Irina Şubredu

Cand citim impreuna povestea lui Căstănuţă cel mic şi Căstănuţă cel mare si el imi spune “te iubesc pana la luna. SI-NAPOI!”.

Cand se cuibareste la mine-n brate si zice pe cel mai dulce ton din lume “Maaami“.

Cand rade de mine raspunzand la intrebarea “unde’s pupicii mei?” – “i-am ascuns in desenul animat”.

Cand vine dimineata si spune “Mami, fa-mi patutul meu” (asta insemnand ca se ascunde sub patura noastra si vrea sa-l legan cu picioarele).

Si mai ales cand mi-a spus “nu eu sunt al tau. TU ESTI A MEA“.*

*Pentru ca in Casuta Zanelor s-a serbat azi Dragostea si  un numar impresionant de parinti au povestit despre momentele lor cele mai frumoase de dragoste – cu copiii lor. Si pentru ca pe mine m-a sarit randul, desi mi-as fi dorit sa spun.

Am petrecut jumatate din ziua de ieri incercand sa ma decid daca sa ma duc sau nu la Helsinki azi.

Verdictul final a fost in cele din urma nu, chiar daca e la numai doua ore si jumatate de mers cu barca (ok, cu vaporul!).

• nu, pentru ca e ziua lui, si chiar daca pentru el e cea mai plina zi si o sa se intoarca abia la noapte, am vrut sa fiu aici;
• nu, pentru ca nu-mi place sa merg singura, nu cand cineva drag e asa aproape;
• nu, pentru ca orarul vapoarelor e ca naiba (respectiv trebuia sa plec la 7 dimineata si sa ma intorc la 12 jumate noaptea);
• nu, pentru ca, desi par multe ore, de fapt ar fi fost tot o fugareala – sa merg cat mai mult, sa vad cat mai mult, sa fac cat mai multe poze;
• si nu, pentru ca Helsinki va avea momentul lui de descoperiri in tihna, la timpul potrivit.

Azi, in schimb, cerul estonian a ras de mine: a fost o zi superba si insorita cum n-am mai prins. Si abia dupa ce-am iesit din febra “azi vizitez musai centrul vechi” / “azi ajung musai pana in port”, plimbandu-ma fara scop precis pe sradutele Tallinnului, am reusit sa fiu cu adevarat aici.

Am urcat agale Toompea; am ajuns la palatul cu acelasi nume – sediul guvernului estonian; am dat nas in nas cu Biserica Alexander Nevsky, in toata splendoarea ei; am descoperit stradute si pasaje pe langa care trecusem fara sa le observ; am gasit magazinul cu cele mai colorate si mai vesele cani si castronele – din lume. Si – cireasa de pe tort, m-am oprit aici:

pentru asta:

Ah, si cand sa ma pornesc inapoi spre “casa”, am gasit asta:

Aranjamentul “din inima” facut de Ali pe peretele de la birou:

Insigna “Have a nice day” primita cadou de la Roxana:

Varianta “palpabila” a site-ului de la Casuta Zanelor

Panoul “Smith & Smith” gasit pe drumul de concediu:

si zana care s-a “lipit” de laptopul meu. Cu pensula pe umar. Aia pentru pictat lumea cu vise .

Liniste.

Miros de fan. Flori de toate culorile.

Cer insorit. Cafea proaspata. Rasfat. Somn.

O carte buna.

Friends.

Sotul meu langa mine.

Dimineata ireala.

LINISTE.

Cas proaspat si bun.

Mersul desculta prin iarba cu roua dintr-o gradina.

Mesaje de la prieteni.

Internet cu ţârâita: pic, pic.

Suzuki. Piersici proaspete. Drum lung, dar frumos de-ti taie respiratia.

Pasul Prislop.

Case mici, ca de turta dulce. Femei in costume populare. Batic de-acelasi fel cu fusta.

Masa pe-o terasa la o pastravarie.

Liniste.

Sunet de zaruri si rasete.

Liniste.

Inca o carte buna.

O conversatie pana foarte tarziu in noapte cu cineva care se culca foarte devreme.

Biserici de lemn micute si cu turla inalta, sa-l gadile in talpa pe Dumnezeu.

Drum spre Izvoare – desprins dintr-o poveste. Padure si apa. Masina decapotabila. Cascada. Lumina. Liniste.

