Cineva drag implineste astazi o varsta frumoasa.
Indicii:
); Cu dragoste,
La multi ani!
Pentru ca sa cresti cu o sora mai mica - te invata lucruri pe care nu ai cum le invata altfel.
Pentru ca faci parte dintre oamenii aceia pe care ii pot numara pe degetele de la jumatate de mana – cu care ma simt in siguranta sa fiu eu insami in orice situatie.
Pentru ca stiu ca pot sa-ti spun orice si stiu ca nu o sa ma judeci.
Pentru ca simti intotdeauna cand am nevoie sa fii langa mine.
Pentru ca am petrecut impreuna zile intregi de dimineata pana seara cu friends si pizza.
Pentru toate datile cand aveai treaba, dar ai pus-o on hold, doar ca sa stai cu mine. Pentru ca nu mai cunosc pe nimeni care sa faca asta pentru mine.
Pentru ca ii povestesti tu mamei noastre ce se mai intampla cu mine.
Pentru ca il iubesti pe copilul meu ca si cum ar fi copilul tau si pentru cat de mult te iubeste el.
Pentru ca te intelegi cu sotul meu. Pentru ca ai invatat sa il accepti, desi ti-a “furat” majoritatea numelor de alint pe care ti le dadeam inainte.
Pentru ca ma asculti cand ma entuziasmez, dar si cand ma enervez; cand sunt dezamagita si cand sunt incantata; cand sufar si cand ma simt iubita. Pentru ca nu spui niciodata “ti-am spus eu!”, desi ai putea…
Pentru ca esti curajoasa; pentru ca esti desteapta; pentru ca stii sa visezi; pentru ca iti place sa cresti; pentru ca esti hotarita si pentru ca esti creativa; pentru ca esti foarte buna in ceea ce faci; pentru ca faci lucruri atat de dificile si pentru ca te descurci; pentru ca esti atat de matura in gandire si atat de copil in emotii.
Pentru ca esti persoana cu care ma voi uita in albumele de fotografii cand voi avea 80 de ani – si voi spune “aici eram in etapa X”, “aici eram in etapa Y” – iar “X” si “Y” vor fi numele prietenilor pe care ii voi fi avut de-a lungul vietii.
Pentru ca esti omul care m-a iubit cea mai lunga perioada din viata mea de pana acum si pentru ca esti pentru mine definitia iubirii neconditionate.
Ah, si pentru ca azi e ziua ta 
.
La multi ani, Draga Mea!
O rama de lemn (la 5 ani se sarbatoreste ” nunta de lemn” – dupa cum stiati, desigur!) – incredibil de frumoasa, cu maci, buburuze si dragoste – facuta cadou de… cealalta jumatate a mea .
Un buchet mare de trandafiri proaspat taiati din gradina (ce mult o sa-mi placa sa fac asta cand o sa locuiesc in casa aceea de la tara). O cutie de bomboane Bucuria de la mama lor.
Cinci emailuri cu urari de la Mama (geez!) .
Finalul primului an gradinaresc – sarbatorit fix astazi. Ocazie cu care am avut prima cearta cu Bogdan pe tema “te imbraci frumos”, fix cum avea mama cu mine si mi-am promis sa nu am niciodata cu copiii mei (so much for “eu nu am sa fac niciodata asa ceva!”…).
Traditionala iesire in doi de ziua noastra. Si netraditionala iesire la un pahar de vin cu niste oameni primitori si calzi si care nici macar nu-s nasii nostri.
Si traditionala intrebare “mai stam?”.
Mai stam.
vineri, 18 iunie 2010
MULTUMESC:
;… si creionul cu care desenam viitorul, in culorile pe care ni le dorim!
Sunt din nou in cladirea cu mac, la etajul 8, si o baie de o ora plus un sir de poze din Elvetia se pare ca faciliteaza dispozitia de filosofeala.
