Irina Şubredu

“Mami? Stii ce-a facut Bunicul? A coborit de pe alta planeta” (!!!!???!)

Pentru ca sa cresti cu o sora mai mica -  te invata lucruri pe care nu ai cum le invata altfel.

Pentru ca faci parte dintre oamenii aceia pe care ii pot numara pe degetele de la jumatate de mana – cu care ma simt in siguranta sa fiu eu insami in orice situatie.

Pentru ca stiu ca pot sa-ti spun orice si stiu ca nu o sa ma judeci.

Pentru ca simti intotdeauna cand am nevoie sa fii langa mine.

Pentru ca am petrecut impreuna zile intregi de dimineata pana seara cu friends si pizza.

Pentru toate datile cand aveai treaba, dar ai pus-o on hold, doar ca sa stai cu mine. Pentru ca nu mai cunosc pe nimeni care sa faca asta pentru mine.

Pentru ca ii povestesti tu mamei noastre ce se mai intampla cu mine.

Pentru ca il iubesti pe copilul meu ca si cum ar fi copilul tau si pentru cat de mult te iubeste el.

Pentru ca te intelegi cu sotul meu. Pentru ca ai invatat sa il accepti, desi ti-a “furat” majoritatea numelor de alint pe care ti le dadeam inainte.

Pentru ca ma asculti cand ma entuziasmez, dar si cand ma enervez; cand sunt dezamagita si cand sunt incantata; cand sufar si cand ma simt iubita. Pentru ca nu spui niciodata “ti-am spus eu!”, desi ai putea…

Pentru ca esti curajoasa; pentru ca esti desteapta; pentru ca stii sa visezi; pentru ca iti place sa cresti; pentru ca esti hotarita si pentru ca esti creativa; pentru ca esti foarte buna in ceea ce faci; pentru ca faci lucruri atat de dificile si pentru ca te descurci; pentru ca esti atat de matura in gandire si atat de copil in emotii.

Pentru ca esti persoana cu care ma voi uita in albumele de fotografii cand voi avea 80 de ani – si voi spune “aici eram in etapa X”, “aici eram in etapa Y” – iar “X” si “Y” vor fi numele prietenilor pe care ii voi fi avut de-a lungul vietii.

Pentru ca esti omul care m-a iubit cea mai lunga perioada din viata mea de pana acum si pentru ca esti pentru mine definitia iubirii neconditionate.

Ah, si pentru ca azi e ziua ta .

La multi ani, Draga Mea!

sunt zile in care ma bucur ca ploua si e frig afara fiindca o parte dintre hainele mele favorite sunt groase si nu le pot purta cand e soare.

Yalom merge cu mine peste tot (l-am carat in brate din Copou pana in Tatarasi, pe jos, de exemplu). Stiu ca suna enervant si plictisitor, dar a devenit aproape ca o voce in the back of my mind – cu care ma sfatuiesc uneori.

*

*          *

Mi-am ascutit creionul cu care imi scriu viitorul, fiindca stiu ca sunt lucruri pe care le vreau (sigur, cand spun lucruri, vreau sa spun experiente). Doar ca nu ma mai grabesc nicaieri si fac pasii pe rand. Le las sa se coaca, sa se aseze, sa capete forma.

*

*            *

Sunt iar intr-o etapa de cumparat carti de toate neamurile – de la psihoterapie la filosofie de doi lei, cu escala prin beletristica (Tracy Chevalier a vrut sa se urce in cosul meu de doua ori saptamana asta si cred ca nu am luat-o doar fiindca mi s-a parut ciudat sa am o a patra carte de-a ei in biblioteca). Nu m-am decis cate vieti imi mai trebuie sa le termin de citit pe toate din biblioteca, dar pentru moment curiozitatea de a vedea ce se ascunde intre copertile lor e mai puternica.

*

*           *

Copilul meu face parte din mine intr-un grad pe care nu mi l-am imaginat, asa cum face parte din mine si frica de a o lua de la capat din nou.  Visul meu de azi-noapte m-a purtat prin toata perioada noastra impreuna de pana acum si a fost un film la care mi-a placut mult, dar mult de tot sa ma uit.

*

*             *

De asemenea, The bedside dream journal a transformat experientele mele onirice in niste calatorii pe sfert constiente. Azi dimineata am visat ca m-am trezit si imi povesteam visul in jurnal (am visat povestea visului de mai inainte). Uneori merg cu ochii inchisi prin casa, fiindca vreau sa raman inca pe terenul acela ciudat dintre somn si veghe – dar asta este deja o alta poveste…

*

*            *

Si ascult pe repeat “The boy with the arab strap”, fara macar sa stiu de ce; probabil din cauza ritmului, probabil din cauza oftatului care se aude aspre finalul melodiei.

