Irina Şubredu

De o saptamana, intalnirea mea cu mine – la inceputul zilei se petrece aici.  In loc de cafea, in loc de 3 in 1, uneori inaintea carnetelului cu multumescuri. Unul dintre autorii mei favoriti – dintre terapeutii mei favoriti – are blog / site.  Pe care scrie cam doua articole noi pe zi. Mai precis pe noapte. Pe care raspunde la comentarii (la majoritatea, anyway). Si scrie cu simt de raspundere, cu umor – dar si cu seriozitate – despre multe dintre temele mele preferate: sincronicitati, educatie, copii, sanatate si boala, cuplu.

Asadar cine mi-a schimbat felul in care imi incep ziua? Eu. Dar ii multumesc lui Adrian pentru prilej.

Teo are o vorba cand trece printr-o perioada mai aglomerata. Zice: “nu m-am mai intalnit de mult cu mine…“.

Daca luna octombrie este luna mea favorita, atunci noiembrie e cea mai antipatica luna pentru mine: este friguroasa, intunecata si uda.

Am pe usa oameni de zapada cu caciulita si manusi si la consiliere oameni de lumina cu sclipiri calde in ochi.

Mi-e bine cand ma asteapta sotul meu cu mancare calda acasa, cand cate un copil imi recunoaste vocea de la trei camere distanta si cand sunt mandra tare de sora mea.

La capitolul realizari (daca ar exista unul) as trece un training de duminica – cu niste copii faini adusi de AIESEC, felul in care mi-am pescuit copilul cand s-a avantat in piscina, precum si cate o conversatie prietenoasa cu un om cu care altadata ma luptam cu orice ocazie.

Afara e prea frig, inauntru e prea cald si eu sunt suspendata intre, cu Andries in urechi, Nuţă in ochi si-o cana de cafea cu dragoste din care beau in ultimul timp prea multa.

Intalnire magica la trei noaptea (sau sa-i spun dimineata?) cu o versiune de-a mea masculina si mult mai inteleapta (sau sa-i spun iluminata?).

Adrian Nuţă si al sau “Ghidul iluminarii pentru lenesi” (v-am zis eu ca scrie pentru mine). 133 de pagini de bucurie pura deghizata in conversatie, in joaca, in umor.

Scrie despre iubire neconditionata (dar despre asta am mai vorbit); despre identificare (dar asta e prea complicat de explicat la ora asta) si despre butoane (dar asta merita un post separat).

Asa ca o sa va spun ce scrie despre iluminare (pentru noi, lenesii):

“Iata ce este iluminarea. Iluminarea este trezire. Este ca si cum te-ai trezi dintr-un somn prelungit in care ai visat tot felul de lucruri. Este ca si cum ti-ar cadea un val de pe ochi, putand astfel sa vezi pentru prima oara, realitatea asa cum este.

Este ca si cum ne-am afla amandoi pe varful unui munte si tu imi spui ca nu vezi nimic. E normal sa nu vezi nimic, deoarece tii ochii inchisi. Nu ti-ai pierdut vederea. Pretinzi ca ai pierdut-o, insa pe mine cel putin nu ma poti pacali.

Ideea ca iluminarea este ceva atat de simplu ca actul de a deschide ochii, poate parea pentru unii complet neatragatoare.”

…ocazie cu care am regasit o poezie mai veche (cre’ ca e ceva in aer zilele astea) – dar tare draga:

“Am legat“, a lui Marin Sorescu:

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cantec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.
Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

Dezlegarii la ochi, la minte si la suflet, pe care o putem face simplu, cu un gest, pentru a lasa Viata sa curga. Si Dragostea. Mai ales Dragostea.