Irina Şubredu

Un schimb de replici scurt (sau nu atat de lung cat as fi vrut) – purtat intr-o masina azi,  cu gatul stramb de uitat peste umar, in sensul invers celui de mers.

Doua episoade dintr-un film destept, descoperit de un participant la un seminar despre recunoasterea emotiilor.

Felul in care ma simt cand gandesc la viteza maxima.

Gandul ca am in jur numai oameni inteligenti, foarte buni in ceea ce fac, cu mintea deschisa, si care pot vorbi cu entuziasm despre subiecte care ii pasioneaza.

Toate astea m-au ajutat sa-mi regasesc cheful de conversatii inteligente, de a deshide si alte usi decat cele cu care m-am obisnuit, de a bate si alte carari – si poate chiar curajul de a face carare noua. Si da, de a schimba putin lumea in bine .

Multumesc!

Este mai usor sa scrii un mesaj de dragoste decat sa sa iei apararea in public celuilalt.

Mai usor sa decupezi inimioare decat decat sa-ti inghiti primele replici taioase pe care le-ai face fiindca cineva a facut o greseala – si sa pui, in loc, intrebarea care te ajuta sa intelegi de ce a facut-o.

Mai usor sa scrii un post cu dedicatie decat sa faci un compliment care ti se cere, cand ti se cere – si cand cel de langa tine are nevoie mai mare sa-l auda.

Este mai greu sa spui “iarta-ma”, decat sa propui o intalnire.

Mai greu sa fii cu totul acolo, decat sa dai o replica plina de invataminte despre ce inseamna sa iubesti.

Mai greu sa spui cuiva care se indoieste de el – “arati minunat” sau “sunt sigura ca ai sa te descurci foarte bine” – decat sa urmezi – cu precizie de minut – un program al unui eveniment, fie el si dedicat dragostei.

Mai greu sa te decizi sa cauti in tine cand ceva nu functioneaza in relatia cu celalalt – decat sa te indragostesti la prima vedere.

Mai greu sa practici iubirea, decat sa predici despre ea. (Stiu asta din experienta tuturor datilor cand fac al doilea lucru in loc de primul, convinsa fiind ca-l fac pe primul de fapt).

Dar numai primul te ajuta sa cresti…

Povesteam cu Manuel azi despre conceptiile de viata ale parintilor nostri.

Despre faptul ca cei mai multi oameni nu ies niciodata din cele doua tipare: a fi exact ca parintii sau a fi exact opusul lor.

Despre cum fiecare adult are in el un copil de trei ani cu genunchii juliti pe care nu-l ia nimeni in brate.

Despre indoiala daca noi vom putea respecta deciziile fiului nostru , indiferent daca suntem sau nu de acord cu ele (mai ales daca nu suntem de acord).

Despre cum faptul ca Bogdan nu plange cand plecam este un semn de echilibru emotional, nu de indiferenta.

Despre cum, bineinteles, “noi stim mai bine”.

Asa cum el, copilul blond cu carlionti, o sa “stie mai bine”. Si o sa urce mai sus. Si o sa vada un cer la care noi nici nu visam.

Ceea ce, intr-un mod cu totul aiuritor, ne umple de mandrie, nu de regret .

… ANYTHING  you say can AND WILL be used against you, as soon as possible.

Exemple:

A: CATEGORIA “AI ZIS, AI ZIS!”

“Puiu, da-te jos de pe laptopul lui tati! Este al lui si numai tati umbla la el!”
(jumatate de ora mai tarziu, incercand sa ascult melodia castigatoare la Eurovision – pe laptop)
“Mami, parca ai spus ca numai tati umbla la el ;;)  ”

(Agatat de gatul ma-sii, da un pup, indelung asteptat. Eu):
“vaaai, ai topit-o pe mami”
( a doua zi, incercand sa-l imbracam):
“Puiu, vino aici”
“Da’ daca vin acolo, te-am topiiiit? ;;) “

B: CATEGORIA “NU-I CUM ZICI TU, E CUM ZIC EU!”

“Mami, ma urc in “blioteca” ta sa iau niste carti”
“puiu, acolo sunt cartile lu’ mami. tu ai carti in camera ta”
“NU. alea sunt cartile taaale. si astea din blioteca sunt ale mele!”

C: CATEGORIA “AVEM O LIBERTATE. CE FACEM CU EA?”

“Sunt suparata pe tine”
“NU esti suparata pe mine!”
“Puiu, nu poti spune tu ce simt eu! fiecare este LIBER sa decida privind sentimentele lui!”
(delibereaza cateva secunde apoi):
“Bine. Atunci EU NU SUNT SUPARAT pe tine” (!!!!)

Cu toate astea, sa NU spui nimic, nu e o optiune.

O lume in care e nevoie de un proces de pregatire ca sa fii parinte ni s-ar parea ca ne ingradeste. Dar niciun examen de admitere, niciun concurs pentru un job, nicio evaluare a finantatorului nu cere atatea de la tine (tot ce ai mai bun, practic!) – cum o face un dialog (orice dialog) cu copilul tau.

