“Cele mai frumoase”

Păstrez mereu cireașa de pe tort pentru la sfârșit. Nu e neapărat o strategie inteligentă, dar multe altele nu sunt, așa că ne descurcăm cum putem. Aceasta va fi povestea celor mai frumoase (zece? încă nu m-am decis. dar să zicem zece) cărți pe care le-am citit anul ăsta. Am ținut Goodreads-ul deschis vreo trei zile ca să le aleg. Again, in no particular order:

Memoriile unei gheișe, de Arthur Golden. Tot topurile de pe Goodreads mi-au scos-o în cale în mod repetat. A stat în teancul care îmi pica în cap – forever. Apoi am dat-o jos. Fac o paranteză scurtă: incredibil cât de lipsite de semne prevestitoare sunt niște momente importante: clipa când deschizi ușa spre o lume fermecată, clipa când întâlnești un om care îți va zgudui existența, clipa dinainte ca viața să ți se schimbe pentru totdeauna. Revin. Văzusem filmul, cu ani în urmă. Îmi rămăsese senzația, emoția. Nu mi-a plăcut din prima, dar a ajuns să se lipească de mine treptat. A, despre ce este? Este o poveste de viață spusă foarte frumos.

Un fel de basm, de Graham Joyce pare o carte despre o lume fantastică. Dar este despre lumea aceasta, reală și obișnuită, despre familie și relațiile din interiorul ei, o carte despre prietenie și trădarea ei, despre emoții intense și dificultățile de a le gestiona. O carte despre cât de mult tânjim după povești, dar mai mult tânjim după a da experiențelor noastre un sens, despre câtă nevoie avem de ceva în care să credem. Am întâlnit-o în Cărturești, a fost dragoste la prima vedere: am întins mâna spre ea și am dus-o acasă cu mine.

Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr. Este o carte despre un băiat și o fată. Nu. Stați. Este o carte despre război. Nu. Este o carte despre dragoste. Dragostea dintre un tată și fetița lui oarbă. Dintre un băiat și surioara lui (amândoi orfani). Dintre un copil și prietenul lui (amândoi forțați să se maturizeze prea devreme). Dintre o fetiță și unchiul ei traumatizat de război. Toate luminile este o carte despre toate acestea și încă ceva. Este also sursa unuia dintre fragmentele mele preferate, respectiv “Deschideți ochii şi vedeți cu ei tot ce puteți, înainte să se închidă pe vecie”.

read3

Îți voi dărui soarele, de Jandy Nelson este o carte pe care am cumpărat-o pentru că mi-a plăcut titlul. Știam că e un YA, nu aveam cine știe ce așteptări. M-a luat totuși complet pe nepregătite. Este o poveste cu doi frați gemeni iubitori de artă (și talentați), care încearcă să-și găsească drumul în viață, care reușesc să strice și apoi se străduiesc să repare relația magică dintre ei. Cartea îi urmărește pe Noah și pe Jude o perioadă de 3 ani (între 13 și 16 ani) – când trec prin tot felul de mai mici sau mai mari cutremure – în familie, la școală și în dragoste. Sunt mai multe lucruri care te fac să iubești povestea: intriga isteață, care stă în picioare, intuiția cu care sunt urmărite firele relațiilor dintre personaje și încă ceva. Quelque chose legat de felul în care este scrisă – care te face să n-o poți lăsa din mână. Cine ştie dacă destinul nu reprezintă cumva decât felul în care îţi spui ţie însuţi povestea vieţii tale?”.

Viață după viață, de Kate Atkinson. Este o altfel de carte decât, să zicem, Îți voi dărui soarele. În acel caz ești fermecat de felul în care este scrisă cartea. Aici nu limbajul, ci felul în care este construită povestea, piesele de puzzle și felul în care, într-un final acestea cad la locul lor cum nu te aștepți – te farmecă. Te face să cazi pe gânduri, să meditezi la propria ta viață și să te întrebi: dacă aș lua-o de la capăt, eu ce aș schimba? Într-un final ajungem cu toții la același capăt. Mai contează cum ajungem acolo?” dar Ursulei i se părea că acest CUM ajungem acolo este cel mai important ”.

Prietena mea genială, primul volum al Tetralogiei Napolitane nu a fost prima carte de Ferrante pe care am citit-o. Reușise Andreea să-mi îndese într-o valiză care a pocnit pe la cusături la propriu – o altă carte (Zielele regăsirii mele – sper că ți-am returnat-o între timp, apropo). Am ocolit-o infinit și pe asta, din cauza scrisului mărunt, dar a sfârșit prin a mă cuceri povestea celor două prietene (Lila și Lenu), povestea relației lor stranii și intense, povestea familiilor dintr-un Napoli trecut.

