il accepti, desi ti-a “furat” majoritatea numelor de alint pe care ti le dadeam inainte.

Pentru ca ma asculti cand ma entuziasmez, dar si cand ma enervez; cand sunt dezamagita si cand sunt incantata; cand sufar si cand ma simt iubita. Pentru ca nu spui niciodata “ti-am spus eu!”, desi ai putea…

Pentru ca esti curajoasa; pentru ca esti desteapta; pentru ca stii sa visezi; pentru ca iti place sa cresti; pentru ca esti hotarita si pentru ca esti creativa; pentru ca esti foarte buna in ceea ce faci; pentru ca faci lucruri atat de dificile si pentru ca te descurci; pentru ca esti atat de matura in gandire si atat de copil in emotii.

Pentru ca esti persoana cu care ma voi uita in albumele de fotografii cand voi avea 80 de ani – si voi spune “aici eram in etapa X”, “aici eram in etapa Y” – iar “X” si “Y” vor fi numele prietenilor pe care ii voi fi avut de-a lungul vietii.

Pentru ca esti omul care m-a iubit cea mai lunga perioada din viata mea de pana acum si pentru ca esti pentru mine definitia iubirii neconditionate.

Ah, si pentru ca azi e ziua ta .

La multi ani, Draga Mea!

O stiu de cand avea cateva zile. Aveam o rochita tricotata, cu manecile albe, pieptul albastru si fusta rosie – cand m-am dus s-o cunosc. Atunci, ca si acum, familia nu avea voie sa “intre la copil”, sa-l tina in brate (poate pana se va naste copilul copilului meu, lucrul asta se va schimba) – asa ca mama (mama mea) – ne-a aratat-o de la balcon.

Cand a venit acasa era carliontata, cu faţa boţită, si plangea tare. Relatia mea cu ea a debutat sub indicatia parentala “ochii si fata!”. Aveam trei ani si opt luni atunci. Lucrurile au ramas la fel douazeci si sase de ani mai tarziu.

Baiatul asta pe care si l-a ales a fost motivul unor crize de gelozie cum rar mi-a fost dat sa traiesc – atunci cand mi-am dat seama ca e serios, ca o sa “mi-o ia”. Insa mi-a devenit drag intre timp si am ajuns sa cred ca daca cineva poate avea grija de ea “cum trebuie”, el e acela.

Am fost toata viata sora ei mai mare, cu rol de mama uneori, mai putin ieri seara, cand daramata fiind, cu bateriile terminate, a avut grija de mine cum ai de propriul tau copil; am oprit-o cand a vrut sa plece (“stai cu mine pana adorm!“) si in timp ce adormeam, era inca acolo.

Peste 12 ore se marita. Nu stiu ce sa-i spun. Nu stiu de ce sunt atat de emotionata. Nu stiu unde e linia dintre a-i dori o viata plina de fericire si a-i da voie sa traiasca experientele ei, in felul ei. In fond, tot ce pot sa-i spun este ca voi fi acolo. La fel ca in toti anii de pana acum. Ca voi crede in ea, cum am crezut de cand ma stie. Si ca voi continua sa o iubesc, la fel de mult.

“Did you know that all of the “I LOVE YOUs” you feel and say are captured and recorded here?

They’re actually put on display, sometimes even paraded around, so all can bask in their sublime glow.

Their energy could power a city like Iasi for 10,000 years, their beauty could bring Mona Lisa to tears, and their healing power has already completely rearranged the time-space continuum.

Your friend, The Universe.

P.S.: For whomever you love, you are their special helper. For whomever loves you, is my special helper. And whoever loves themselves, lifts the entire world higher. Isn’t that special?”