Am inceput de unde se afla oricum curiozitatea mea: cu cartea lui Martin Seligman – “Authentic happiness“.

A fost pe wish-list-ul facut pentru ziua mea anul trecut si am primit-o in dar de la Mada si Nik. Initial am inceput-o alandala, de la capitolul despre cresterea copiilor. Apoi m-am intors, luand-o cuminte de la capat.

“Fericirea autentica” e o carte pe care am citit-o cu creionul in mana, la propriu. Inchizand-o, asta seara, nu stiu sa spun ce mi-a placut mai mult:

- povestea omului care, dupa mai bine de treizeci si cinci de ani in care a studiat felul in care psihologia poate ameliora lucrurile care merg prost s-a decis ca-i vremea sa schimbe macazul si a pus bazele unui domeniu nou – respectiv Psihologia Pozitiva;

- felul organizat si simplu in care e structurat continutul, facandu-l usor de inteles si urmarit;

- felul in care amesteca franturi din povestea personala cu fragmente de Psihologie Pozitiva;

- felul in care simt ca ma regasesc in principiile Psihologiei Pozitive.

Pe foarte scurt, citind Fericirea autentica, aflam ca exista emotii pozitive fata de trecut (satisfactie, mandrie, serenitate), fata de viitor (optimism, speranta) si fata de prezent (doua categorii distincte: placeri si gratificatii); ca fericirea poate insemna sa ai o viata placuta (constand in urmarirea placerilor); o viata buna (constand in urmarirea gratificatiilor – care presupun cautarea acelor situatii in care iti poti folosi trasaturile pozitive de caracter. Faceti-va o favoare si intrati aici - dupa crearea unui cont puteti completa online chestionarul pentru aflarea acelor “signature strengths”); sau o viata cu sens (care presupune a-ti pune calitatile in slujba a ceva mai mare decat tine).

Cand am inchis-o, asta seara, mi-a tremurat un pic mana, a parere de rau ca s-a terminat, a bucurie c-am descoperit-o; a parere de rau ca nu-i lectura obligatorie la psihologie, a bucurie ca-i lectura obligatorie la scoala de psihologie.

Cum o folosesc, se vede deja, aici. In plus, am raspuns la chestionarul de care va ziceam si am aflat lucruri noi despre mine. Ceea ce, nu foarte egoista fiind, va doresc si voua.

Avertisment: post cu multe linkuri si unele – vagi – conexiuni intre ele.

Asadar, lantul de evenimente e asa:

Vineri am primit Happiness a lui Ed Diener – in format electronic (Multumesc, apropo!).

Sambata, fara macar sa ma straduiesc, l-am convins ca cel mai bun cappuccino e cel homemade (si am gasit imaginea de mai sus, pe un tumblr dragalas). De asemenea, am descoperit “celalalt site” despre care tot povesteste Adrian de-un timp. Se cheama Scoala de psihologie si se citeste exclusiv cu prescriptie “medicala” si avertismente.

Duminica mi-am inceput-o cu prezentarea lui Dan Gilbert, care vorbeste despre un experiment pe care l-am tot povestit in stanga si-n dreapta in ultimele zile. Uitati-va, o sa va placa!

Prezentarea mi-a amintit ca tot vreau de ceva vreme sa-l intreb cateva lucruri pe Adrian despre rezultatele studiilor pe care le tot pomeneste – cele privitoare la efectele stilului parental si mediului impartasit – asupra adultilor care vor deveni copiii nostri. Si daca tot mi-am amintit, am si pus in practica.

Ajunsa acasa (dupa ce am luat periuta de dinti cu capac copilului mare), citesc despre nasterea unei noi viziuni in psihologie (fara anestezie epidurala) – funny title, ha-HA!

Apoi, cautand pe TED altceva, gasesc prezentarea urmatoare (vizionata cu creionul in mana si notite din 3 in 3 minute).

Asta da mod de a incheia saptamana! Zic…

Si m-am oprit o clipa sa ma gandesc, daca eu ar trebui sa spun cuiva care a fost cea mai frumoasa zi din viata mea, ce i-as spune?

As vorbi oare despre “evenimentele importante” din viata mea? – ziua cand mama a adus-o acasa de la maternitate pe sora mea? aniversarea de 40 de ani a tatei? ziua cand am intrat la facultate? ziua cand sotul meu m-a cerut de nevasta? ziua cand am spus “da”? cand a inceput sa-mi tremure mana in care tineam un bat pe care am vazut aparand a doua linie? cand aiurita inca de la anestezie mi-am vazut pentru prima data copilul – ca pe o minune incredibil de luminoasa?

Sau as spune despre zile mai putin “marcate in calendar”, dar care mi-au ramas cumva foarte calde in suflet? – ziua (de luni) in care am primit primii trandafiri albi; noaptea (de octombrie) cand am primit (si dat) primul sarut; seara dinainte de venirea lui pe lume, cand ne-am inregistrat mesajele pline de emotii; dimineata cu soare si cafea de pe o terasa din Sevilla, cand m-am decis ca voi lucra aici (unde lucrez acum); ziua cand a spus primul cuvant / cand a facut primul pas / cand mi-a spus prima data “Mami, te iubesc foarte tare“; ultima intalnire a cursului “Mama, Tata si Copilul” – in care am primit mult, mult mai mult decat am dat; noaptea de Inviere, cand am simtit foarte aproape o prietena; seara cand am primit o imbratisare calda de la un (alt) prieten sau ziua cand “nepoata vrajitorului” a venit la mine si mi-a adus una dintre cele mai mari doze de dragoste pe care le-am primit vreodata …

Si am inteles ca nu. Nu as spune nimic din toate astea; sau le-as spune pe toate. Si pe celelalte pe care nu le-am spus. Pentru ca nu numai ca viata mea este formata dintr-o imensitate de “cele mai frumoase zile”.

Dar acum invat tot mai des (si uit tot mai rar) cum sa fac din fiecare zi pe care o traiesc – cea mai frumoasa zi din viata mea.