În aceeași notă, prima mea întâlnire cu Zeruya Shalev nu a fost Durere (despre care vreau să vă spun acum), ci Viața amoroasă, care nu m-a cucerit deloc (dar despre care Tata susține că am citit-o prea devreme. Când eram prea tânără deci :D ). Nu știu ce să vă zic despre Durere; aproape că n-aș vrea să vă zic nimic; aproape că aș vrea s-o păstrez doar pentru mine. Este povestea unei iubiri din tinerețe, fără closure, a unei reîntâlniri peste ani și a unor dileme existențiale pe care această reîntâlnire le provoacă. Dar once again, tot farmecul stă în felul în care este spusă povestea (pasaje întregi îmi răsar în minte pe măsură ce scriu cuvintele astea).

read5

Pe Dumnezeul lucrurilor mărunte mi s-a pus pata din cauza citatului postat de ziua lui de Vlad. Și mi s-a pus pata atât de rău, că am răscolit online-ul și offline-ul ca să o găsesc fix, dar fix în ziua aia. Nu, n-am citit-o în engleză, deși am fost la un pas, pentru că în cele din urmă cineva a găsit pentru mine în limba română. Este o carte delicioasă despre relațiile de familie, despre mici și mari minuni, dar și despre câteva secrete sfâșietoare.

V-aș zice acum despre Sum și despre Geneza, dar nu mă pot decide pe care dintre ele să o aleg, așa că le pun pe același loc pe amândouă. Oricum îmi pare că seamănă cumva. Sunt scurte, provocatoare, istețe și bune de pus neuronii pe bigudiuri.

Iar ca să închei, am ales, bineînțeles Umanii. Pentru care tot Andreei trebuie să-i mulțumesc. Andreei și Anei Nicolau care a adus frumusețea de carte în punct ro. Oooof. Dacă voi ați fi niște extratereștri superdeștepți, Umanii este cartea pe care ați scrie-o ființelor inteligente de pe planeta Pământ, ca să le amintiți despre lucrurile care contează. Cum ar fi că, și cu asta închei finally, cum ar fi, așa cum zice Sagan, citat în Umanii: “Pentru creaturi micuțe, așa cum suntem noi, vastitatea devine suportabilă doar prin iubire.”

 

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Ficțiune și melci prăjiți

Mi-am amintit azi că am rămas datoare cu topul de ficțiune și, din categoria “măgarul, când n-are ce face, se dă pe gheață și-și rupe un picior“, o întreb pe Andreea dacă i se pare o idee bună să includ toate cărțile într-o postare. Ați ghicit, nu i s-a părut.

plate

sursa foto.

Ei, și în semn de prețuire, m-am gândit să încep cu cărțile inconfortabile (n-ați uitat de la mână pân’ la gură, vorbim despre Andreea, da?).

Și am aici câteva cărți incomode, diferite, aparte, dar foarte bune. Fără de care anul meu literar ar fi fost mai sărac. Nu sunt pentru orice stomac, însă.

In no particular order:

Fata cu toate darurile – am luat-o imediat ce a apărut. Pentru că mă loveam de ea în toate topurile de postapocaliptice și pentru că – nu-i așa? cum să reziști unui astfel de titlu?? Nu am știut despre ce e (dacă nici voi nu știți, nu citiți despre ea; citiți-o pe ea). Nu prea am lăsat-o din mână. Motivul pentru care e pe farfuria cu melci? Fix ăla de nu vi-l pot spune.

Beloved - am luat-o cu mine s-o citesc de Paște pentru că avea – țineți mine? – “iubire” în titlu. Mai multe despre ea, în postarea de Paște. De ce e pe farfurie? Păi pentru că fantome, pentru că drujbă, pentru că mai vedeți voi ce alte delicii. Cred că una dintre puținele citite de Andreea la recomandarea mea :D .

Vegetariana - Man Booker Prize-ul de anul ăsta. Povestea unei femei care renunță la carne. And all the jazz. Despre libertatea de a decide în ce privește propriul corp; despre senzualitatea florilor pictate pe piele; despre sănătate mintală; despre absurd.

Băiatul care a furat calul lui Attila – ah, nici nu știu cum să descriu cartea asta. Printre puținele pe care le-aș fi des-citit, dar NU ca să le pot citi anew. Dar brilliant în felul ei. Despre doi frați care cad într-un fel de puț și strădaniile lor de a ieși de acolo.

Durabila iubire – McEwanul de Paște – pentru detalii, see Beloved (și despre motivul pentru care am citit-o, și despre ce este). De ce e pe farfurie? Obsessed much?

Tot ce nu ți-am spus – cartea pe care s-a enervat Andreea și care m-a sensibilizat pe mine. Despre… toate lucrurile pe care nu ni le spunem în milioanele de ocazii pe care le avem. Și care pot deturna nava spre naufragiu. Mă înfioară și acum cât de plauzibilă mi se pare.

Și în final, cartea pentru care o să-mi iau biscuți în cap, Ușa. Povestea incredibilă a unei menajere ursuze, construită cu muuult talent. M-am simțit, citind-o, ca și cum aș fi condus patru ore prin ceață, cu mușchii încordați la maxim, doar ca să ajung la o belvedere care-ți taie răsuflarea. De ce e pe farfurie? Ați citit cuvântul ceață? Mușchi încordați? Alea?

Bine, nu mai pun pe listă și Elizabeth a dispărut (povestea unei demențe – și nu prea), dar dacă vă întreabă cineva, ziceți că era, da?

