Uneori mi se lipeste de suflet cate-o melodie. La prima ascultare, asa cum unele iubiri sunt la prima vedere.
Intamplator (sau nu) asta e chiar prima… de pe noul album al unei voci si al unei chitari pe care le iubesc (“Cantece de semineu” – Alifantis).
Multumesc, Cosmin, pentru darul pe care abia acum l-am desfacut.
Drumul meu prin fiecare zi e presarat cu minuni.
Asta-seara, fara sa plec de la taste, mi-au iesit in cale picaturi de lumina care m-au atins intr-un fel sau altul. Cele mai luminoase, mai jos:
* “ This song makes me miss my friend Meg.
I feel as if there’s a Meg-shaped hole beside me when I listen to this song.”
de aici.
* ” a very kerry christmas.zip” : am gasit intamplator ce imi doresc de vreo doi ani in perioada Craciunului si nu apuc sa-mi fac / caut: o adunatura de melodii “christmassy” – deja arhivata – aici.
* ” I once dated a photographer. He taught me that the way I see myself is nowhere even close to how others see me.
Someday I hope to be able to see what you see, when you look at me.” – de aici.
* Si, fiindca Lise spune ca muzica atinge direct corpul emotional, puteti asculta aici ceva ce mi-a atins corpul emotional chiar de la prima dintre cele… cateva ascultari: cosmin vaman – Nicaieri nu ninge ca in parul tau – TEST.
P.S.: Daca ascultati cu atentie, o puteti auzi pe fina mea gângurind, in timp ce tatal ei se chinuia (la propriu) sa inregistreze 
De la Lise stiu ca fiecare persoana este responsabila de ceea ce face, spune, simte si gandeste. Prin urmare Laura este responsabila de urmatoarele:
Respectiv un set cana + ceainic (ca tot spuneam ca am prea multe cani…)
… cu dedicatie :->
…care se potriveste foarte bine cu agenda mea pentru 2010. In care agenda pentru 2010 se afla lista mea de dorinte. Inclusiv asta:
… de implinirea careia Laura este de asemenea responsabila .
Poate ca darul tau pentru Univers, draga La, este sa gasesti motive de bucurie pentru oameni. Poate ca asta ar trebui sa fie urmatorul tau servici. Si poate ca acolo ar trebui sa fim colege. Poate mai mult decat acum.
Am primit asta azi, de la mama Erikai.
Plus dialogul de mai jos:
“Roxana (12/27/2009 7:02:15 PM): erika vb la tel cu tine
Roxana (12/27/2009 7:02:54 PM): si zice “da, nana, da”
Roxana (12/27/2009 7:02:57 PM): si pupa telefonul”
Cum spuneam, un an bun in ce priveste darurile primite :->
Presimt ca o sa fie un an bun in ce priveste darurile primite – asta care se incheie acum.
Fiecare zi e incarcata de ocazii de a invata despre a darui si a primi.
Am invatat ca poti darui (sau primi) un singur lucru minunat – si sa fie de ajuns. Nu e nevoie sa cauti 100 de lucruri care sa compuna un cadou.
Ca nu trebuie sa te chinui sa iei tutuor cadou – “la fel” (nici macar de aceeasi valoare), fiindca oamenii nu au toti aceleasi nevoi si nici nu inseamna acelasi lucru pentru tine.
Ca nu trebuie sa-mi iau singura TOATE lucrurile pe care mi le doresc – uneori ii pot lasa si pe ceilalti sa faca asta pentru mine.
Ca poti sa primesti (si sa daruiesti) mult mai multe lucruri decat lucrurile si uneori ne-lucrurile acestea interesante si neasteptate lasa mai multe farame de suflet sa zboare de incantare si entuziasm.
Habar n-am daca toate astea erau in fata ochilor mei si pana acum; ma bucur ca sunt acum si abia astept sa vad ce mai descopar.
“Povestea vinilului. Frumoasa poveste a acestui produs discografic avea sa se sfarseasca aici pentru mine. Recunosc ca am momente dese cand ma apuca nostalgia vinilului, pentru ca era cald, pentru ca era frumos, pentru ca suna bine, chiar si cu micile sau marile sale impuritati sonore, pentru ca trebuia sa te porti cu el frumos ca si cu o iubita, pentru ca trebuia sa ai grija de el ca de un copil, pentru ca era generos grafic, pentru ca era ca un ultim gentleman al suportului muzical. Cu ce poate fi comparat? Cu un ceai bun englezesc, cu o tigara buna de foi, cu un vechi whisky malt scotian, cu o femeie frumoasa, cu o carte pe care n-o mai poti lasa din mana, sau cu un vechi platou dintr-un metal extrem de pretios pe care ti se aduc toate delicatesele din lume. Eu, din pacate, nu-l pot compara decat cu tineretea mea!…
Restul e numai o insiruire de realizari materializate in albume discografice care sigur ca au istoria lor plina de emotii, si de truda, si de bucurii. Sigur ca acum totul suna mai bine, ca tehnica a evoluat, ca progresul isi spune cuvantul, dar inclin sa cred ca tot ce-a urmat vinilului e numai performanta si-atat. Si asta pentru ca de la o anumita varsta discutam de marturitate, de pricepere, de experienta acumulata, de trairi ce trebuie, unele impachetate cu grija, altele inlaturate cu tact, de emotii ce trebuie stinse usor, fara sa doara. Viata curge pentru noi toti si peste noi toti, asa cum pentru mine a curs Dunarea…”
Am intrat duminica intr-o dispozitie “Alifantis” cum n-am mai fost de mult. Iar finii mei, care ma cunosc bine, mi-au daruit aseara Colectia de Vinyl, in interiorul careia am gasit paragrafele de mai sus, care mi-au incalzit dimineata. Pentru mine e foarte des Craciunul .
Multumesc!
… sau despre cum sa inseninezi o zi deja senina.
Povestea (doi in unu) e asa: luni, draga de Teo si-a dat gradul I (ultimul…). Luata pe sus de Sana (la propriu, cu masina), am fost sa-i fac galerie. Ca si Alinuta-sadicuta; ca si Mariana, care avea emotii mai rau decat ea (Teo); ca si Ionela, Simona si Marcela; ca si ceilalti oameni care s-au laudat care mai de care cat de bine o stiu pe Teo (muhaha >:) ) si ce buna profesionista este (seriously??).
Am profitat de ocazie ca sa ma minunez ce multi oameni “daruiti” sunt in jurul meu, oameni din aceia… “cu har” cum zicea cineva; si ca sa fiu mandra de ea. Care arata cam asa (adica stralucitoare):
Acu’ vine partea a doua: o parte dintre florile primite (mai precis bratul ala) l-a daruit mai departe Roxanei. Care dupa ce a aruncat ambalajele si a format un urias buchet superb, a venit cu ideea geniala sa le daruim mai departe, altor femei.
Asa ca azi, cu fetele de mana si florile in brate (respectiv fetele in brate si florile in mana…) am facut o plimbare pe Copou. Despre care nu as povesti daca zecile de zambete care ne-au invaluit ca o lumina nu ne-ar fi facut sa ne amintim (a nu mai numar cata oara) ce minunat este sa daruiesti; cat de simplu se poate face asta si cum bucuria produsa sa faptul in sine de a oferi este atat de mare si atat de “imediata”, incat orice Rai “promis” mai tarziu paleste, prin comparatie .