Popas in creier de munte.

Mancare sarbeasca.

Un oras vazut de deasupra.

“Scara catre cer”.

Cealalta Acasa…

… si ploaia de stele.

AVERTISMENT: cine sufera de ameteli, criticism acut sau neincredere cronica, sta prea rau cu inima sau prea bine cu ironia, este rugat sa se uite in alta parte.

Pentru noi, ceilalti:

A aparut noul numar din Catalogul Universului si pana acum am ales asa:

• o excursie in Peru (asta s-a pastrat din catalogul trecut);

• un training cu Nik la Balea Lac;

• un sejur cu Roxana la Bora Bora. De fapt poate fi si alta insula, doar ca pe mine ma amuza la culme numele (imi vine sa rad incontinuu cand il pronunt).

• un Paste acasa la familia Vaman in 2013, cu multi copii si iepurasi

(da, stiu, de Paste finii vin la nasi, da’ treaca de la noi, ca ei au pian acasa);

• un RAV 4 (“she’s a beauty!”…). Am mai spus: o pata am pe masina asta. Da’ ziceti si voi daca degeaba…

• si un private jet . Ok, ok, nu tin musai sa fie “al meu”. Ajunge sa am acces la el cam… oricand ;;)

Sa-mi pot plimba si prietenii . Cei care nu se tem sa zboare cu avionul.

Mai vrea cineva ceva? Ca maine trimit comanda …

Mi-e dor sa-mi fie dor de casa.

*

*  *

Mi-e dor sa fac noapte alba, intr-un afara senin cu cantec de greieri, cu o conversatie sclipitoare, reconfortanta, plina de insight-uri, de descoperiri si de minuni.

*

* *

Vreau sa-mi pregateasca cineva mancare buna – ciuperci proaspat culese – prajite pe gratar; un ceai aromat din plante de munte; paine prajita care se farama intre dinti.

*

* *

Vreau sa ma trezeasca cineva cu “hai sa vezi ce frumos e afara!” sau “masa e gata si te asteapta!”. Eu sa mormai un pic, fiindca patul e cald si as mai lenevi, dar sa ma ridic pana la urma si sa imi para bine ca am facut-o.

*

* *

Vreau sa descopar intr-un magazin demodat un maruntis neasteptat care se potriveste perfect cuiva drag care ma asteapta acasa.

*

* *

Vreau sa ma prinda ploaia pe drum si sa ma ude pana la piele; sa alerg numai ca sa ajung mai repede intr-o casa unde ma asteapta haine uscate, un prosop moale, o patura calda si niste brate in care sa ma cuibaresc.

*

* *

Vreau sa-mi rezem spatele de un trunchi de copac si sa simt cum linistea crengilor imi curge prin vene in locul sangelui care prea des galopeaza ca nebunul.

*

* *

Vreau sa ma intind pe o patura la umbra; sa miroase a fan proaspat cosit, ca la Varatec. Sa-mi asez capul in bratele tale; tu sa ma mangai pe par incet – incet si sa-mi fie atat de bine incat sa adorm.

Imi place atat de mult sa imi spui ca te bucuri ca m-ai intalnit!

Nici nu stii cat de des imi vine sa-ti spun: “e OK! nu trebuie sa faci totul perfect! faci foarte bine ceea ce faci!”. Si mai ales “ai dreptul la dragoste!”…

Uneori, abia acum simt ca am crescut suficient incat sa pot vorbi cu tine. Dar acum ma intreb: oare ai crescut si tu?…

Am momente cand nu ma simt in largul meu cu tine, fiindca am senzatia ca dai cu piciorul in orice mana iti intind. Si asta ma confuzeaza cat n-ai idee, fiindca te iubesc foarte mult si nu stiu cum sa-ti spun ca asta e tot “mesajul” pe care il am pentru tine.

Uneori sunt tentata sa ies din viata ta, ca sa fie sotul tau multumit; dar tot ce am invatat in ultimul timp imi spune ca nu asta e ideea…

Cand esti concentrat, ai un fel anume de a-ti strange buza de jos, care m-ar face sa te recunosc dintr-o mie.

As vrea sa te las pentru o zi sa fii eu, ca sa ajungi “in fundul sufletului, acolo unde nu ma vede nimeni” si sa te vezi asa cum te vad eu.

