Undeva in Carturesti, Mada a gasit o carte, asta:

So, a few of my “things” to be happy about:

*Alma si felul in care e mereu acolo, dimineata. in care e mereu acolo, punct. in care, in ciuda felurilor diferite de a fi, reusim sa vorbim aceeasi limba; sa ne placa (respectiv displaca) aaaproximativ aceiasi oameni; sa avem aceleasi intuitii.

* Mada C si entuziasmul ei nelipsit. Si felul in care isi infrunta frici si isi asuma responsabilitati. Si felul in care ii vin idei despre Caravana si entuziasmul cu care ni le spune. Si felul in care e domnisoara profesoara uneori si in care ii plac niste melodii total aiurite si entuziasmul cu care ne povesteste despre ele (si uneori ni le CANTA).

*Ghioceii de la Bogdan (“poftim, Mami”). Si ghioceii de la Anny. Si zambila albastra de la el. Si zambila albastra de la Alma. Si zambila alba de la Madalina (nu cealalta) – primul meu martisor.

* insula, cu acordurile si dezacordurile ei. Si melodiile pe care le-am primit. Si pe care le aud acum in casti.

* Fatza copilului meu cu ochii stransi si botic serios (“Mami, uite cum dorm”).

* Cana cu Garfield, aproape ca a Anei (mai putin poza cu oglinda, care e mai galbena).

Si toate clipele de acum, cand sunt aici.

Dar nu este.

Am avut o zi grea, dintr-o saptamana grea.

Dar la sfarsitul ei, cand am ajuns acasa, am descoperit asta.

(Adica asta:)

Si deodata, ziua mea s-a luminat iremediabil.

So, Thank you, Annie dear >:D< . (And to you, Maddie dear, fiindca daca nu ai fi, nu s-ar povesti).