Hai, că zilele următoare vă zic despre niște cărți ușoare și frumoase. Poate.

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cele mai bune cărți de nonficțiune citite în 2016 (II)

Damn, “publicul” zice că vrea topul cărților de ficțiune. Dar ca să ajungem acolo, tre’ să facem ordine în agendă (și mai ales în minte). Să lăsăm repede deci aici a doua jumătate a listei (personale) de nonficțiune din 2016.

Două vorbe în continuare despre cărțile practice – adică cele care au influențat în mod direct munca mea cu oamenii anul ăsta.

books

sursa foto.

Și nu pot începe decât cu Peak - Secretele performanţei de top şi noua ştiinţă a expertizei, de Anders Ericsson (scrisă împreună cu Robert Pool). Despre Peak știu de la Adrian (a fost tema noastră de curs, la un moment dat) și I did the unthinkable: am comandat-o în format fizic de pe Amazon, imediat ce a apărut, în aprilie (un coleg de-al lui M. a cărat-o în spate din State, dar shhh). Între timp, au apărut și niște critici ale ideilor lui Ericsson (cum șade bine unei comunități științifice care se respectă). Dar până una-alta, eu zic că n-ar fi rău deloc, da’ deloc, să cunoaștem cu toții principiile practicii deliberate – împărtășite de către Ericsson în cartea lui. Anders este un psiholog suedez specialist în psihologia expertizei și performanței umane care lucrează cu performeri de top din cele mai variate domenii: muzicieni, dansatori, jucători de șah, etc..

peak

Avem apoi Descoperă-ți Elementul – Cum să-ți afli talentele și pasiunile și cum să-ți transformi viața a lui Sir Ken Robinson. Autor, speaker și consultant în educație, britanicul are unul dintre clipurile TED cele mai vizionate. Do schools kill creativity? (Ucid școlile creativitatea?) – un clip apărut cu 9 ani în urmă, în care pledează pentru o educație care să încurajeze creativitatea, în loc să încerce s-o ucidă din fașă – are peste 42 milioane de vizionări. Descoperă-ți Elementul este o carte care are legătură cu una dintre valorile mele cele mai profunde: orientarea celorlalți către pasiunile lor și către căutarea sensului vieții. Mi-a plăcut atât de mult, încât am făcut un program de training adaptând ideile din carte la o versiune de training pe care îl livrez cu Alma de ani de zile. “Uneori, descoperirea Elementului tău este o inspirație subită. Alteori se produce treptat. Rezultatul este același. Viața ta este transformată de un sentiment minunat de implicare, satisfacție și scop”.

elementul

Bine, și acum, fiindcă am scris atât de mult, despre celelalte rămân doar vreo 2-3 vorbe de zis.

Puterea voinței -  Cum functioneaza autocontrolul si ce putem face pentru a-l îmbunătăți. Pe Kelly McGonigall o plac de ceva vreme și-i tot asasinez pe participanții mei de la training cu TED-ul ei cu stresul. Cartea ei despre voință a fost un deliciu. Și deși voința este încă un teritoriu disputat, găsim aici, din nou, câteva idei utile pe care le putem aplica în viața de zi cu zi.

Puterea obișnuinței - De ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri – de Charles Duhigg – o carte foarte bună despre cum se formează obiceiurile și cum putem interveni pentru a le face și desface.

Small teaching - Everyday Lessons from the Science of Learning, de James Lang – o carte pe care am primit-o (bineînțeles) de la Laurențiu, dar care nu mă așteptam deloc să-mi placă atât. E despre firmituri de tehnici cognitive pe care le putem folosi în educație pentru a facilita învățarea. Cu exemple practice and all. Care pot fi aplicate “de zi”.

Și voi încheia – surprinzător sau nu – cu Dileme etice în psihoterapie - abordări pozitive ale procesului decizional, de 3 autori (Knapp, Gottlieb și Handelsman) – o carte scrisă din păcate într-un limbaj de lemn, dar care m-a învățat niște lucruri aplicabile imediat în munca mea de consiliere / terapie de zi cu zi.

Și ca să închei de tot capitolul nonficțiune, o să îngrămădesc rapid aici la final 3 cărți science pe care nu știu unde să le așez, care mi-au zguduit în diverse moduri neuronii anul ăsta: Gena egoistă (cu ea, de fapt, ar fi trebui să încep, cred, lista de nonfiction), Dezastrul de la Cernobîl (zguduitoare prin stilul ei simplu, nesiropos și neplângăcios de a spune o poveste cumplită a unei greșeli omenești monumentale) și Vindecat pentru totdeauna (o carte despre terapia genică și promisiunile ei, care mi-a reconstruit un pic încrederea în capacitatea oamenilor de a vindeca, nu doar de a distruge vieți).

Dacă aș mai avea loc, v-aș spune probabil despre Rising strong și despre Rip it up. Dar nu mai am, așa că nu vă spun.

Constat doar cu tristețe că anul ăsta nu am citit nimic de Carl Sagan și cred dau publish și mă duc să remediez acest aspect. Noapte bună sau Bună dimineața (în funcție de când citiți povestea asta).