Nu pot vorbi cu tine cand esti departe, fiindca tot ce as vrea sa-ti spun este “mi-e dor. mi-e dor. mi-e dor. mi-e dor.”

Trezeste-ma cu un sarut. Vorbeste-mi soptit. Asteapta-ma sa revin de pe unde am calatorit in timpul somnului.

Lasa-mi din cand in cand biletele. In geanta. Printre lucruri. Pe parbriz. Pe tastatura de la laptop. Pe frigider. Scrie pe ele prostii. “Salut”. “Ce mai faci?”. “Zi frumoasa”.

Opreste-ma pe neasteptate cand mergem pe strada. Uita-te in sus, cum se scutura florile de salcam. Mira-te ca a inflorit deja teiul. Intreaba-te ce-o fi pasarea aia care se aude.

Adu-mi cate un fleac de pe unde pleci. Un magnet de frigider cu “Imnul iubirii”. O cutie goala in care sa-mi pun visele. O bucata de branza proaspata, o stea de mare mov sau o clama cu fluture.

Furiseaza-te in varful picioarelor de la o masa in familie si da o fuga “sus” sa stai numai cu mine. Sa ne povestim lucruri pe care nu le mai spunem nimanui altcuiva.

Trage pe dreapta in plina autostrada fiindca ai vazut un lan de floarea soarelui si stii cat imi place an de an sa fac poze acolo. Pe care o sa mi le pun la avatar langa statusul “Sundance” si-o sa ma faca sa ma bucur de toate intrebarile pe care o sa le primesc.

In timp ce dorm spune-mi ca “ai ceva treaba”, apoi du-te cu “masina mica-mica-smart” sa-i faci pana (care tu stii ca nici nu-i pana , ci are o denumire tehnica la care eu ma stramb din principiu).

Cand toti ai tai dorm, cheama-ma sa ne vedem jos, pe scari, cu fundu’ pe presul de care toata lumea din bloc isi sterge picioarele. Hai sa vorbim atunci despre minunile pe care le facem (am spus minuni, nu vraji) si sa radem de capetele de praguri pe care le dam cand uitam ca nu-i nicio graba.

Suna-ma cand esti in spital sa vin sa te vad, si coboara in hol numai pentru mine. Bucura-te ca am venit si intoarce-te, cand iti spun ca deja mi-e dor de tine.

Povesteste-mi, cand te entuziasmeaza ceva, chiar daca n-are legatura cu mine. Din cand in cand scrie despre mine pe blog, stii ca asta ma face mereu atat de mandra.

Fa-mi cafea dimineata, cand vin la servici cu ochii lipiti. Pune-mi si “some sugar” cu lingurita pe care “n-ai bagat-o in gura, ci numai in cana” si lauda-ma cand spal filtrul sau cand imi amintesc sa aduc cafeaua de acasa.

Spune-mi ca “sa-ti fie dor de mine e starea ta naturala”; ca “vorbesti cu mine foarte des in capul tau”; ca “ma iubesti in continuare”; trimite-mi mesaje “ca sa-mi spui nimic. ca ti-e dor” sau ca “you love me, honey”. Si ca esti “just around the corner”.

Opreste-ma, cand sunt stresata, si grabita, si ocupata, numai ca sa-mi dai un hug, fiindca iti amintesti cat de mult ma bucura si cum ma ajuta sa recapat instantaneu “sentimentul acela de Acasa”.

Din cand in cand, scrie-mi cate o scrisoare pe hartie adevarata si pune-o intr-un plic adevarat, fiindca stii ca am o slabiciune pentru ele.

Fa-mi poze, fara sa-ti spun eu, fara sa te rog, fara sa iti amintesc; stai cu camera si asteapta un zambet, o incruntare, o expresie – pe care stii cat o sa ma bucur cand o sa le vad.

Si la sfarsitul zilei, oricand se intampla el, intoarce-te prin somn dupa mine si lasa-ma sa fie asta ultima senzatie pe care mi-o amintesc constient.

Acest post este despre Mari, cu care mi-am petrecut ultimele cateva zile. Pe care, daca mai si dormeam impreuna, o luam de nevasta >:D .

Este despre Ona, pe care am intalnit-o “intamplator” si despre burtica ei cu care am facut cunostinta si in care creste o fetita pe care o cheama Irina.

