“Mami, cand ai gura plina de mancare nu trebuie sa sari pe scaun, pentru ca e posibil sa-ti iasa prin urechi” !!!!
*
* *
“Mami, stii cum se desface capacul de la rezervorul de benzina de la Suzuki-ul lui bunicu’?”
“Nu. Cum?”
“Cam greu” =)) =)) =))
“When it comes to other people on planet Earth, Irina, what you want to keep in mind, is that you’re all related.
Really, really.
Brothers and sisters,
The Universe.”
“Hai sa ne pupam ca eschimosii!”
(imi da nasucul. pe urma zice:)
“Asa. Si acuma hai sa ne pupam si ca oamenii!“
“Mami, eu acuma ma nu-incalt. Adica ma descalt!”.
*
* *
“Cine e baiatul drag al lui mami?” Raspunsul nu este “eu”, doamne fereste. Raspunsul e “asta de pe covor care mananca acuma iaurt”.
*
* *
Asa cum nu ar zice “vreau la baie” sau altceva la fel de clar, ci:
“Mami, eu acuma ma duc tot inainte”.
Eu: “pana unde?”
El: “pana la covorul ala alb din fata mea” (merge agale in timpul asta)
Eu (incepand sa banuiesc): “ce sa faci acolo?”
El, peste umar: “pipi!” (plus expresia si tonul de “doh!”)
Priceless…
…pana cand vom fi amandoua batrane si tu vei avea o palarie portocalie si o pisica si copiii tai se vor stradui sa te convinga sa renunti la ea (la pisica, nu la palarie); iar eu voi locui la tara, intr-o casa cu usa ce da spre gradina si copiii care merg la scoala se vor opri dimineata la mine pentru ceai si prajituri…
Stii de ce am zambit si de ce eram asa de bucuroasa?? Pai, din doua motive: fiindca a fost ca si cum am vazut o sclipire din viitor si era dintr-un viitor luminos si cald si pe care mi-l doresc. Si pentru ca tu erai in el.
P.S.: si pentru ca mi te-am imaginat scotand foaia aia galbena (si mai galbena de la vreme) si luandu-te de mine ca te-am facut “tradatoare”. 
Aproape ca m-am obisnuit sa intalnesc zi de zi sincronicitati la tot pasul; legaturi neobisnuite si improbabile intre lucruri care imi plac, care ma preocupa (deci locuiesc in capul meu) si cuvinte, intamplari, oameni – care locuiesc in afara mea. Aproape ca nu-mi mai amintesc cum e sa NU descopar aceste legaturi.
Si aceasta aproape obisnuinta a mea aproape ca ma face sa trec peste sincronicitati frumoase, ca cea de azi, cu maci, fara sa le povestesc.
Asadar, astazi, una dintre persoanele apropiate mie pe plan profesional – dar cu care vorbesc foarte rar altceva decat subiecte profesionale, avea la avatar o poza frumoasa cu maci si la status “Un buchet de maci pentru I.“. Convinsa fiind ca e vorba de altcineva, dar mirata de coincidenta de nume si de preferinte (etno)botanice, am facut o gluma pe tema asta, doar ca sa aflu ca da, era vorba despre mine!
Jumatate de ora mai tarziu, unul dintre studentii din proiectele noastre – cu care pastrez legatura – imi povesteste ca el si prietena lui se gandeau sa vina azi pe la mine cu… un buchet de maci!
As fi trecut, cum spuneam, peste aceasta intamplare fara s-o povestesc daca – o secunda inainte sa inchid calculatorul nu m-ar fi impulsionat o postare dragalasa de pe blogul asta - legata de melodia care m-a bantuit ieri si azi. Si, pentru ca Universului in care traim tare-i mai place sa se joace, am dat, alte cateva secunde mai tarziu, peste asta – o oglinda perfecta pentru melodia despre care spuneam.
De asemenea, pe plannerul nostru din birou scrie la ziua de ieri “spread the love” – iar eu am sentimentul – de aseara incoace ca s-a spart o conducta cu dragoste, fiindca simt cum primesc din toate partile (pana si de la fina mea care azi a zis “NA-NA”), dar asta este o alta poveste si va fi (probabil) povestita alta data….
Situatii in care NU ma doare capul:
daca ma uit drept inainte (nu la stanga, nu la dreapta, in jos, in sus sau inapoi)
daca stau pe loc
daca nu ma ridic brusc / asez brusc
daca nu merg cu masina
daca nu urc scari
daca nu rad / plang prea tare
daca nu stau treaza prea mult, dar nici nu dorm prea mult
Deocamdata nu ma doare daca respir, dar cine stie…
Prima carte de-a lui pe care am citit-o a fost “Mama si sensul vietii” (cumparata “intamplator” de sotul meu, fiindca… nici nu stiu de ce; m-a atras “ceva” la ea). N-am putut-o lasa din mana. M-am intors in librarie si mi-am luat “Calaul dragostei” – o carte care n-avea nicio sansa sa fe aleasa intamplator, dupa titlul pe care-l poarta. La fel: devorata. Mi s-a parut incredibil, fiindca mi se intampla extem de rar sa gasesc un autor de la care sa-mi placa la fel de mult doua carti.
Cand ma aflam deja la jumatatea “Minciunilor pe canapea”, am inceput sa ma ingrijorez, asa ca i-am trimis un email lui Adrian (poftim, marturisesc! 
) – fiindca am simtit nevoia sa mai cer cuiva o parere despre Yalom. Am vrut sa fie cineva care sa locuiasca in domeniul psihologiei, nu doar sa se uite peste gard si, de asemenea, a contat un pic faptul ca mi se intamplase la fel cu cartile lui.
Asta e povestea partii acesteia din comunicare. Continuarea, aici. Univers jucaus, cum ar zice cineva…