Ma gandesc asadar usor autoironic ca uneori Inaltarea se manifesta – tehnic – prin a dormi mai sus (cu patru etaje fata de noaptea trecuta). Se mai manifesta – cum tocmai am descoperit – prin cate o sincronicitate jucausa care face sa fi cumparat fix astazi ultimul volum din trilogia Pandorei a lui Frank Herbert – mai precis, exact, “Factorul inaltare” .
Si se mai poate manifesta frumos prin cate un “A-HA!” care ma ajuta sa inteleg de ce imi place asa de mult de ei: nu i-am vazut de doi ani, dar parca nu i-am vazut de ieri!
Cel mai mult imi placea, cand eram “la mama acasa” – si ieseam cu Buni si sora-mea mai mica la biserica, in noaptea de Inviere, sa vad strada plina de oameni, mergand toti in aceeasi directie. Imi placea sentimentul ca am ceva in comun cu toti oamenii aceia si imi placea firescul situatiei nefiresti – ca in miez de noapte usile caselor se deschideau si oamenii plecau undeva – sa “ia lumina”.
Mare parte din sentimentele astea s-au pastrat chiar si acum, cand atat de multe s-au schimbat, cand nu mai ies din casa, ci din bloc, nu mai merg pe jos, ci cu masina, nu mai ies cu bunica mea, ci cu fiul meu, nu mai am o lumanare simpla cu un disc de carton decupat in jur – ci una speciala de Inviere, cu capacel de metal deasupra.
Mai stiu si ce altceva aduce lumina pe fetele oamenilor pe langa care trecem: Bogdan, cantand cu foc “Creste, creste iaaaarba verde / Ciocarlia NUUU se pierde…” – in timp ce copacii – infloriti – par ca au inceput sa ia lumina direct din cer.
Imi lipseste totusi bucuria calda a recunoasterii unor feţe cunoscute printre cei cu care impart temporar curtea unei manastiri – lucru care ma face sa ma gandesc ca probabil un sfert de viata mai tarziu voi locui intr-un loc unde oamenii se stiu pe nume unii pe altii si-si impart si zambete odata cu “lumina”… Mada zice ca n-ar fi rau de asemenea sa folosim noaptea asta ca sa meditam la sensul vietii (si mortii) si sa se amintim de puterea pe care o avem pentru a invia. Bogdan zice, in curtea manastirii, “o sa stam aici pana ne trezim!”.
Pana atunci, pana una alta, noaptea asta mi-a amintit cuvintele unui proverb chinezesc drag mie: “decat sa blestemi intunericul, mai bine-aprinzi o lumanare!“.
Este aproape imposibil sa ii faci o surpriza (fiindca e ingrozitor de curios si fiindca se prinde imediat cand cei de langa el nu-i spun ceva).
E o lupta cu morile de vant sa-i cauti un cadou (fiindca e convins ca trebuie sa-si ia singur ce-si doreste).
O adevarata provocare – sa vrei sa-i fii aproape cand ii este greu: este convins ca trebuie sa se descurce singur orice s-ar intampla.
Sa treci printr-o zi fara sa te atinga ironia lui – e ca si cum ai incerca sa mergi incaltat cu bocanci cu patru numere mai mari – printr-un magazin de portelanuri: la un moment dat tot spargi ceva.
Dar reuseste sa faca unele dintre cele mai frumoase surprize pe care le-am vazut, cand cei dragi lui sarbatoresc ceva.
Dar e un geniu cand vine vorba de cautat cadouri pentru altii.
Dar stie sa fie langa tine cu tot sufletul – cand vrea – si sa topeasca gheata de pe geamuri intr-o secunda.
Uneori n-are rabdare sa te asculte pana iti termini fraza, alteori ii deseneaza lui Bogdan un circ – de o suta de ori; uneori isi verifica e-mailul in timp ce te astepti sa te asculte, alteori vorbeste cu o pasiune de care nu ai cum sa nu te molipsesti; uneori ai senzatia ca ar face orice, doar sa nu se apuce de lucru, alteori foloseste timpul lui liber ca sa faca lucruri pentru Universitate si pune atata suflet in proiectele lui, incat te intrebi de unde mai are.