 

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cele mai bune cărți de nonficțiune citite în 2016 (I)

bookstore

Sursa foto.

De aproape două săptămâni Andreea și Laur îmi toarnă în cap liste peste liste de cărțibest of 2016. Și dincolo de sentimentele amestecate (frustrare, coz so many books, so little time, entuziasm, că sunt atâtea cărți minunate pe lume, bucurie, că se traduc și la noi aproape în timp real – aproape!), am găsit undeva motivația să fac propriul meu top al celor mai bune cărți pe care am avut norocul să le citesc în 2016.

Și pentru că sunt multe cele despre care vreau să vă povestesc, m-am gândit, ca și anul trecut, să le împart în categorii (sunt și eu curioasă cât mă ține entuziasmul…). Așadar, azi – nonficțiune.

Mă mai hazardez la încă o împărțire (ca să mai rup ritmul și să nu adormiți citind :D ).

Avem, așadar, cărțile teoretice – și mi-aș dori ca acest cuvânt să nu fi căpătat așa conotații negative cum simt că s-a întâmplat. Cărțile care m-au ajutat să înțeleg mai bine funcționarea minții și psihicului omenesc.

Și aici avem: Incognito - Viețile secrete ale creierului, de Eagleman. Știu de ea de la Andreea. Apoi de la Adrian. A început mai greu, dar a doua jumătate a fost senzațională. O călătorie cu lanterna prin ascunzișurile creierului uman.

Mindware - Instrumente pentru o gândire inteligentă, de Richard Nisbett. I-a plăcut lui Laurențiu, care a citit-o în engleză, așa că atunci când a apărut în română am sărit în sus de bucurie și am comandat-o imediat. Cu livrare la București, că eram la Andreea :D . Nisbett este profesor de psihologie socială și co-director al programului Culture and Cognition la Universitatea Michigan, iar cartea este o colecție de… instrumente pentru o gândire intelientă, cum zice și titlul :) . Not a very easy read. Am citit-o cu pixul în mână și am scos idei din ea. Dar foarte bună. Profit de ocazie ca să laud (din nou) colecția Introspectiv de la Litera (din care face parte și Mindware), în care au apărut mai multe cărți interesante. Nicely done, Litera!

O viață care merită trăită – 100 de idei din psihologia pozitivă, de Christopher Peterson. Pentru că – nu-i așa? – cum puteam să o ratez?? Mi-a trimis Andreea link la varianta în limba română și în 30 de minute o aveam descărcată pe laptop. O colecție minunată de idei ale psihologiei pozitive.

Mindfulness pentru începători – de Jon Kabat-Zinn. Despre Jon știu de la Davidson și îl apreciez de când am studiat programul de 8 săptămâni de lucru în depresie. Cartea e o introducere bună într-un subiect care primește multă atenție zilele astea. O să las aici unul dintre citatele care mi-au plăcut cel mai mult: Deși se poate ca mindfulness și nivelurile actuale ale interesului public și științific față de acesta să pară într-adevăr unora mult zgomot pentru nimic, eu sunt de părere că o descriere mai potrivită ar fi mult zgomot pentru ceva care poate părea nimic și care se dovedește a fi cam tot.

Grit - puterea pasiunii și a perseverenței – de Angela Duckworth. A fost una dintre acele aroganțe: cumpărată din librărie, la preț întreg, caldă încă fiind. Una dintre acele cărți tradusă în română la scurt timp după ce a apărut. O carte care a primit multă atenție mediatică. Angela nu e cea mai bună scriitoare de psihologie, conceptul însă este interesant și, aș zice, de netrecut cu vederea, mai ales de către cei care lucrează în educație. Un TED cu Angela – aici.

Originalii - Nonconformiștii care fac lumea să progreseze, prima mea întâlnire cu Adam Grant. O carte interesantă despre cum să faci lumea mai bună punând în practică idei care merg uneori contra curentului – whats not to love?

O oră și șase cărți mai târziu, constat că voi lăsa pe mâine cealaltă jumătate a topului de nonficțiune. Eh, cel puțin am început, cum s-ar zice.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cărțile de cinci stele

Ziceam că o să vă povestesc ce cărți bune nonfiction am mai citit anul ăsta. Dar pentru că socoteala de acasă se potrivește rareori cu cea din… capul meu când ajung în fața dashboardului, azi am altă dambla. O să descriu în câteva cuvinte ce înseamnă pentru mine o carte de cinci stele (pe sfântul goodreads, ce credeați?).

readSursa foto.

Nu inventez apa caldă. Despre ratingurile goodreads au mai scris și alții (Laura, aici și Ema aici, de exemplu). Dar povestea asta este despre cei doi cenți ai mei pe subiect.

Mă uit așadar pe goodreads. Număr 25 de cărți de cinci stele în 2016. 25 din 211 înseamnă un pic mai mult de 10 %. Nu aș zice deci că dau cu ușurință scorul maxim.

