You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, Educatie, liste > #Best of 2019: Beautiful fiction

#Best of 2019: Beautiful fiction

Nu mai port de mult ochelarii (deși ar trebui), dar am exact același feeling uitându-mă prin Goodreads, timeline-ul de la Facebook și blog și încercând să aleg un număr rezonabil de cărți citite în 2019 despre care să vă povestesc.

Mi-am propus în ianuarie 2019 să citesc 180 de cărți până la final de an. Era un număr rezonabil (am zis eu, uitându-mă pe statisticile ultimilor 3-4 ani). Dar n-am luat în calcul ritmul diferit după care a curs viața mea anul trecut, după ce am început aventura pe cont propriu. (Haideți, că nu mai fac iar gluma aia cu 16 ore de muncă pe zi, dar țineți cont că am gândit-o, mbine?).

Așa se face că am ajuns la final de an cu 135 de cărți citite. Cu 45 mai puține decât credeam că vor fi. Eh, asta e. Nicio tragedie, mi-am zis.

Beleaua a fost când am început să pun pe listă ce mi-a plăcut foarte mult și aș vrea să vă recomand să citiți și voi (if haven’t done it already). Pentru că oricâtă selecție aș face, tot rămân multe. Ceea ce probabil înseamnă că am învățat într-un final apoteotic să le aleg (?). Cine știe…

Aanyway.

Top ten beletristică frumoasă astăzi, ca să încep dintr-un colțișor.

Locul 10: Uite-așa o pierzi a lui Junot Diaz. Care este, ca și Sufocare, o colecție de short stories conectate între ele. Toate sunt, într-un fel sau altul, despre iubire. Sunt scrise în stilul lui Diaz care aduce a proză poetică și îți atinge corzi emoționale pe care nu știai că le ai – acesta fiind motivul pentru care n-am putut-o tăia de pe listă oricât m-am străduit. (Piua puțin. Constat că și Sufocare made it to the top of 2018. Ocazie cu care zic să vă las din nou linkul la articolul heartbreaking al lui Diaz despre povestea copilăriei lui dificile – articol pe care l-am primit “cadou” de la Cosmin – aș zice tot într-un ianuarie).

Locul 9: Every note played, a Lisei Genova (tradusă ca Partitura suferinței). Povestea lui Richard – pianist de talie internațională care se îmbolnăvește de SLA (scleroză laterală amiotrofică) – boală care într-un final îl va ucide. Și a Karinei – fosta soție, care ajunge fără tragere de inimă “infirmiera” lui. Lisa Genova nu se joacă cu temele despre care scrie (Still Alice – despre ravagiile Alzheimerului – a fost, de asemenea, dureroasă și emoționantă). Dar am senzația cumva că dacă reușim să nu ne ferim privirea, and just sit with the story, treaba asta ne poate îmbogăți cumva. Sufletește, desigur.

Locul 8: Când te-am găsit, de Catherine Ryan Hyde, este tot o poveste de dragoste: o poveste despre ce poate face dragostea oferită din plin, chiar și mai târziu decât ar fi fost ideal, chiar și de către altcineva decât ar fi fost responsabil de asta. O poveste despre un copil găsit în pădure și bărbatul care l-a găsit și care devine părintele pe care copilul l-ar fi meritat, dar nu l-a avut.

Locul 7: Aici trișăm și o așezăm pe Sally Rooney cu ambele cărți traduse în română. Conversații cu prietenii și Normal people. Observația fiind că faptul că se află în acest top are legătură mai mult cu genul de scriitură that I find enjoyable și nu musai cu valoarea literară intrinsecă a lor. Ce vreau să spun este că they might not be everyone’s cup of tea, și asta este absolut în regulă. Am luat Conversații cu prietenii la insistențele Andreei (la genul acesta de scriitură ne suprapunem cu preferințele). Nu este o carte life-changing, dar este scrisă într-un stil ușor addictive, care te face să întorci pagină după pagină. Este despre relații de toate felurile – convenționale, neconvenționale, asumate, ilicite, despre minciuni și despre sincerități, dar cel mai mult despre conversațiile cu prietenii.  Normal people este povestea relației dintre doi oameni broken – din liceu (când el este mr. popularity, iar ea este un fel de paria) până după facultate (când rolurile se inversează). Există între ei și o diferență de clasă socială (el este fiul menajerei din conacul familiei ei). Dar ceea ce îți dă un pic de speranță (după ce te lasă când și când fără aer) este felul în care își găsesc din nou și din nou drumul unul către celălalt și felul în care au grijă unul de altul, nu atât ca parteneri romantici, cât ca ființe umane.

Locul 6: Orașul fetelor, de Elizabeth Gilbert – singura carte “de vacanță” citită de mine în vacanță – vacanța de vară, cea de o lună și ceva, de care sper să-mi aduc aminte să nu-mi mai iau. În fine. O carte spumoasă ca o șampanie (și la fel de amețitoare) (sau o fi fost doar efectul apei turcoaz de Thassos pe care am avut-o pe fundal în timp ce citeam). O poveste din lumea teatrului newyorkez din anii 40 conținând în doze interesante un pic de extravaganță, un pic de frivolitate, un pic de libertate în gândire și curaj de a fi altfel și un pic de sensibilitate.

via.

