Si m-am oprit o clipa sa ma gandesc, daca eu ar trebui sa spun cuiva care a fost cea mai frumoasa zi din viata mea, ce i-as spune?

As vorbi oare despre “evenimentele importante” din viata mea? – ziua cand mama a adus-o acasa de la maternitate pe sora mea? aniversarea de 40 de ani a tatei? ziua cand am intrat la facultate? ziua cand sotul meu m-a cerut de nevasta? ziua cand am spus “da”? cand a inceput sa-mi tremure mana in care tineam un bat pe care am vazut aparand a doua linie? cand aiurita inca de la anestezie mi-am vazut pentru prima data copilul – ca pe o minune incredibil de luminoasa?

Sau as spune despre zile mai putin “marcate in calendar”, dar care mi-au ramas cumva foarte calde in suflet? – ziua (de luni) in care am primit primii trandafiri albi; noaptea (de octombrie) cand am primit (si dat) primul sarut; seara dinainte de venirea lui pe lume, cand ne-am inregistrat mesajele pline de emotii; dimineata cu soare si cafea de pe o terasa din Sevilla, cand m-am decis ca voi lucra aici (unde lucrez acum); ziua cand a spus primul cuvant / cand a facut primul pas / cand mi-a spus prima data “Mami, te iubesc foarte tare“; ultima intalnire a cursului “Mama, Tata si Copilul” – in care am primit mult, mult mai mult decat am dat; noaptea de Inviere, cand am simtit foarte aproape o prietena; seara cand am primit o imbratisare calda de la un (alt) prieten sau ziua cand “nepoata vrajitorului” a venit la mine si mi-a adus una dintre cele mai mari doze de dragoste pe care le-am primit vreodata …

Si am inteles ca nu. Nu as spune nimic din toate astea; sau le-as spune pe toate. Si pe celelalte pe care nu le-am spus. Pentru ca nu numai ca viata mea este formata dintr-o imensitate de “cele mai frumoase zile”.

Dar acum invat tot mai des (si uit tot mai rar) cum sa fac din fiecare zi pe care o traiesc – cea mai frumoasa zi din viata mea.