Dintre cele 25, 5 sunt nonficțiune, deci le dăm la o parte să zicem. Rămân 20 de cărți (6 ale lui Bogdan, 14 ale mele). Am pe listă Îți voi dărui soarele, dar și Durere. Beloved, dar și Pisica lui Dalai Lama. Durabila iubire, dar și Memoriile unei gheișe. Inimă de cerneală, dar și Formidabilul Freak. Am Viață după viață, dar și Ușa. Și bineînțeles Umanii. Am pe listă Young Adult și ficțiune istorică, SF și ficțiune contemporană, middle grade și fantasy. Sunt cărți diferite; nu seamănă una cu cealaltă din aproape niciun punct de vedere.

Ce au, totuși, în comun? Ce au în comun – pentru mine? – aceasta este întrebarea căreia mă străduiesc să-i răspund aici.

Iar ce au toate în comun este felul în care îmi încălzesc emoțiile. Felul în care îmi fac inima să sară o bătaie. Felul în care mă induioșează, mă întristează sau mă fac să plutesc. În care mă fac să plâng sau să râd. Iar dacă o carte reușește să facă asta pentru mine, primește în schimb cinci stele. Indiferent dacă vede lumea prin ochii unei pisici, ai unui extraterestru sau ai unei fantome; prin ochii unei femei care poate călători în timp sau ai unui obsedat. Prin ochii melancolici ai cuiva care și-a pierdut prietenul sau prin ochii diferiți și asemănători ai unor frați gemeni.

În cazul cărților nonfiction e alceva: este vorba despre felul în care reușesc să-mi schimbe perspectiva asupra lumii și vieții, în care reușesc să-și pună amprenta asupra peisajului meu interior; dar și felul în care simt că mă vor ajuta să-i ajut pe alții.

Dar în cazul cărților de ficțiune este mereu vorba despre emoții.

Iar dacă o carte a reușit să mă emoționeze suficient încât să-i dau cinci stele, ai toate șansele să te opresc pe stradă ca să te conving să o citești. Sau aici, să te opresc aici. Și să te conving. Să le citești. Da? :)

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The spoonful of magic

books1

M-am împrietenit cu cărțile cam de când eram la grădiniță. Sunt nepoata a doi bunici cititori de cărți. Bunicul matern a construit cred că prima bibliotecă pe care am văzut-o și de la el am luat prostul obicei de a scrie pe cărți. Bunicul patern a fost cel care m-a dus într-o bibliotecă publică prima dată, în spate, printre rafturile cu cărți, nu în față, la sertarele cu fișe.

În clasele primare mergeam cu părinții săptămânal și împrumutam cărți de la biblioteca “orășenească” (Moș Bărbuță în Cosmos și Moș Bărbuță în împărăția apelor au fost printre primele împrumutate).

Școala era cât pe ce să-mi strice educația, so to speak; în liceu n-am citit aproape nimic din biliografia obligatorie (sorry, doamna dirigintă!) – deși tot am reușit cumva să fiu olimpică la limba română. Am avut în schimb norocul să am în clasă un (un!) coleg cititor serios (yeah, it’s you, Nicholas) – care a pus bazele educației mele SF și căruia am reușit să-i rătăcesc niște cărți (mă mir și azi că încă mai vorbește cu mine după episodul ăla).

books6

Un alt moment de cotitură a fost 2011, când Sis a zis într-o dimineață (era în mare vogă ceva blog numit o carte pe săptămână): “Pariu că nu poți citi o carte pe săptămână“. Sau: “pariu că te depășesc la citit o carte pe săptămână“. Sau altceva la fel de matur. Și pariu a fost. Turnându-mi o cană cu ceai cald, mă întorc spre ea și îi mulțumesc pentru dimineața aceea.

books7

Ce vreau să zic, de fapt?

Că cititul a devenit prietenul meu din nou, mai mult decât în 2011, mai mult decât în 2012, mai mult decât a fost în liceu.

Că cel mai drag îmi e să caut cărți care cred că s-ar potrivi oamenilor care mă întreabă ce să citească (sau ce să dăruiască).

Că prețuiesc ca pe nu-știu-ce momentele când primesc prin poștă de la Laura semne de carte cu Blogul unei cititoare de cursă lungă, sau când Ana Nicolau comentează la vreun share de carte de-al meu sau când – dacă îmi place vreo carte recent tradusă de Publica știu pe cine să mă duc să felicit. Că am cu cine să comentez Nobelul pentru literatură sau Man Booker Prize-ul. Că dacă îmi scapă vreo noutate apărută la noi, are grijă Andreea să-mi trimită link. Că de cărțile foarte bune în limba engleză (Psihologie, Neuroștiințe, Economie, etc.) se ocupă Laurențiu (frate, ar trebuie să-mi iau un an sabatic ca să pot citi tot ce-mi trimiți! Pls don’t stop, totuși :D).

books2

La finalul lui 2015 s-a întâmplat totuși ceva. M-am dat cu un pas în spate. Mi-am propus să nu-mi mai propun un “target”. Mi-am propus să-mi dau timp să citesc cărțile complicate pe care le tot amân de nu știu când. Complicate și lungi. Lumea văzută de Garp e începută de 1 an jumate. Sticletele stă pe raft de toamna trecută. Alias Grace mă așteaptă și ea.