Locul 5: Înainte să fim ai voștri a Lisei Wingate (Goodreads Choice Awards în 2017) – ocazie cu care constat două lucruri. Cât de multe cărți frumoase am citit în ianuarie anul trecut. Și cât de lene mi-a fost să povestesc despre toate. So, ficțiune istorică, bazată pe o serie de fapte reale, cartea spune povestea unei familii care se destramă și apoi se reîntregește (mulți ani mai târziu), nu înainte de a avea o experiență dureroasă la un orfelinat al groazei (de care sunt aproape convinsă că au fost și pe la noi).

Locul 4: Aici trișăm din nou și punem Dacă strada Beale ar putea vorbi, de James Baldwin, dar și Camera lui Giovanni (care e tot a lui), precum și O căsnicie americană care nu e a lui (ci a lui Tayari Jones), dar care seamănă cumva cu Strada Beale – prin subiect. Strada Beale a fost cartea de club de lectură aleasă prin vară de Laura. Am cumpărat-o imediat dupa ce am citit Camera lui Giovanni, dar nu apucasem să o citesc, deci ce prilej mai bun? Este scrisă frumos, într-un limbaj care îți (îmi) face inima să bată. O poveste despre doi oameni care se iubesc de când erau copii și despre dragostea familiei lor care îi înconjoară ca un cocon, dar nu-i poate feri totuși de nedreptate socială. Desi încearcă din toate puterile.

Locul 3: Băiatul care voia să-și construiască lumea, de Keith Stuart – scriitor și jurnalist care scrie despre jocurile video și are el însuși un fiu cu autism. Poate de aceea povestea din A boy made of blocks este atât de sensibilă – totuși nu smiorcăită, bine dozată și credibilă. Un bărbat care are un fiu cu autism devine copleșit de responsabilitățile pe care le presupune creșterea lui, așa că pleacă de acasă. Cartea este povestea reapropierii lui (cu ajutorul Minecraft – iată trei cuvinte pe care nu credeam că le voi scrie) de fiul pe care îl descoperă a fi înduioșător de creativ, atent, inventiv și curajos.

Locul 2: Zuleiha deschide ochii, de Guzel Yakhina. O carte highly praised (într-o vreme nu puteam întoarce ochii nicăieri fără să dau peste cineva care o citea sau o citise). Am luat-o și eu, nu m-am putut abține, dar m-am îndoit multă vreme că o să-mi placă. Well, I was wrong. Mi-a plăcut foarte mult! Mi-a și venit s-o bat pe Zuleiha, de multe ori, în special pe la început. Dar apoi am dezvoltat pentru ea o simpatie și o căldură pe care nu le credeam posibile. O poveste de exil, asemănătoare cu multe altele pe care le-am citit (Printre tonuri cenușii, de exemplu). Dar întrețesută frumos, cu oameni despre viețile cărora vrei să afli mai multe.

Locul 1: aici am din nou mai mult de una.

Call me by your name, de Andre Aciman. Sensibilă și tandră, este o poveste de dragoste între un tânăr gifted (cântă la pian, traduce, citește, etc.) și studentul – ucenic al tatălui său, profesor universitar.

Cele 40 de legi ale iubirii, de Elif Shafak. La aproape un an de când am citit Fiicele Evei (care mi-a plăcut mult), am dat jos de pe raft legile iubirii dintr-o întâmplare, dar m-a prins imediat. Sunt două povești într-o poveste; două povești care se oglindesc una pe alta. Este o poveste din trecut – a unei prietenii cât se poate de neobișnuite, criticate și neînțelese (între poetul Rumi și mentorul său sufit Shams din Tabriz). Și mai este povestea din prezent a unei iubiri neobișnuite (între o proaspătă angajată a unei edituri – Ella Rubenstein și autorul cărții pe care o recenzează – Aziz Zahara).

Inima omului, de Jon Kalman Stefansson. A treia și ultima parte din trilogia nordului. Am cumpărat-o în seara în care el a fost invitat la FILIT (singura seară în care am ajuns la FILIT anul trecut). Am început-o când eram în Suedia (cât de departe în nord am reușit să ajung). Dar nu m-am îndurat să o termin decât în iunie. Inima omului încheie frumos poveștile împletite în Tristețea îngerilor și Între cer și pământ. Băiatul – eroul fără nume al acestor povești are parte în sfârșit de puțină vară și poate (spoiler alert) și de puțină dragoste. Dar poezia – poezia nu este în întâmplări, ci în limbaj. Loved it.

Ca să pot spune povestea asta imposibil de lungă, am făcut o călătorie. Prin lumile în care am trăit anul trecut câte puțin, cu fiecare carte citită. M-a întrebat cineva dacă am timp să fac asta. Și adevărul este că nu-mi imaginez cum ar fi să NU îmi acord timpul ăsta. Răspunde nevoii mele de creativitate și joc. Celei de libertate de exprimare. Și celei de autonomie și competență. Să nu mai zic cu câte dintre valorile mele sunt concordante – cititul și apoi scrisul despre ceea ce citesc frumos. Așa că asta-i tot ce pot să zic. Faceți cumva să vă faceți timp pentru ce contează pentru voi. De restul, un 2020 cu amazing books in it!

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

One Response to “#Best of 2019: Beautiful fiction”

  1. Paula says:

    De Lisa Genova, daca iti pica in mina, mai recomand si ‘Inside the O’Briens’ (despre coree Hungtington) si ‘Left neglected’ (despre un accident dupa care personajul nu recunoaste nimic aflat in stinga cimpului vizual).

Leave a Reply

CommentLuv badge