Irina Şubredu

Aşa de mult, de parcă eşti dintotdeauna cu noi; aşa de puţin, încât te strâmbi în continuare la lumină, ca şi cum ai vedea-o pentru prima dată.

Aşa de mult, încât botezul ţi-e deja amintire; aşa de puţin, încât n-am descărcat încă toate pozele din dimineaţa când plecam la maternitate.

Aşa de mult, că ţi-ai vizitat deja ambele perechi de bunici şi ei te-au vizitat la rândul lor pe tine; aşa de puţin, încât ai zile când cel mai departe călătoreşti până la bucătărie.

Aşa de mult încât îmi zâmbeşti şi mă cerţi; aşa de mult încât ai conversaţii lungi cu Tatăl tău; aşa de mult încât te roteşti într-una după zvârluga de Bogdan; aşa de puţin, încât te las în continuare liniştită pe paturi fără margini laterale.

Aşa de mult, că tre’ să-ţi amintesc uneori că eu sunt părintele şi tu copilul; aşa de puţin că zâmbetul tău tronează tot pe o gură fără dinţi.

Atât de mult, Codrin; trei luni înseamnă atât de mult. Şi atât de puţin.

Daca pana acum plimbarile erau prilej de somn bun la aer curat, recent s-au transformat in pretexte de inventariat nori calatori si pasari trecatoare. Sau invers.

Ia zi tu, Ghinduţă, a depasit vreuna viteza legala? A stationat vreunul mai mult decat era permis?

Codrin, la 12 saptamani, deci.

(11 weeks) Codrin il saluta pe (1 week) Cezar si ii ureaza “Bun venit!”.

Si il asteapta in vizita, preferabil insotit de mama lui .

Se face ca Al Doilea Nascut si-a petrecut primul revelion fix unde si-a petrecut si maica-sa primul revelion.

Avand aceeasi venerabila varsta. Minus patru zile.

Nu, nu uitandu-ma la filmul lui Catalin Mitulescu, desi ar fi fost o varianta.

Si, de fapt, nici nu vine sfarsitul lumii in 2012 (de ce, va povesteste frumos Ada, aici); da’ am zis ca un pic de drama in titlu nu are cum sa strice.

Asadar, de revelionul 2011/2012 n-am dansat pana-n zori de zi, ca anul trecut; nici n-am plecat peste mari, tari si oceane, ca asta-vara; nu mi-am petrecut revelionul in sosete cum oarecum cu invidie am aflat ca face Printesa; nici n-am fost “in centru” s-o ascultam pe Ina, ca de revelionul dinainte de a se naste Bogdan (nu, nu i-a placut; sa zicem ca avea gusturi muzicale inca de pe-atunci).

De revelionul 2011 / 2012 am primit cadou de la sotul meu o noapte de somn. Asa ca am dormit 11/12 ore. Si cand m-am trezit, lumea se vedea mult mai frumos de la mine. Ceea ce va doresc si voua!

The end.

“Ce-ar fi sa fiu eu Spiridusul lui Mos Craciun? Si.. TU sa fii Mos Craciun?”

(Pentru ca m-a invatat o prietena sa iau, cand copilul e foarte mic, un costum de Craciun – in loc de multe jucarii cu care oricum o sa se joace mult mai tarziu – si sa-i fac poza, ca poza “ramane”, voila!)

Glumesc. Nu e primul. E… sa vedem: al meu – unu; al sor’mii – doi; botezat doi copii – patru; al lui Bogdan – cinci. E al saselea botez.

Primul botez al lui Codrin deci. Ah, nici asa, ca doar nu ne asteptam sa mai fie si altele. Decat daca se converteste la alta religie. Mda. Sa nu deschidem subiectul mai bine.

Sa incercam din nou: BOTEZUL; impresii la cald. Asa.

Se da o mama cu pitici pe creier care crede ca botezul copilului e musai sa aiba loc in acelasi AN in care s-a nascut. El, copilul.

Se da un tata care stie, din experienta ca nu e de luptat cu piticii de pe creier ai sotiei lui.

