Am o pasiune pentru cani (OK, n-am zis obsesie). O pasiune mare care dateaza de pe la inceputul facultatii. Adica de… mult
.
Intr-o vreme ramasesem la canile aduse de peste mari si tari (Egipt, Statele Unite si Finlanda sunt, cred, cele mai indepartate).
Am o cana cu fluturi, o cana cu doi mâți si o cana pe care scrie “cutie pie”- adusa din Estonia; o cana cu 3 in 1 de la 3 in 1 si o cana cu XXX de la Amsterdam; o cana cu vaca si o cana de la Praga dupa care m-am dus de doua ori; doua “lucky cups” identice si doua cani de la Tallin – de aceeasi dimensiune, pentru acelasi fel de bautura. (Iar astea sunt numai cateva dintre cele mai dragi!).
La final de decembrie, facand curat, am decis ca am totusi PREA MULTE CANI. Cam tarziu, you would think. Asa ca am decis sa nu mai iau altele, cel putin nu prea curand, cel putin nu fara sa simt din start ca “UAU. VREAU CANA ASTA. ACUM”. Sau ca… ma rog… “scrie Irina pe ea”.
Pe drumul catre “la munte” unde am petrecut trecerea dintre ani, am intrat intr-o benzinarie sa… ceva… capucino. In drumul catre capucino, trec pe langa un raft cu cani. Cu un zambet interior – superior – ma opresc totusi o clipa, din curiozitate si din obisnuinta, convinsa fiind ca NU ARE CUM sa fie printre ele vreo cana dupa criteriile de mai sus. Si fix cand sa zic “HA! I knew it!”, am vazut asta:

Da, da, sigur ca motivul pentru care am putut-o poza este ca se afla chiar acum pe biroul meu, plina cu cola. Dar zau asa, cum sa rezist?? Acolo scrie mov pe negru: “IT’S MAGIC!”. Si mai jos este o vrajitoare care RADE. Si inauntru este o carte. Si… si… na… “scria Irina pe ea”. Si… “UAU”
?