Este despre Ali, care a avut grija de valul de candidati trimisi de mine “in biroul de alaturi. adica de vis-a-vis.” care mi-a facut ceai ieri cand mi se uscau buzele de sete si mi-a facut cafea azi, cand mi se lipeau ochii de somn. adica de nesomn. adica de incercarile nereusite de a dormi.

Este despre Alma si despre Laura care “vine, vine, calca totul in picoare…”

Este despre Cristi, una dintre foarte-foarte putinele persoane care stie cum sa se descurce cu mine cand sunt enervanta si imposibila. Si despre Dana, care a venit sa-mi dea hug azi. si care m-a asteptat pentru asta mai bine de o ora.

Este despre Peti, pe care n-am mai vazut-o de un milion de ani; care azi m-a anuntat ca vine la mine. Ca imi citeste blogul si ca e dezamagita cand nu scriu.

Este despre Madalina “mea” – care il iubeste pe Bogdan ca pe copilul ei; care pleaca azi spre Paris, dar de fapt ramane mereu langa mine. Si despre Madalina “cealalta”, care este in tara-tuturor-posibilitatilor si se gandeste (uneori) la mine.

Este despre Vlad, pe care l-a lovit o masina cand cobora dintr-un autobuz si care m-a facut sa-mi stea inima pe tema asta, inainte sa-mi spuna ca asta s-a petrecut cu un an in urma. Si pe ale carui melodii imi scriu acum postul…

Este despre K., cel care de azi a imbatranit in mod oficial. Care accepta de azi fara sa mai comenteze sa-i zic “batrane” (cum fac de cand il stiu). Caruia ii doresc azi sa fie iubit asa cum stiu eu ca merita. Si sa devina si mai intelept, nu doar mai batran

Este despre Manuel, de ziua numelui lui; despre care aflu cumva in fiecare an; si pe care nu o sarbatorim niciodata.

Si este despre La, care s-a intors de la mare si mi-a adus si mie un colt. Zice ea, ca eu nu cred. Pana nu vad .

Mi se intampla sa constat ca noi, oamenii, luam prea des de buna lumea pe care o vedem. Asa cum luam prea des de bune lucrurile despre care ne invata scoala… si cine… ne mai… invata. Si uite-asa s-a (mai) facut de-o lista. A “lucrurilor” in care nu cred.

nu cred ca trebuie sa fie greu ca sa fie bine. nu cred ca viata e grea. nu cred ca te “pedepseste”. nu cred ca trebuie sa suferi.

de fapt, nu cred in “trebuie”. Cred ca tot ce “trebuia” sa facem, am facut deja; restul e optional. cred ca ne ascundem prea des in spatele lui “trebuie” si “nu se putea altfel”.

nu cred in statistici. nu cred ca ele spun ceva despre viitor. decat daca cineva decide sa faca din ele viitorul sau.

nu cred in responsabilitate. in responsabilitatea pentru felul in care se simt ceilalti. pentru deciziile pe care le iau ei. nu cred ca ideea e sa asteptam sa vina altcineva care sa ne “faca fericiti”.

de fapt nu cred in a astepta sa faca celalalt primul pas. spre intelegere, spre comunicare, spre impacare. spre dragoste.

nu cred in lipsa si nu cred in limite. altele decat cele pe care ni le alegem singuri.

nu cred ca avem vreodata mai putin decat meritam sau mai mult decat putem duce.

nu cred in descurajarea celor din jur (“ca sa evite dezamagirile”). cred ca descurajarea e un delict si ar trebui pedepsita prin lege.

nu cred ca oamenii au nevoie sa fie “reparati”, salvati, imbunatatiti, iertati. cred ca ajunge sa-si aminteasca tot mai mult cine sunt.

nu cred ca ceilalti ne vor raul. nu cred ca vor sa ne minta, sa ne insele, sa comploteze impotriva noastra.

si nu cred ca suntem niste cartite aruncate la voia intamplarii intr-o viata asupra careia n-avem niciun control, lasate sa fim victimele circumstantelor, dezastrelor, sefilor rai, secretarelor acre si vecinilor absurzi.

Eu cred ca suntem niste creatori minunati si puternici ai propriilor vieti si ai unei lumi mai bune, ca Universul intreg ne iubeste si abia asteapta sa ne ajute sa ne punem ideile in aplicare.

“Dar aceasta este o alta poveste si va si povestita altadata…”