Poate ca te mai tin pe umar cateva minute dupa ce ai scos aerul, fiindca stai in pozitia in care imi e cel mai usor sa iti sarut obrajii.

Poate ca rad de tine uneori, cand esti asa grabit sa-ti primesti portia de mancare, fiindca pari ca ai fi in stare de orice.

Si poate ca in soapta, cand nu e nimeni atent, iti spun pe tot felul de nume nastrusnice; cum ar fi “Ghinduţă” sau “Ghemotocel” sau “Obraji calduti”.

Si poate ca ma bucur un pic mai mult de tine, stiind mai mult decat inainte, mai mult decat cand am facut asta prima data, ca timpul trece repede si ca minunile astea de momente merita traite acum.

Taica-su’: “Gata? Laptic?”

Maica-sa: “Gata. Laptic”

Bogdan: “Dar CALCIUL??”

Nimic nu se compara totusi cu momentul cand te ridici pe varfuri si apleci o creanga din ciresul TAU, ca sa le culegi direct de-acolo…

Raspunsurile la ea, in continuare:

Sunt inainte de toate un om care se cauta si se creeaza pe sine in fiecare zi. Cu exceptia zilelor in care este prea plictisit, obosit sau uita sa faca asta. De asemenea, ceea ce pun intotdeauna dupa “sunt” – sunt rolurile mele cele mai dragi: psiholog, femeie, sora si mama.

As vrea sa invat cum sa ma bucur in fiecare zi.
Pastrez un milion de lucruri cu semnificatie emotionala pentru mine.
Mi-as fi dorit sa fi imbratisat mai lung, sarutat mai des si spus “te iubesc” de cate ori am simtit-o. Doing what I can – at least now, though…
Nu imi plac chipsurile cu aroma de ceapa.
Mă tem cel mai tare de mine insami.
Imi pare rau cand spun “da”, desi as fi vrut sa spun “nu”; cand imi incalc promisiunile facute mie insami si cand sunt mai putin decat ceea ce as putea sa fiu.
Imi plac salata de fructe, cafeaua cu frisca, locurile pline de farmec, cartile bune si oamenii frumosi.
Nu sunt ordonata si nici meticuloasa.
Dansez cu cea mai mare placere.
Cânt afon si prost; intotdeauna cand suntem mai multi si cand ma simt foarte bine.
Niciodată - e un cuvant copilaresc pe care il rostesc rareori si in care nu cred.
Rar am grija de mine asa cum as vrea.
Plâng cand ma simt ranita- tradata sau foarte furioasa.
Sunt confuză cand primesc informatii contradictorii.
Am nevoie de pauze periodice.
Ar fi trebuit sa invat din suturile in fund pe care le-am luat in trecut. Still slightly unable to do that…
Aş putea colora lumea din jurul meu in nuante minunate. Cred ca o s-o fac!

Leapsa merge mai departe la Stefan, Madalina si, din nou, Anny.

Si mai ales s-ar putea sa intelegi, in sfarsit, ca in momente ca acestea – nu exista altceva mai important!

“Mami, am pus gust de măr in pupicul meu!”

*

*                         *

“Pana unde ma iubesti, Mami?

Pana… la blocul acela si-napoi.

Si pana mai unde?

Si pana… la masina aceea si-napoi.

Si pana mai unde?

Si pana la… panoul acela si-napoi.

Mami, da’ ma iubesti SI PANA LA PANOUL CELALALT, DE MAI DEPARTE??”

*

*                      *

“Mami, vreau sa impart fulgii mei cu tine!”

Later edit: iar acum doua minute, in timp ce mancam impreuna – el la mine in brate – mi-a daruit cel mai frumos si mai rascolitor “TE… IUBESC… FOARTE… TARE” soptit – pe care l-am primit pana acum de la el – si care m-a topit instantaneu.

Iti scriu ca si cum ti-as scrie o scrisoare – inca de cand am aflat ca esti cu mine. Iti vorbesc despre ce simt eu cand sunt cu tine – de cand inca nu-mi raspundeai prin cuvinte, ci doar prin privirea plina de o intelepciune pe care nu multi adulti o au.

