sentimentul acela de acasa
Nu este prima data cand scriu despre “acasa”. Dar cum asta-seara am ajuns acolo din nou, sunt acolo din nou, o sa scriu despre asta din nou.
Parintii pe care mi i-am ales sunt fantastici: nu stiu cum au facut, sau cum fac, dar este suficient sa apara, sa fie, sa incepem sa povestim, si sentimentul este la fel de placut ca in copilarie, ca in adolescenta, ca in-totdeauna.
Stateam mai devreme cu tata si ma tinea in brate si vorbeam despre tot felul de prostii (despre cum curge viata, aro cu motoare de volkswagen si dureri de stomac) si brusc mi-am dat seama ca am din nou sentimentul acela de acasa (despre care vorbeam aici si despre care vorbeam cu cateva zile in urma cu un prieten drag).
Si in secunda urmatoare, Tata zice “tu parca ai fi de aici“.
Nu “parca”. Eu chiar sunt. De aici.