Se dau doi Nani care stiu sa iubeasca temeinic un copil mic; stiu sa se joace cu el; sa aiba grija de el; sa-i fie aproape; sa se transforme usor in prietenii lui; sa fie – ma rog – cam la un telefon distanta si asta mai mereu.

Se dau niste bunici care incaleca pe-un cal alb si vin in goana catre casa-cu-nepoti.

Se da un preot caruia ii pasa ca-n biserica e frig; si departe; si teritoriu necunoscut copilului.

Se combina toate intr-o atmosfera calda si apropiata, se asezoneaza cu tort cu norisor si fluturasi, cadita mov si apa turnata la radacina unui copac, curiozitate de Frate mai Mare si agenda cu Micul Print – de la Nani pentru copilul mic – iar ce rezulta este una dintre cele mai frumoase experiente de botez pe care le-am trait.

Si da, pozele ni le-a facut Studio Alb. Si nu, copilul nu a plans. Nici macar cand a fost bagat in apa (nu cu capu’n jos, ce-i drept…). Si da, o sa fac un update postului acestuia cand vom primi primele poze.

Pana atunci va las cu Connie Francis – Baby s first christmas

(AH, stiam eu ca e “primul” ceva…) – culeasa via Sabina M. .

Si eu ma duc sa pup copilul, care azi implineste 2 luni. Tot pentru prima data.

“Ci frumuşăl îi băieţălu’ aista mititel, mamî… Da’ CI MAI SAMÎNÎ cu tat-su…!”

(Pam-pam).

A(ve)m multe, foarte multe motive de recunostinta azi, luna asta, anul asta care se incheie acusi.

Fiindca e ziua ta, azi, cand implinesti o luna de cand esti cu noi, o sa multumesc totusi, mai intai si mai ales pentru tine.

La multi ani!

Poveste in soapta

cu unele (vagi) acorduri de surle si trambite

Cel mai greu mi-e sa incep de undeva povestea despre Codrin; nu stiu de unde, oricat incerc, oricat astept ca timpul sa puna ordine in ganduri, in emotii, in trairi.

Sa incep de la scrisoarea pe care i-am scris-o inainte sa vina, explicandu-i ce fel de mama sunt, ce fel de familie il asteapta, ce ii pot oferi (si ce nu); sa incep de la the leap of faith – din seminarul de la Dijon – de care am avut nevoie ca sa pot face asta din nou.

Paranteza rotunda: sa ai un copil inseamna intr-adevar sa ai curajul sa te uiti cum inima ta iese din piept si se plimba nestingherita pe-afara. Dar cata inconstienta iti trebuie ca sa faci asta INCA o data, cand stii deja ce inseamna??

Povestea lui Codrin, ziceam, nu stiu cand si nici cum s-o incep. Poate fiindca a inceput-o el singur cand si cum i-a venit bine.

Pe lume a venit in luna mea preferata, in luna care e pentru mine cea mai frumoasa din an, octombrie, in ziua de nastere a tatalui lui, pe 24. In carne si oase – prima data l-am auzit, vazut si mai ales simtit cand eram inca pe masa de operatie. M-am bucurat sa-i aud strigatul puternic, mi s-a parut – vazandu-l – MARE – si, bineinteles – frumos si mi-a topit inima instantaneu cand i-am simtit pe obraz obrazul caldut si moale, pe care nu ma mai saturam sa-l sarut (stare in care ma gasesc si acum).

Si asa, in patru saptamani de viata (extrauterina), Codrin nu doar ca si-a facut loc in vietile noastre – locul LUI, cu amprenta lui, de parca ar fi fost dintotdeauna aici, nu doar ca ne da de stire clar, hotarat, ce vrea si cand – si uneori chiar si cum, dar a reusit cumva, intr-un fel numai de el stiut, sa ne invarta pe toti – pana si pe Bogdan-cel-Mare – in jurul degetului lui cel mic de la mana dreapta.

Si, doar pentru ca e amuzanta: freestyle Codrin:

P.S.: ASA E  sa te indragostesti din nou, impotriva vointei tale, cand te asteptai mai putin. ..