Azi vreau sa-ti povestesc ce am invatat eu de cand sunt cu tine.

De cand sunt cu tine, am invatat ca Universul iti poate acorda incredere deplina – cand lasa in mainile tale responsabilitatea unei alte vieti.

Am invatat cum se trece de la a numara orele – la a nu sti cand au trecut anii; de la a face atacuri de panica la un plans de-al tau pe care credeam ca nu-l inteleg – la a-ti spune “e in regula sa plangi, daca vrei, dar asta nu-mi va schimba decizia”.

Am invatat ca pot opri ritmul meu nebunesc de viata – pentru ca un timp sa nu stiu altceva decat faţa ta când dormi / faţa ta cand eşti treaz / faţa ta cand zâmbeşti prin somn.

Am invatat ca pot sa uit toate teoriile despre cresterea copiilor intr-o clipa in care mi-a fost prea somn ca sa te mai pun inapoi in patut; si ca mi le poate reaminti la fel de repede tatal tau, cu un simplu gest.

De cand esti cu mine, am aflat ce inseamna sa nu mai trebuiasca sa faci nimic pentru a fi iubit. Curios ca n-am invatat asta de la parintii mei, care sunt niste oameni cu o capacitate nemarginita de dragoste; dar imi ajunge o privire de-a ta; un gest de-al tau de a-ti pune amandoua manutele dupa gatul meu si a ma strange tare-tare, sau a-ti lasa capul pe pieptul meu si a-mi incredinta linistea somnului tau – ca sa imi amintesc.

De cand esti cu mine, am invatat ca odata cu tine s-a nascut o parte din mine care nu va inceta sa traiasca atata timp cat eu traiesc; am invatat ca pot multa vreme dupa ce am crezut ca am ajuns la capat; ca in barbatul de langa mine se afla un tata minunat caruia nu-i banuiam existenta; ca cel mai bun lucru pe care-l pot face uneori pentru tine este sa ies din camera si sa te las sa te linistesti singur; ca poti iubi de la un om fiecare celula – si unghiile si genele si gropitele din obraji, si firele incurcate de par, si ca uneori esti destul de norocos incat miracolul cresterii cuiva sa se petreaca nu doar sub ochii tai si sub mainile tale, ci chiar in stransa legatura cu tine – intr-o legatura care uneori pare imposibila si ireala.

Ca o sa se intample sa ma uit la tine cum iti julesti genunchii si poate bucati din suflet – fara sa pot face ceva, si ca uneori incapatanarea sau mandria o sa te impiedice sa vii la mine si eu o sa trebuiasca sa traiesc cu asta. Am mai invatat – deja – ca uneori n-o sa te multumeasca deloc lumea pe care ai gasit-o; ca o sa vrei sa o schimbi dupa cum simti tu ca ar trebui sa fie, dar ca uneori o sa ceri de la mine mai mult decat iti pot da, la un moment dat si ca va trebui sa ai rabdare cu mine.

De asemenea, am invatat, de cand esti cu mine, ca uneori voi vrea sa raspund la intrebarea “cine sunt eu?” – cu mandrie, doar  – “mama lui“.  Ca mi se poate intampla des sa uit ca – de fapt – ai numai trei ani.

Sau, cum i-ai spus ieri Roxanei, “trei ani? Poate TREI SUTE…”

mari: si ii spun ca aia nu e mami
mari: poate seamana putin

mari: la anumite chestii

Deci pentru Iustin asta seara – o imbratisare maaaare si calduroasa! >:D<

Azi, bucuros ca i-am gasit in Bamboo un set de carioci-stampilute, m-a chemat la masuta din camera lui sa desenam. Eu, constiincioasa, am inceput sa folosesc cu spor stampiluta cu catel (singurul fel in care talentul meu artistic stie sa deseneze un catel >:) ).

La care el “nuuuu, mami, NU ASA M-A INVATAT OTILIA!” !!!!

şi când îl întreb:

“- păi de ce, Bogdan?”

îmi dă motivul genial:

“- păi PENTRU CĂ AŞA!“