Si pentru ca este “special” – cum spune chiar el – de ziua lui se trece la ora de vara.
Nu e usor de scris un post despre Cosmin; dar cand cauti mai atent, descoperi ca totul se reduce la ceva foarte foarte simplu: odata ce incepi sa-l cunosti, nu ai cum sa nu-l iubesti (desi uneori pare ca vrea sa faca asta foarte complicat).
Fiindca este ziua lui si fiindca este primul an de cand il cunosc cand n-a “fugit” si fiindca viata mea este mai frumoasa pentru ca face parte din ea, ii spun cu drag un La multi ani cald cu cinci semne de exclamare dupa.
P.S. Si fiindca nu i-am cantat, desi ne-a rugat, ii las un link catre un La multi ani cantat de cineva care se pricepe mai bine decat mine si care stiu ca o sa-l bucure tare mult . Vâjjj, vâjjj!
O stiu de cand avea cateva zile. Aveam o rochita tricotata, cu manecile albe, pieptul albastru si fusta rosie – cand m-am dus s-o cunosc. Atunci, ca si acum, familia nu avea voie sa “intre la copil”, sa-l tina in brate (poate pana se va naste copilul copilului meu, lucrul asta se va schimba) – asa ca mama (mama mea) – ne-a aratat-o de la balcon.
Cand a venit acasa era carliontata, cu faţa boţită, si plangea tare. Relatia mea cu ea a debutat sub indicatia parentala “ochii si fata!”. Aveam trei ani si opt luni atunci. Lucrurile au ramas la fel douazeci si sase de ani mai tarziu.
Baiatul asta pe care si l-a ales a fost motivul unor crize de gelozie cum rar mi-a fost dat sa traiesc – atunci cand mi-am dat seama ca e serios, ca o sa “mi-o ia”. Insa mi-a devenit drag intre timp si am ajuns sa cred ca daca cineva poate avea grija de ea “cum trebuie”, el e acela.
Am fost toata viata sora ei mai mare, cu rol de mama uneori, mai putin ieri seara, cand daramata fiind, cu bateriile terminate, a avut grija de mine cum ai de propriul tau copil; am oprit-o cand a vrut sa plece (“stai cu mine pana adorm!“) si in timp ce adormeam, era inca acolo.
Peste 12 ore se marita. Nu stiu ce sa-i spun. Nu stiu de ce sunt atat de emotionata. Nu stiu unde e linia dintre a-i dori o viata plina de fericire si a-i da voie sa traiasca experientele ei, in felul ei. In fond, tot ce pot sa-i spun este ca voi fi acolo. La fel ca in toti anii de pana acum. Ca voi crede in ea, cum am crezut de cand ma stie. Si ca voi continua sa o iubesc, la fel de mult.
Cand citim impreuna povestea lui Căstănuţă cel mic şi Căstănuţă cel mare si el imi spune “te iubesc pana la luna. SI-NAPOI!”.
Cand se cuibareste la mine-n brate si zice pe cel mai dulce ton din lume “Maaami“.
Cand rade de mine raspunzand la intrebarea “unde’s pupicii mei?” – “i-am ascuns in desenul animat”.
Cand vine dimineata si spune “Mami, fa-mi patutul meu” (asta insemnand ca se ascunde sub patura noastra si vrea sa-l legan cu picioarele).
Si mai ales cand mi-a spus “nu eu sunt al tau. TU ESTI A MEA“.*
*Pentru ca in Casuta Zanelor s-a serbat azi Dragostea si un numar impresionant de parinti au povestit despre momentele lor cele mai frumoase de dragoste – cu copiii lor. Si pentru ca pe mine m-a sarit randul, desi mi-as fi dorit sa spun.