Aşa de mult, de parcă eşti dintotdeauna cu noi; aşa de puţin, încât te strâmbi în continuare la lumină, ca şi cum ai vedea-o pentru prima dată.

Aşa de mult, încât botezul ţi-e deja amintire; aşa de puţin, încât n-am descărcat încă toate pozele din dimineaţa când plecam la maternitate.

Aşa de mult, că ţi-ai vizitat deja ambele perechi de bunici şi ei te-au vizitat la rândul lor pe tine; aşa de puţin, încât ai zile când cel mai departe călătoreşti până la bucătărie.

Aşa de mult încât îmi zâmbeşti şi mă cerţi; aşa de mult încât ai conversaţii lungi cu Tatăl tău; aşa de mult încât te roteşti într-una după zvârluga de Bogdan; aşa de puţin, încât te las în continuare liniştită pe paturi fără margini laterale.

Aşa de mult, că tre’ să-ţi amintesc uneori că eu sunt părintele şi tu copilul; aşa de puţin că zâmbetul tău tronează tot pe o gură fără dinţi.

Atât de mult, Codrin; trei luni înseamnă atât de mult. Şi atât de puţin.

Avand aceeasi venerabila varsta. Minus patru zile.

Si, de fapt, nici nu vine sfarsitul lumii in 2012 (de ce, va povesteste frumos Ada, aici); da’ am zis ca un pic de drama in titlu nu are cum sa strice.

Asadar, de revelionul 2011/2012 n-am dansat pana-n zori de zi, ca anul trecut; nici n-am plecat peste mari, tari si oceane, ca asta-vara; nu mi-am petrecut revelionul in sosete cum oarecum cu invidie am aflat ca face Printesa; nici n-am fost “in centru” s-o ascultam pe Ina, ca de revelionul dinainte de a se naste Bogdan (nu, nu i-a placut; sa zicem ca avea gusturi muzicale inca de pe-atunci).

De revelionul 2011 / 2012 am primit cadou de la sotul meu o noapte de somn. Asa ca am dormit 11/12 ore. Si cand m-am trezit, lumea se vedea mult mai frumos de la mine. Ceea ce va doresc si voua!

The end.

Picture source.

1. Ca poti iubi mai mult de un singur copil.

La fel de mult, dar nu in acelasi fel.

2. Ca poti supravietui unei operatii – cu ochii deschisi.

Si ca poate fi chiar (mult) mai bine decat cu ochii inchisi. Valabil pentru o multime de alte lucruri.

3. Ca te poti razgandi.

Chiar daca te afli la 3100 m. Si ca razgandirea asta poate fi una dintre cele mai bune decizii pe care le-ai luat.

4. Ca un obiectiv mare este la fel de frumos ca un obiectiv mic.

Si atingerea lui iti poate aduce la fel de multa bucurie.

5. Ca mult mai multe lucruri decat crezi in mod normal iti sunt accesibile.

Si zicand “lucruri”, ai putea la fel de bine sa zici “locuri”. Sau “oameni”.

6. Ca uneori sa ceri este cea mai grea parte din a primi ceea ce iti doresti sau de care ai nevoie.

Si ca daca reusesti sa accepti ajutorul, chiar poti sa-l primesti.

7. Ca sunt situatii absurde si oameni absurzi, oricat ti-ai dori sa nu fie asa.

Si intalnindu-i, cel mai usor le faci fata nu prin rezistenta si lupta.

8. Ca uneori oamenii sunt dispusi sa faca orice, mai putin sa gandeasca.

Chiar daca “orice” inseamna sa se complaca in situatii care merg inimaginabil de prost.

9. Ca e bine sa lasi oamenii sa te mai si surprinda din cand in cand.

Chiar si atunci cand crezi ca stii totul despre ei.

10. Ca admiratia unui om poate fi la fel de greu de dus ca si dispretul.

Uneori chiar mai greu.

11. Ca “peste un an de azi incolo o sa-ti doresti sa fi inceput acum”.

No, really. Asa ca incepe. Acum.

12. Ca un lucru mic si usor cat jumatate de pana de gasca – facut zi de zi, in fiecare zi, ajunge mai curand decat crezi sa nu mai poata fi ridicat de jos.

Si atat de mare, incat nu-ti vine sa crezi ca-i facut de tine.

13. “Ca poti, multa vreme dupa ce ai zis “nu-mai-pot”".

Si asta e valabil pentru intepat in vene; pentru trezit noaptea. Si nici nu vreau sa stiu pentru cate alte lucruri.

14. Ca este mult mai important sa FACI un lucru ACUM, decat sa astepti pana cand ti se pare ca este perfect.

Si ca satisfactia este mult, dar mult mai mare.

15. Ca e mai important sa crezi intr-o idee si sa pui entuziasm in a o transforma in realitate, decat sa respecti regulile din manuale.

Dar asta sa nu spuneti mai departe…

16. Ca daca nevoile de baza ale oamenilor sunt acoperite, motivele pentru care ei lucreaza nu au, de obicei, nicio legatura cu banii.

Iar prima parte a afirmatiei de mai sus este cel putin la fel de importanta ca a doua.

17. Ca cel mai des nu stim cine suntem si nu avem habar de ce facem ceea ce facem. Iar cel mai amuzant este ca nici macar nu stim ca nu stim.

Glumesc. Nu-i deloc amuzant.

18. Ca poti iubi un om pe care nu l-ai vazut niciodata in carne si oase.

Pentru ca frumusetea cu care scrie, ITI scrie si traieste iti taie respiratia.

19. Ca fericirea e foarte mult alte lucruri decat ai crede in mod normal.

Si aproape nimic din cele pe care le-ai crede.

