Cealalta specie extraterestra (categoria Bogdan zice…)
“- păi, da’ tu NU EŞTI OM, eşti MAMI!”
şi când îl întreb:
“- păi de ce, Bogdan?”
îmi dă motivul genial:
“- păi PENTRU CĂ AŞA!“
Invieri, poze facute cu inima si Lumina din stele
M-a intrebat Emi la telefon “si? la tine UNDE a-nviat?”. I-am raspuns ca “a-nviat” la Agapia, desi ar fi trebuit sa-i spun ca “a-nviat” la mine in brate, cat se poate de fascinat de sunetul clopotelor.
Initial am vrut sa ramanem acasa, apoi am decis brusc ca e destul de mare ca sa se descurce cu un drum de doua ore dus – doua intors, cu masina, plus o ora de veghe la miezul noptii. “Mergem la biserica, mami?” “Mergem”. Si am mers, cum spuneam, in locul acela in care mai inviase pentru noi o data, cu cativa ani in urma.
Curtea – plina ochi de oameni, rand de masini lung de un kilometru. “Ce facem acum, mami?” “Asteptam, sa luam Lumina”. Ochii mari sus, spre stele: “Uite, mami, cate lumini! De ce nu luam si noi de-acolo?” Chiar? De ce?…
In mijlocul curtii: un copac plin-ochi de magnolii. Ne dam seama ca n-am luat aparatul foto din masina. “Nu-i nimic, facem poze cu inima!” zice Nanu intelelept. Facem.
unde stau fluturii cand ploua
Pe drumul obisnuit dintre birou si cantina ma opresc deseori sa “simt” ziua pe care tocmai o traiesc. Vantul, daca e vant, soarele, daca e soare, norii, daca sunt nori. Azi a fost o zi foarte foarte frumoasa, Madalina. Luminoasa si senina si suficient de racoroasa cat sa nu fie antipatica.
Ajunsa acasa, am facut curat, o curatenie de primavara veritabila, fara focuri pe campuri, dar cu scuturari de prafuri din greu si cu spalari de geamuri… din alea… prin care rufele vecinilor se vad deodata mai curate.
Am privit copilul meu (singurul, Cristi 
; sau cel mai mic dintre cei 14, Dana) – jucandu-se cu apă cu cea mai mare incantare, ud pana la coate, dar cu gura pana la urechi (ca de n-ar avea urechi ar rade de jur imprejurul capului…).
Am inceput de cinci ori sa spun Sanei povestea locurilor pe unde am fost “plecata” (a sasea oara cu noroc) si am reusit sa fiu deodata “si rea si femeie” cu o aproape-cunostinta cat se poate de veche, de la care am primit in schimb o imbratisare.
Insa acum, la final, insula mi-a facut dor si pofta de ploaie si fiindca e cald in casa, poate prea cald, imi vine sa deschid geamul si sa inchid ochii, doar-doar o sa incep sa aud si sa simt picaturile siroind – pe pervaz, pe obraji si peste ganduri.
Chiar: unde stau fluturii cand ploua??