Si, vorba cantecului,

What did you learn from your time in the solitary
Cell of your mind?

Ieri, seara de film cu fetele. O Madalina avea sotul plecat, cealalta un sobolan in camera, asa ca le-am gazduit la mine. Conventia: sa ne uitam la un film siropos, pe care oricum nu l-am vedea cu baietii.

O Madalina alege “The time traveler’s wife” si propunerea se accepta.

Doua ore mai tarziu, un prieten pe care il am in lista de messenger imi spune ca tocmai a terminat de vazut “The time traveler’s wife”, cu doua ore in urma. Oare… o fi calatorit vreunul dintre noi in viitorul celuilalt si si-a ales filmul in functie de asta? Sau este doar o alta simpla coincidenta?

Ca tot m-a acuzat Dia ca de obicei scriu “so damn cheerful”, m-am decis sa impart cu voi emotia altor feluri de a te uita la experienta de a fi parinte.

Philip Larkin: This be the verse – in intregime, ca e scurta (si intensa):

They fuck you up, your mum and dad.

  They may not mean to, but they do.

They fill you with the faults they had

  And add some extra, just for you.

But they were fucked up in their turn

  By fools in old-style hats and coats,

Who half the time were soppy-stern

  And half at one another's throats.

Man hands on misery to man.

  It deepens like a coastal shelf.

Get out as early as you can,

  And don't have any kids yourself.

Si un fragment din Prayer befor birth a lui Louis MacNeice:

I am not yet born; O fill me

With strength against those who would freeze my

     humanity, would dragoon me into a lethal automaton,

        would make me a cog in a machine, a thing with

           one face, a thing, and against all those

              who would dissipate my entirety, would

                 blow me like thistledown hither and

                    thither or hither and thither

                       like water held in the

                          hands would spill me.

Let them not make me a stone and let them not spill me.

Otherwise kill me.

Restul, aici.

O rama de lemn (la 5 ani se sarbatoreste ” nunta de lemn” – dupa cum stiati, desigur!) – incredibil de frumoasa, cu maci, buburuze si dragoste – facuta cadou de… cealalta jumatate a mea .

Un buchet mare de trandafiri proaspat taiati din gradina (ce mult o sa-mi placa sa fac asta cand o sa locuiesc in casa aceea de la tara). O cutie de bomboane Bucuria de la mama lor.

Cinci emailuri cu urari de la Mama (geez!) .

Finalul primului an gradinaresc – sarbatorit fix astazi. Ocazie cu care am avut prima cearta cu Bogdan pe tema “te imbraci frumos”, fix cum avea mama cu mine si mi-am promis sa nu am niciodata cu copiii mei (so much for “eu nu am sa fac niciodata asa ceva!”…).

Traditionala iesire in doi de ziua noastra. Si netraditionala iesire la un pahar de vin cu niste oameni primitori si calzi si care nici macar nu-s nasii nostri.

Si traditionala intrebare “mai stam?”.

Mai stam.

vineri, 18 iunie 2010

MULTUMESC:

• fiindca imi cunosti, accepti si tii minte majoritatea idiosincraziilor (cum ar fi ca ma amuza-enerveaza drapelul de la camin);

• ca imi faci sandwichuri seara; ca incerci “retete” noi care sa imi placa mai mult:

• ca nu imi ceri sa raspund la telefon; ca stii cum sa dai de mine cand vrei; ca ti-ai salvat in agenda numerele prietenilor mei pe care ii poti intreba despre mine;

• ca observi de cand intri pe usa ca am asezat lucrurile prin casa; ca ai invatat sa faci asta si cu voce tare ;

• ca te lupti asa de amuzant sa nu fii tu cel care stinge lumina seara;

• fiindca ma tii in brate in fiecare noapte, chiar si la Bucuresti unde a fost ingrozitor de cald :-> ;

• fiindca stii ce sa faci cand imi este rau, cand sunt suparata, cand sunt dezamagita sau nervoasa si oricand nu reusesc sa-mi gasesc echilibrul;

• fiindca imi esti alaturi de mai bine de 11 ani; de 5 ani “sub” acelasi nume.

Despre cum o aplicatie “de clasa a saptea” de pe facebook made my evening:

De fapt nu “aplicatia”, ci raspunsul, dar…