Care copil pariez pe orice ca iti cunoaste absolut toate inflexiunile vocii, toate ticurile, toate slabiciunile, cele o mie de feluri de a reactiona la aceeasi situatie. N-o face ca sa te testeze (desi te testeaza, tot timpul), n-o face ca sa-ti incerce limitele (desi te impinge pana si dincolo de ele), n-o face ca sa te manipuleze (desi daca ii iese, e perfect).

Ci pentru ca asteapta de la tine sa-i arati lumea, cum se vede ea prin ochii tai.

Daca o gasesti amenintatoare, se va teme si el. Daca o gasesti agresiva, se va lupta si el. Daca o gasesti nedrepta, se va plange si el.

Dar daca tu gasesti ca mai merita o sansa, va crede si el; daca tu vezi lumina din lume, o va vedea si el; daca gasesti loc pentru imaginatie si vise, va indrazni sa viseze si el. Iar daca tu reusesti s-o iubesti, o s-o iubeasca si el.

Asa ca nu, nu ai dreptul sa taci, cand vine vorba de copilul tau (desi cateodata ar fi cel mai simplu). Ai responsabilitatea sa VORBESTI. Cu el. Sa pui lumea in cuvinte, pentru el. Sa-i faci cunoscute emotiile, fricile si bucuriile.

Si Dragostea, mai ales Dragostea.

…sa te invat ca o “zi de nastere” este ca orice alta zi. Ca te poti simti la fel de special pe 8, pe 10 sau pe 29 februarie; ca iti poti face daruri in orice alta zi si poti alege sa nu tii numaratoarea anotimpurilor care trec de cand ti s-a spus “Bun venit pe planeta Pamant!”.

…sa nu pretind niciodata ca stiu mai bine decat tine ce este mai bine pentru tine, chiar daca atunci cand fac ceva pentru tine, am cele mai bune intentii.

…sa-mi amintesc cat mai des ca toata familia este a ta si tu esti “al lor”; ca ai cate ceva din fiecare si fiecare are voie sa te iubeasca si este dreptul tau sa primesti dragoste de la toti.

…sa stau si sa astept randul meu la imbratisari si la “pupicii aceia care o topesc pe mami”, fara sa cersesc si fara sa te fac sa te simti vinovat cand vrei sa fii in alta parte si sa faci altceva.

…sa tac mai des si sa ascult mai mult ce ai tu de spus, fiindca mi-ai aratat de nu stiu cate ori ca stii atat de bine ce spui. Promit sa-mi musc limba cand o sa-mi mai spui “Mami, ninge” si eu o sa vreau sa-ti explic savant ca “mami, e prea cald ca sa ninga. acum afara ploua” – numai ca sa descopar a doua zi totul acoperit de zapada.

Promit sa nu te pun sa promiti ca vei trece numai prin usi si vei lua de buna numai lumea pe care o vezi si sa nu incerc vreodata sa te conving ca viata e “doar un accident care ti se intampla inainte sa mori”. Promit sa-ti deschid usa larg catre tot ce cred, stiu si simt eu si sa iti dau voie sa ma depasesti cu mult si sa ajungi in locuri unde nici cea mai salbatica imaginatie pe mine nu ma poate duce.

Promit sa recunosc mereu cu mana pe inima, asa cum fac acum, cand ai doi ani, ca tot ce fac “pentru tine” de cand ai venit – fac de fapt pentru mine. Ca nu-mi datorezi nimic, nu te leaga nimic, nu trebuie sa dai nimic inapoi (sau, mai cinstit, ca eu primesc deja inapoi de o mie de ori tot ce-ti dau!).

Promit sa-ti amintesc mereu despre lumina pe care o porti, despre dragostea de care esti in stare, despre minunea care esti in viata noastra. Iar daca vreodata vei alege sa intorci spatele tuturor acestora, si sa le uiti, promit sa-ti respect alegerea, oricat de greu imi va fi, stiind ca nu sunt aici ca sa traiesc viata ta in locul tau si nici sa fac alegerile tale pentru tine.

Promit sa ma bucur mereu ca m-ai ales ca mama; sa consider asta suficient; sa nu-ti mai cer sa demonstrezi de-acum incolo nimic si nici sa nu ma indoiesc de dragostea ta sau sa te intreb vreodata “pe cine iubesti mai mult”.

Dar mai ales, Dragul meu, promit sa te iubesc intotdeauna in cel mai senin si mai frumos si mai cald fel de care sunt in stare, asa cum te-am iubit de cand am stiut ca esti cu mine; si dragostea mea sa fie mereu ca o lumina mica aprinsa, care, indiferent cat de neagra este noaptea, cat de infricosatoare este furtuna sau cat de departe esti tu, sa-ti arate mereu drumul catre Casa.