Zambetul asta merita sa bati multi kilometri (si sa urci un numar nesfarsit de trepte, apropo…).

dar, de fapt, poza vorbeste de la sine.

Si cand intr-o dimineata ne urcam in masini si pornim – din Tatarasi si Copou, Piatra Neamt, Darmanesti, Ramnicu Sarat si Constanta – spre acelasi loc indepartat, dar frumos, din Muntii Vrancei, ce importanta mai are CARE verighete (sau care iubiri) au facut initial posibil aceasta adunare?

Asa ca nu stiu sa spun daca mi-a placut mai mult clipa de-acum traditionala cand am sarit in Suzuki; oprirea (a nu stiu cata) la poze, intr-un loc care-ti taie respiratia, asteptatul “unde se face la stanga”, leaganul genial de pe terasa, mic-dejunul cu clatite, lapte proaspat si rulada cu frisca, porumbul fiert sau linistea care se lasa cand cea mai mare parte a “trupei” pleaca in expeditie; descoperirea ca Bogdan si Octavian pot petrece o ora impreuna fara ca vreunul dintre ei sa se plictiseasca; clipele furate – “la sfat” cu Mada – ca pe vremuri; canile pe care scria ” Bogatia clipelor petrecute impreuna”; descoperirea ca eu si Manuel am avut in copilarie cate un caine pe care il chema Mitica; declaratia “Mami, eu te iubesc pana… in Bulgaria SI pana la luna SI pana unde se termina balansoarul” – in care “pana unde se termina balansoarul” este considerat cel mai indepartat reper.

Sau felul in care, impreuna cu oamenii acestia, indiferent de legaturile de sange, ma simt ca intr-o familie.

Inutil sa spun ca tocmai m-am adunat de pe drumuri…

Din cauza lui Iren am scormonit iar prin “dear old love” (yeah, guilty!) si m-au rascolit oares’ce sentimente de “what might have been” dar “it can never be again”.  Apoi mi-am amintit de “What dreams may come” si povestea de dragoste de acolo care, de asemenea, m-a impresionat.

Apoi un mare ‘BUT HEY!” s-a auzit, asurzitor, in mintea mea.

BUT HEY!

I’m the lucky bastard that has this all! That STILL has this all.

Apoi mi-au trecut ca un flash prin minte momente (multe momente, zeci de momente) – bucurii marunte si mari, surprize; certuri; saruturi; amuzamente; tandreti… Toate acestea pe care noi doi le-am avut si le avem. Felul in care ne scoatem din minti – dar ne pasa destul incat sa ne scoatem din minti; in care suntem acolo unul pentru celalalt; in care sa fim acolo unul pentru celalalt a devenit a doua natura pentru noi (de parca nu am putea face altfel); in care ma tine in brate; in care adorm atat de usor in bratele lui; in care ma trezeste cu un sarut si cu “it’s morning” – pointing out the obvious in a way that still makes me smile – acum, cand scriu…

E ca atunci cand ai cate un vis – ca ceva iremediabil s-a intamplat – apoi te trezesti si iti dai seama ca nu s-a intamplat de fapt . Si totul pare mai intens colorat si mai luminos, mai magic si mai adevarat.

Si atunci simti – si acum simt – ca sunt norocoasa ca sunt aici.

(Da, da, spala masina. Serios.)

…sau placerile simple ale vietii:

(in traducere libera: mersul descult. murdaritul cu rasina. si spalatul cu apa din sticla. nu, cu toporul nu se joaca, e numai de decor.)

P.S.: Pixeli mai multi nu avem. E criza. Sau bunicul crede ca se taxeaza in plus …

La radio, cu cateva secunde inainte sa cobor, incepe Shakira, cu Gypsy. M-am bucurat, fiindca ma inveseleste melodia, insa dupa primele acorduri ajung la destinatie. Fiind o zi frumoasa si insorita si avand inainte o intalnire frumoasa si insorita, imi doresc intens sa o ascult pana la capat. In prima clipa am crezut ca o voi auzi pe terasa la care mergeam. N-a fost asa, si am uitat cu totul de ea.

Insa la intoarcere, iau un alt taxi, sa ajung la cealalta intalnire importanta a zilei, cea cu sotul meu. In clipa in care inchid portiera, la urcare, GHICITI ce melodie incepe la radio? Mmmm…

“I said hey you
You’re no fool
If you say ‘NO’
Ain’t it just the way life goes?
People fear what they don’t know
Come along for the ride, Oh yeah
Come along for the ride, whoo-hoo

‘Cause I’m a gypsy
Are you coming with me?
I might steal your clothes
And wear them if they fit me”

“I died and made it in haven” mood – de-a lungul intregii calatorii.

Cate unul pe carare:

Da mana! (asa e cand mergi cu Tata pe munte… )

Fane e acolo sus si face poze!

Poza traditionala pe marginea prapastiei (unde in mod traditional parintii le spun copiilor sa nu faca poze).

Siiiii sunt suuuus! (iar afara e mai luminos si mai frumos decat se vede in poza ).

Iar in cazul in care va intrebati cum e in nori: asa e!

Cararea cu lumina, copilul, parintele (sau parintele, bunicul) si promisiunea ca un juramant sa ne intoarcem.