Irina Şubredu

Unumaiul meu in poze arata asa:

Copilul si marea:

Close:

Light trace:

Life drops:

Wanna come?

Bench with a view:

Barca:

La Marea Verde (nu Rosie ):

Toate panzele sus!

Sungrass:

Varianta scurta si simpla a povestii e asa: am gasit un blog din care am tot citit azi si care imi da o stare… cam ca balonul cu heliu al lui Bogdan, pe care imi tot vine sa-l trag de sfoara sa revina “pe pamant” (dar cred ca fac asta numai fiindca imi place la nebunie cum se incapataneaza sa se ridice inapoi…).

(acum realizez ca numele blogului si starea mea au ceva in comun azi e o zi a coincidentelor…)

Blogul e asta si mi l-a trimis aseara Mari, dupa ce l-a gasit si ea “intamplator”, citind un ziar pe care nu-l citeste aproape niciodata. Acolo, Laura Campean povesteste aventura ei in Picaranga, un paradis din Bahia, Brazilia – gasit, cum spune si ea, dupa ce mai intai a inceput aventura descoperirii paradisului interior. Din Adevarul mi-a placut mult Oda pentru Margarita.

* De asemenea, aseara am dat din nou peste pozele din Peru, asa ca starea mea plutitoare are cauze multiple si combinate…

Cel mai mult imi placea, cand eram “la mama acasa” – si ieseam cu Buni si sora-mea mai mica la biserica, in noaptea de Inviere, sa vad strada plina de oameni, mergand toti in aceeasi directie. Imi placea sentimentul ca am ceva in comun cu toti oamenii aceia si imi placea firescul situatiei nefiresti – ca in miez de noapte usile caselor se deschideau si oamenii plecau undeva – sa “ia lumina”.

Mare parte din sentimentele astea s-au pastrat chiar si acum, cand atat de multe s-au schimbat, cand nu mai ies din casa, ci din bloc, nu mai merg pe jos, ci cu masina, nu mai ies cu bunica mea, ci cu fiul meu, nu mai am o lumanare simpla cu un disc de carton decupat in jur – ci una speciala de Inviere, cu capacel de metal deasupra.

Mai stiu si ce altceva aduce lumina pe fetele oamenilor pe langa care trecem: Bogdan, cantand cu foc “Creste, creste iaaaarba verde / Ciocarlia NUUU se pierde…” – in timp ce copacii – infloriti – par ca au inceput sa ia lumina direct din cer.

Imi lipseste totusi bucuria calda a recunoasterii unor feţe cunoscute printre cei cu care impart temporar curtea unei manastiri – lucru care ma face sa ma gandesc ca probabil un sfert de viata mai tarziu voi locui intr-un loc unde oamenii se stiu pe nume unii pe altii si-si impart si zambete odata cu “lumina”… Mada zice ca n-ar fi rau de asemenea sa folosim noaptea asta ca sa meditam la sensul vietii (si mortii) si sa se amintim de puterea pe care o avem pentru a invia. Bogdan zice, in curtea manastirii,  “o sa stam aici pana ne trezim!”.

Pana atunci, pana una alta, noaptea asta mi-a amintit cuvintele unui proverb chinezesc drag mie: “decat sa blestemi intunericul, mai bine-aprinzi o lumanare!“.

Imi place intotdeauna, in filme (in special in cele de dragoste, dar nu numai), sa urmaresc secventele care spun povestea unei femei, asa cum e vazuta ea de catre un barbat. Uneori secventele astea nu au dialoguri, sunt franturi de imagini cu fundal muzical siropos sau furios sau depresiv; succesiuni; momente; cand se trezeste si-si aseaza parul ciufulit; cand invarte lingurita in cafea; cand vorbeste cu cineva, se plimba, zambeste sau dimpotriva; cand se gandeste, cand se framanta, cand viseaza cu ochii deschisi.

Imi place sa citesc ce scriu barbatii despre femeile “lor” sau despre cele care ii marcheaza cumva; imi place sa-mi imaginez cum arata femeile din spatele melodiilor care imi plac (femeia din “growing up beside you“, femeia din “zambetul tau de dimineata“, cea din “cantec pentru ea“…).

Imi place, fiindca ma face sa ma privesc din exterior cumva. Si fiindca ma face sa ma intreb intotdeauna cum ar fi sa fiu femeia aceea pentru cineva…

Viata mea e o colectie de momente minunate, magice, de care o sa fiu foarte incantata cand o sa mor.

Problema e ca nu vreau sa astept pana atunci. Vreau sa fiu incantata ACUM. Daca se poate, pe masura ce se intampla…

Doamne, cum as mai vrea sa vina cineva si sa scoata din capul meu cele 3 – 4 idei de posturi care mi se invart zilele astea prin cele 3 livre de materie cenusie dintre urechea stanga si cea dreapta – si sa le puna in forma citibila pe care le-as da-o daca mi-as fi revenit dupa ziua de duminica.

Adica exact asa:

… numai ca INVERS.

De la Lise stiu ca fiecare persoana este responsabila de ceea ce face, spune, simte si gandeste. Prin urmare Laura este responsabila de urmatoarele:

Respectiv un set cana + ceainic (ca tot spuneam ca am prea multe cani…)

… cu dedicatie :->

…care se potriveste foarte bine cu agenda mea pentru 2010. In care agenda pentru 2010 se afla lista mea de dorinte. Inclusiv asta:

… de implinirea careia Laura este de asemenea responsabila .

Poate ca darul tau pentru Univers, draga La,  este sa gasesti motive de bucurie pentru oameni. Poate ca asta ar trebui sa fie urmatorul tau servici. Si poate ca acolo ar trebui sa fim colege. Poate mai mult decat acum.

“De-as fi pasare sa zbor

S-ajung unde mi-e dor

La tine-as vrea sa vin”

La tine-as vrea sa vin…

AVERTISMENT: cine sufera de ameteli, criticism acut sau neincredere cronica, sta prea rau cu inima sau prea bine cu ironia, este rugat sa se uite in alta parte.

Pentru noi, ceilalti:

A aparut noul numar din Catalogul Universului si pana acum am ales asa:

• o excursie in Peru (asta s-a pastrat din catalogul trecut);

• un training cu Nik la Balea Lac;

• un sejur cu Roxana la Bora Bora. De fapt poate fi si alta insula, doar ca pe mine ma amuza la culme numele (imi vine sa rad incontinuu cand il pronunt).

• un Paste acasa la familia Vaman in 2013, cu multi copii si iepurasi

(da, stiu, de Paste finii vin la nasi, da’ treaca de la noi, ca ei au pian acasa);

• un RAV 4 (“she’s a beauty!”…). Am mai spus: o pata am pe masina asta. Da’ ziceti si voi daca degeaba…

• si un private jet . Ok, ok, nu tin musai sa fie “al meu”. Ajunge sa am acces la el cam… oricand ;;)

Sa-mi pot plimba si prietenii . Cei care nu se tem sa zboare cu avionul.

Mai vrea cineva ceva? Ca maine trimit comanda …

ah, şi mai vreau două fotolii comode, nişte cola rece şi o balustradă de pus picioarele.

“pentru că aşa!“