Mi-a ieșit treaba asta numai pe jumătate. Am citit Gena egoistă (pe raft de 1 an jumate). Am citit Peak în engleză, cu pixul în mână (mi-a luat cam 3 săptămâni). Am citit De ce e Darwin important și Incognito – tot cu pixul în mână. Dar nu mi-a ieșit până la capăt. Am Odiseea umană începută din februarie. Am Christakis începută din mai. Sunt cărți minunate. Dar nu se citesc ușor. Și nu se citesc repede.

Așa că starting today, consider încheiată întrecerea mea cu mine de a citi multe cărți în 2016. Mă opresc cu număratul la 200. E un număr frumos, rotund.

books3

E timpul pentru partea cu sit back and relax din citatul lui Dr. Seuss. Îmi dau seama că spun asta cu 2 săptămânii înainte de Gaudeamus. Dar mi-o asum.

Mă așteaptă Geografia intimă a femeii. Mă așteaptă Cei mai deștepți copii din lume. Meryl Streep. Centrul nu se mai poate susține. Curajul de a fi vulnerabil. Gafele strălucite. Superprognoze. Poate Anatomia unei imposturi.

Aș reciti Umanii. Aș reciti Îți voi dărui soarele. Aș reciti Durere, Scânteia. Mă așteaptă s-o termin Mințile lui Billy Milligan.

V-aș mai povesti ce am citit frumos și bun anul ăsta. (În curând, zic eu).

So, hai să facem niște ceai, să ne punem în picioare niște șosete pufoase și să – era să zic citim. Să vorbim despre cărți. Încep eu cu un link către 100 și ceva de capsule de câte 3 minute cu rezumate isteț făcute ale unor cărți importante, care ne pot face mai deștepți (am urmărit doar Gena egoistă și Teoria motivației de Maslow, sunt bine făcute și au extras esențialul). (Mulțumesc pentru link, Alis!).

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Ia-ți creioanele colorate. Apoi respiră.

Povestea asta este un promo nerușinat la atelierele din Școala de vară Crilia. Dar este mai mult decât atât. Este o poveste despre creioane colorate și despre respirat, despre moșteniri de-o viață și despre CV-uri, despre călătorii și despre vizite la spa.

De fiecare dată când gândesc un training nou mă întreb cine sunt eu să “predau” asta? Totdeauna aleg temele – dintre cele pe care le știu cel mai bine – by heart, cum s-ar zice, pe care le visez și noaptea și în care cred. Le știu pentru că am studiat despre ele, în zeci de cărți și rapoarte de cercetare sau din cursurile online de la UC Berkeley (The Science of Happiness), la Yale (Moralities of everyday life) sau la Monash (Mindfullness for Wellbeing and Peak Performance). Le știu pentru că am aplicat pe mine exerciții și tehnici și idei. Le știu pentru că le-am aplicat apoi în sesiunile individuale. (Evident, periodic mai apare câte un meta-studiu care întoarce cu susul în jos niște idei pe care le știam și atunci mormăi în barbă, cârcotesc, apoi îmi depășesc disconfortul și mă străduiesc să capăt o nouă înțelegere, coz u know, “Do the best you can, untill you know better. Then, when you know better, do better“, cum ar zice Maya Angelou atât de frumos).

collage_scvara_smallFotografii de la prima ediție a Școlii de vară.

Două ateliere am ales așadar pentru școala de vară: Atelier de (re)design al vieții și Mindfullnes. Pentru că dacă te întreabă cineva ce contează mai mult: ce scrii în CV sau ce moștenire de-o viață lași în urma ta, îți va fi ușor să răspunzi, dar nu la fel de ușor să trăiești conform cu răspunsul tău. Știu asta, pentru că mi se întâmplă zi de zi. Știu asta, pentru că alții, mult mai deștepți decât mine au înțeles asta și au transmis-o mai departe.

Am ales două ateliere care au același scop: să te ajute să te bucuri mai mult de viața ta. Și încearcă să ajungă la el pe două căi diferite: una care te împinge de la spate să desenezi / croiești / modelezi cum ți-ai dori să arate ea (viața ta) și cealaltă care te ia de mână și stă cu tine pe iarbă, pe malul apei sau în hamac, amintindu-ți să fii prezent unde ești, să te bucuri și să apreciezi fiecare lucru mic, indiferent unde pe drumul tău te afli.

“Cam o dată pe lună întâlnesc câte o persoană care radiază lumină interioară, zice Brooks. “Oamenii aceștia sunt buni. Ascultă bine. Te fac să te simți valorizat. Când întâlnesc câte o asemenea persoană, îmi luminează întreaga zi. Cu câțiva ani în urmă mi-am dat seama că vreau să fiu mai mult ca acești oameni“. Păi așa să fie, zic.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cinci cărți despre Dragoste

Bun, că mi-am pierdut și regăsit blogurile v-am povestit deja, da? Ei, treaba asta a funcționat binișor ca scuză că n-am mai scris vreo pseudo-recenzie de jumătate de an de-acum. Asta și faptul că tot la două săptămâni, Ines (sau de o vreme Elena) mă împunge în coaste cu un creion (“ai terminat recenzia pentru Zile și nopți?”).