20. Ca oamenii vor mai ales si in primul rand sa se simta iubiti.

Si ca asta, desi nu costa, este totusi atat, dar atat de greu de oferit.

21. Ca exista ingeri.

Ei sunt fiinte de lumina, care sfintesc pamantul pe care calca si ating vietile celor din jurul lor – cu bucurie.

Si traiesc pe Pamant.

Si se numesc Oameni.

Hai, noroc, La multi ani, si sa ne vedem cu bine in 2012!

“Ce-ar fi sa fiu eu Spiridusul lui Mos Craciun? Si.. TU sa fii Mos Craciun?”

(Pentru ca m-a invatat o prietena sa iau, cand copilul e foarte mic, un costum de Craciun – in loc de multe jucarii cu care oricum o sa se joace mult mai tarziu – si sa-i fac poza, ca poza “ramane”, voila!)

Primul botez al lui Codrin deci. Ah, nici asa, ca doar nu ne asteptam sa mai fie si altele. Decat daca se converteste la alta religie. Mda. Sa nu deschidem subiectul mai bine.

Sa incercam din nou: BOTEZUL; impresii la cald. Asa.

Se da o mama cu pitici pe creier care crede ca botezul copilului e musai sa aiba loc in acelasi AN in care s-a nascut. El, copilul.

Se da un tata care stie, din experienta ca nu e de luptat cu piticii de pe creier ai sotiei lui.

Se dau doi Nani care stiu sa iubeasca temeinic un copil mic; stiu sa se joace cu el; sa aiba grija de el; sa-i fie aproape; sa se transforme usor in prietenii lui; sa fie – ma rog – cam la un telefon distanta si asta mai mereu.

Se dau niste bunici care incaleca pe-un cal alb si vin in goana catre casa-cu-nepoti.

Se da un preot caruia ii pasa ca-n biserica e frig; si departe; si teritoriu necunoscut copilului.

Se combina toate intr-o atmosfera calda si apropiata, se asezoneaza cu tort cu norisor si fluturasi, cadita mov si apa turnata la radacina unui copac, curiozitate de Frate mai Mare si agenda cu Micul Print – de la Nani pentru copilul mic – iar ce rezulta este una dintre cele mai frumoase experiente de botez pe care le-am trait.

Si da, pozele ni le-a facut Studio Alb. Si nu, copilul nu a plans. Nici macar cand a fost bagat in apa (nu cu capu’n jos, ce-i drept…). Si da, o sa fac un update postului acestuia cand vom primi primele poze.

Pana atunci va las cu Connie Francis – Baby s first christmas

(AH, stiam eu ca e “primul” ceva…) – culeasa via Sabina M. .

Si eu ma duc sa pup copilul, care azi implineste 2 luni. Tot pentru prima data.

Ca un parinte este diferit pentru copiii sai diferiti, eram deja convinsa inca de cand, depanand “amintiri din copilarie” cu sora-mea, aveam senzatia ca am crescut in case diferite.

Ca o sa-mi pot iubi SI al doilea copil “in ciuda” faptului ca il iubesc asa de mult pe primul, m-a convins frumos Ada, cu cateva zile inainte sa nasc, dandu-mi sa citesc asta.

Ca s-a intamplat pe negandite sa imi iubesc al doilea copil – dupa ce s-a nascut, v-am tot povestit aici, aici si aici.

Ce nu m-am asteptat sa se intample insa, este felul in care venirea lui Codrin imi schimba usor-usor felul in care sunt parinte. Pentru Bogdan.

Si fie ca ma bucur mai mult de faptul ca VORBESTE, fie ca spun mai des “da” la “Mami, am o idee! vrei sa…”-urile lui, fie ca ii mut ora de culcare mai devreme fiindca am citit mai multe despre somnul copiilor, fie ca am mai multa rabdare cu geloziile lui si mai putina cu obiceiurile care stiu ca nu-i fac bine, mai multa incredere cand spune ca va face ceva si mai putine asteptari sa faca totul perfect, simt ca venirea acestui al doilea copil, cum spuneam, imi schimba usor-usor felul in care sunt parinte. Pentru primul.

Si asez asta printre intamplarile frumoase, dar neasteptate ale vietii. Am zis!

“Ci frumuşăl îi băieţălu’ aista mititel, mamî… Da’ CI MAI SAMÎNÎ cu tat-su…!”

(Pam-pam).

Tinandu-te strans in brate asta-seara, in timp ce te hraneam, mi-a dat prin cap: tu n-o sa-ti amintesti clipa asta; iar eu n-o s-o uit.

Clipa asta, cand esti in bratele mele. Si esti caldut. Si moale. Si atat de mic, ca bratele mele te pot cuprinde, din crestet pana-n talpi. Si e semi-intuneric. Si bine. Si eu te hranesc. Si te mangai incet. Si zambesc cu ochii intredeschisi.

Tu o sa cresti, o sa pleci in lume; o s-o explorezi si – intr-o zi – cuceresti. Apoi o sa adormi tinand in brate o fata, o femeie, apoi poate intr-o noapte – pe copilul tau.

Si n-o sa-ti amintesti clipa asta. Iar eu n-am s-o uit.

Photo source.

In timpul asta frate-su, zis si Bogdan-cel-Mare, fara o vorba, se duce tinta in sufragerie de unde ia respectiv cartea lui Codrin (senchiu, Alma, by the way), se duce in dormitor si incepe sa-i arate: “uite, Codrinu, aici e o floare; aici e un ceas; aici e un soare…”.

La usa, noi, parintii, ne uitam interzisi. Tarziu, ridicandu-ne cu dosul mainii barbiile cazute, ca sa ne inchidem gurile, ne amintim ca ne grabeam. Sa aducem cadita, sa aducem hainute…