Irina Şubredu

Insarcinata a doua oara fiind, mi-am dorit sa am si eu un copil care sa semene cu mine. Dupa ce s-a nascut acest copil, mi-am dat seama ce mult seamana cu mine. Celalalt.

Ca un parinte este diferit pentru copiii sai diferiti, eram deja convinsa inca de cand, depanand “amintiri din copilarie” cu sora-mea, aveam senzatia ca am crescut in case diferite.

Ca o sa-mi pot iubi SI al doilea copil “in ciuda” faptului ca il iubesc asa de mult pe primul, m-a convins frumos Ada, cu cateva zile inainte sa nasc, dandu-mi sa citesc asta.

Ca s-a intamplat pe negandite sa imi iubesc al doilea copil – dupa ce s-a nascut, v-am tot povestit aici, aici si aici.

Ce nu m-am asteptat sa se intample insa, este felul in care venirea lui Codrin imi schimba usor-usor felul in care sunt parinte. Pentru Bogdan.

Si fie ca ma bucur mai mult de faptul ca VORBESTE, fie ca spun mai des “da” la “Mami, am o idee! vrei sa…”-urile lui, fie ca ii mut ora de culcare mai devreme fiindca am citit mai multe despre somnul copiilor, fie ca am mai multa rabdare cu geloziile lui si mai putina cu obiceiurile care stiu ca nu-i fac bine, mai multa incredere cand spune ca va face ceva si mai putine asteptari sa faca totul perfect, simt ca venirea acestui al doilea copil, cum spuneam, imi schimba usor-usor felul in care sunt parinte. Pentru primul.

Si asez asta printre intamplarile frumoase, dar neasteptate ale vietii. Am zis!

Tocmai am petrecut 15 minute incercand sa ma decid ce agenda sa iau cu mine in calatorie. Madalina ar fi extrem de mandra de mine!!

Despre cum o aplicatie “de clasa a saptea” de pe facebook made my evening:

De fapt nu “aplicatia”, ci raspunsul, dar…

In sfarsit am reusit sa-mi desenez floricele pe unghii. Ai crede ca nu-i asa rocket science, dar cand n-ai rabdare si te temi sa incerci lucruri noi – poate fi!

Si, pe langa ca e bine sa n-ai intimacy issues (ca na, e un om care te tine de mana vreo ora intr-una!), m-am ales (bonus!) si cu o mostra de intelepciune. Pe cand ma uitam incantata la asta:

… numai ce-o aud spunand: “si nici macar nu ne dam seama cat de putin ne trebuie ca sa fim fericiti!“. Uau!

Am fost ieri sa ridic de la posta cateva minuni (Da, unele minuni vin prin posta! o puteti intreba pe Alma daca nu credeti :->)

…printre care si cerceii de care m-am indragostit instantaneu (“Wear my song“):

Dar motivul pentru care voi mai trece pe la fata asta, mai mult decat cerceii, este asta:

Don’t you hear it? she asked & I shook my head no

& then she started to dance

& suddenly there was music everywhere

& it went on for a very long time

& when I finally found words all I could say was thank you.

Tot de aici

… si creionul cu care desenam viitorul, in culorile pe care ni le dorim!

Nu pentru ca ma emotioneaza poza asta:

la fel de mult ca poza asta:

Ci pentru cat de tare imi vine sa ma bag si eu acolo!

Un copil mi-a spus astazi “La multi ani!” pentru maine. Primesc urarea, tocmai de aceea.

Si o dau, cu drag, mai departe.

Tuturor celor care  pot sa topaie de bucurie ca au bibliorafturi colorate;

care pot sa joace fotbal cu mingea de carpe in mijlocul sufrageriei;

care pot sa faca dansul bucuriei pentru un penar cu 20 de linere de culori diferite;

care iau un cub de post-it-uri si il impart frateste tuturor celor din birou;

care se baga intr-o cutie in care a fost o imprimanta;

care urmaresc cu cea mai mare atentie si seriozitate un desen animat cu zanute;

carora le place sa se picteze pe faţă;

care se joaca cu baloane cu heliu sub pretextul ca ii amuza pe cei (si mai) mici;

pe care ii bucura cum nu se poate – baloanele de sapun;

carora le plac inghetata, acadelele si vata pe bat;

care nu se pot abtine sa nu se dea in leagane in parc;

care stiu toate desenele animate, pe unele dinte ele pe de rost;

care au curajul sa se bosumfle vizibil cand li se pare – nu ca nu sunt iubiti, ci ca nu primesc atentie destula;

tuturor celor carora le place sa picteze, sa se joace, care pot rade intr-un loc scortos si serios, sau de lucruri scortoase si serioase;

care au curaj sa dea si sa primeasca imbratisari.

Adica tuturor celor in sufletul carora traieste copilul interior.

“I died and made it in haven” mood – de-a lungul intregii calatorii.

Prietena mea pe care-o cheama ca pe mama locuieste in “cladirea cu mac“. Are cu adevarat un mac rosu si mare la intrare .

Iar ea si sotul ei sunt la fel de dragalasi cum imi aminteam…