Dar.

Pentru că tot vreau să vă povestesc despre câte o carte care mă entuziasmează din cale-afară și pentru că aparent în jumătate de an s-au strâns mai multe decât pot strecura în Zile și nopți, am zis să încep de undeva.

Iar acel undeva sunt cărțile citite de Paște. Am zis “despre Dragoste”, dar de fapt, veți vedea, sunt cărți cu Dragostea în titlu.

Mai precis: Beloved, Pe neașteptate, dragoste, How to love, Durabila iubire și Dragostea Florii de Bujor.

Beloved, deci. Toni Morrison a luat Nobelul pentru literatură în ’93. Dar înainte de asta, în ’88, lua – fix cu Beloved – Pulitzerul pentru ficțiune. Era, vreau să spun, în teanc de mult. Am tot ocolit-o, nu știu de ce. ȘTIU, acum, de ce, m-am luminat între timp. Beloved este o carte care te zguduie (dacă o lași), care mătură orice hal de emoții credeai că ești în stare să simți, o carte pe care fie o iubești, fie o urăști cu patimă (și fugi apoi cât te țin picioarele când mai auzi de Toni Morrison). Este despre sclavie și despre furie și despre dragostea de mamă și despre lumea de dincolo și despre ușurința de a judeca faptele celorlalți și aroganța de a spune că tu niciodată-nu-ai-face-așa-ceva. Dar, de fapt, despre recunoștința de a nu trebui să afli.

Pe neașteptate, dragoste, de Aharon Applefeld. Am cumpărat-o, desigur, din cauza titlului. O cărticică micuță și călduță despre o poveste de dragoste (neașteptată, doh) apărută în amurgul vieții.

Cum să iubești, de Thich Nhat Hanh (nominalizat la Nobelul pentru pace) este o altă cărticică micuță și călduță – din colecția Introspectiv a Editurii Litera (interesantă colecție, apropo!). De fapt, mai mult decât micuță și călduță e micuță și senină, ca o curgere de apă. Și este chiar o carte care te învață să iubești. Ironia fiind că a fost probabil singura dintre cele cinci – potrivită pentru Paște. Merge cu limonadă, cu iarbă verde și cu umbră.

Durabila iubire. De mult coceam să dau jos din teanc încă un McEwan. (Mai am pe listă Sâmbătă și operațiunea Sweet Tooth). Am profitat că avea în titlu “Iubire”, deși – haha! – numai despre iubire nu e. Durabila iubire este o anatomie a unei obsesii declanșate cu prilejul unui eveniment nefericit: un balon luat de vânt; dar și a tulburărilor pe care această obsesie le aduce în cuplul din care face parte Joe Rose – “obiectul” obsesiei. Construită cu multă finețe psihologică, cartea reușește să se joace cu mintea ta, până nu mai știi ce să crezi.

Dragostea Florii de Bujor de Lisa See. Pe acesta am dat-o jos din teanc pentru că Memoriile unei gheișe mă lăsase cu o ușoară nostalgie. Dar nu. Am terminat-o cu greu, cu mari eforturi de voință. Pe scurt, o puștoaică de 16 ani moare din dragoste. The end, ai crede. Însă cartea continuă încă vreo 350 de pagini. On and on, despre cum spiritul ei bântuie familia nefericitului cu care își dorea să se mărite. Of, of, măi, măi…

So, cum ziceam, cinci cărți despre dragoste. De fapt, prilejul de a vă mai îmboldi să citiți una-alta. În episodul următor s-ar putea să vă zic ce cerere frumoasă de recomandare de cărți am primit săptămâna trecută. Dacă îmi amintesc…

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Despre luminile pe care le putem și nu le putem vedea

Deci, copii, cum de reușește creierul, care trăiește fără o scânteiere măcar, să construiască pentru noi o lume plină de lumină?”

Anthony Doerr, Toată lumina pe care nu o putem vedea

lights

“Creierul este închis în bolta craniului, într-o beznă totală. El nu vede nimic. Totuși, noi percepem lumea cu toate nuanțele ei, lumini și culori.
Creierul stă în întuneric, însă mintea construiește lumină”.

David Eagleman, Incognito

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Dragă Constantin,

puţine lucuri mă bucură aşa de mult ca cererea cuiva să-i recomand cărţi, sau să-i cumpăr cărţi. Sau să-i vorbesc despre cărţi. You get the picture. Adică oricum vorbesc despre cărţi nonstopnonstop, dar când cineva mă roagă să fac asta, îmi dă voie să introduc în lumea lui interioară fragmente de viaţă care pe mine m-au impresionat într-un fel sau altul. Aşadar mulţumesc.

50 de cărţi, zici. Pe care să nu le ratezi nicicum, zici.

 

Păi să vedem.

1. Citeşte Povestea fără sfârşit a lui Michael Ende ca să vezi cum o poveste poate să fie despre altcineva şi totuşi despre tine. Ca să vezi cum poţi salva Fantazia. Ca să te întrebi dacă cineva, undeva, se uită la povestea vieţii tale şi dacă scrii o poveste la care merită să te uiţi.

2. Citeşte Fata cu portocale, de Jostein Gaarder, ca să te întrebi despre sensul vieţii, despre dragoste, despre ce vor cunoaşte copiii tăi despre tine, tu despre părinţii tăi şi ei despre părinţii lor.

3. Citeşte Lumea şi demonii ei, de Carl Sagan ca să înveţi să iubeşti lumina ştiinţei, chiar dacă uneori pâlpâie ca flacăra unei lumânări mici în tot întunericul din jur.

4. Citeşte Mentalitatea învingătorului de Carol Dweck ca să înveţi cum să gândeşti despre abilităţile tale.

5. Citeşte Open – autobiografia lui Agassi – ca să înţelegi ce se ascunde uneori în spatele unui mare succes, că oamenii pot face foarte bine ceva ce urăsc şi că uneori iubirea e singura salvare.

6. Citeşte Dulcele bar ca să vezi cum un băiat poate creşte (frumos) fără tată şi cum, ca să creşti bine un copil trebuie să-l îndepărtezi un pic de tine.

7. Citeşte Camera de Emma Donoghue, ca să vezi cum o mamă poate inventa de la zero o lume pentru copilul ei.

8. Citeşte Să ucizi o pasăre cântătoare, de Lee Harper, ca să vezi cum un tată îşi poate învăţa copiii să fie oameni în ciuda a ceea ce crede toată lumea din jurul lor.

9. Citeşte Eu sînt Malala ca să vezi cum arată o lume în care educaţia nu este un drept de la sine înţeles. Ca să vezi că nu ajunge să te împuşte în cap talibanii – ca să te opreşti din adus lumină în viaţa celor din jurul tău. Şi că uneori, oricât de mare e frica, tu poţi fi mai mare decât ea.

10. Citeşte Eleanor & Park ca să vezi că dragostea poate să apară şi când nu există condiţiile perfecte, când nu eşti cea mai frumoasă sau cel mai popular şi că uneori numai dragostea e salvarea – stai, asta am zis deja.

11. Citeşte 59 de secunde – de Richard Wiseman – care e un pic psiholog şi un pic vrăjitor (nu glumesc) – ca să înţelegi mai multe concepte psihologice folositoare explicate în mai puţin de un minut.

12. Citeşte Culoarea purpurie de Alice Walker ca să ştii şi tu despre ce vorbesc toţi oamenii ăia care o ridică în slăvi. Ca să te înduioşezi, să rămâi mut de admiraţie şi ca să speri alături de personajele din ea.

13. Citeşte Povestea slujitoarei dacă vrei o distopie de bună calitate. Ca să-ţi imaginezi cum poate arăta o lume în care femeile sunt angajate ca să nască şi în care nu ai voie să vorbeşti cu vecinii de peste drum.

14. Citeşte orice (chiar orice!) de Dan Ariely, ca să ai habar ce înseamnă economie comportamentală – locul în care economia se întâlneşte cu psihologia şi fac copii frumoşi.

15. Citeşte Scânteia de Kristine Barnett ca să te devii un om mai bun, ca să nu te mai poţi mulţumi cu mai puţin decât poţi deveni, ca să te înduioşezi şi ca să fii inspirat.

16. Citeşte Dumnezeu călătoreşte întotdeauna incognito ca să te împrieteneşti cu dezvoltarea personală.

17. Citeşte Cele 13 motive, de Jay Asher, ca să înţelegi că tot ce spunem şi facem are consecinţe (uneori nebănuite) asupra celor din jurul nostru şi că ce putem face mai bun e să încercăm mereumereu să-i vedem şi să-i auzim şi le fim alături.

18. Citeşte Happy Money, de Elizabeth Dunn ca să… well… înveţi cum să cheltui mai bine banii – ca să fii fericit.

19. Citeşte Evanghelia după Biff  dacă vrei să râzi nonstop.

20. Citeşte Viaţa secretă a albinelor dacă vrei o carte luminoasă şi caldă ca mierea de albine.

21. Citeşte Lecţii de magie de Liz Gilbert dacă vrei să te simţi inspirat şi să-ţi aminteşti că oricine poate crea.

22. Citeşte Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi, de Joy Fowler, dacă vrei să te laşi luat prin surprindere de o carte.

23. Citeşte Limbajul florilor, dacă vrei o carte despre cum, până la urmă iubirea triumfă, despre dragostea de mamă şi despre ce înseamnă să iubeşti ceea ce faci.

24. Citeşte O viaţă de rezervă dacă spui deseori “eu nu aş face niciodată aşa ceva”, dacă eşti sigur pe tine, dacă îi judeci pe ceilalţi uşor.

25. Citeşte Flori pentru Algernon dacă mintea şi labirinturile ei te fac curios, dacă vrei să citeşti o poveste despre un om şi un şoarece – cum n-ai mai văzut.

 

Citeşte-le pe astea 25 şi apoi întoarce-te. O să-ţi mai recomand şi altele atunci.

 

Eleanor Roosevelt zice că the giving of love is an education in itself. The giving of books also.

La mulţi ani!

 

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS