You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, Educatie, liste, recomandari > Uniquely portable magic

Uniquely portable magic

Cât pe ce să uit de la ce m-am luat în treaba asta cu cititul. Dar ajunge o carte bună. Ajung două. Ajunge o discuție despre cărți și ce înseamnă ele pentru tine – ca să-ți aduci aminte. Ca să-MI.

We read to know we are not alone – e numai unul dintre motive. Citim ca să simțim că cineva s-a uitat de-a dreptul în sufletul nostru și a înțeles mecanismele care-l fac să tresară, să se entuziasmeze, să vibreze.

Citim ca să privim prin ferestre către sufletul celuilalt. Chiar și când celălalt e diferit de noi, când are alte experiențe, când povestea lui nu seamănă cu a noastră (și până și atunci – și aici e magia – ce vedem prin fereastră sunt aceleași frici, aceleași speranțe, bucurii, aceeași nevoie de a fi văzut, auzit, înțeles, acceptat, de a fi iubit).

Aceasta este povestea cărților de noiembrie, aș zice ultima postare despre cărți de anul ăsta, dar știm cu toții că e decembrie, deci sezonul topurilor, deci.

Cât pe ce să fac fifty / fifty ficțiunea cu nonfictionu’ în noiembrie. (Rămășițe din octombrie, când am început vreo 6 nonfiction odată, don’t ask). Cât pe ce, dar nu chiar.

Împotriva empatiei (a lui Bloom, o mai veche simpatie – the smart kind; bine, în scris, că dacă îl auzi vorbind, adormi la jumătatea frazei); Atomic habits (a lui Clear) și Evitant (a lui Kinnson) sunt toate interesante. Prima încearcă să privească un concept foarte popular (empatia) cu un ochi critic și să evalueze în ce măsură acțiunile inspirate de acesta fac mai mult bine sau mai mult rău (nu vă spun la ce concluzie ajunge, you’ll have to see for yourselves). A doua este despre cum putem face dacă vrem să ne fomăm obiceiuri bune (și cine nu vrea?). Iar a treia este o descriere (însoțită de exemple) a partenerilor cu stil de atașament evitant (o descriere un pic superficială, bazată pe “manualul” lui Levine și nu la fel de bine scrisă).

De Care Santos mai citisem doar Poftă de ciocolată (și îmi plăcuse la vremea respectivă). N-aș ști să spun de ce am început Tot binele și tot răul imediat ce am ajuns acasă cu ea. Poate din cauza titlului. Poate din cauza poveștii. Întreaga carte este povestea unei singure zile petrecută de Reina – o specialistă în psihologie care ajută multinaționalele în recrutare – pe aeroportul din București, blocată de o furtună de zăpadă, în timp ce încearcă să ajungă la familia ei: fostul și actualul soț și fiul ei care a avut o tentativă de suicid. Am găsit undeva opinia că e cam telenovelistică și parcă prea are de toate în ea cartea asta. Și poate că așa-i. Dar e a nice read. Interesantă. O poveste construită din piese de puzzle care se așează ușor la locul lor.

Când am luat Eating animals de la standul Publica din fața ușii dincolo de care se întâmpla The Power of Storytelling – în octombrie, anul trecut, Angela mi-a spus zâmbind “ohoo, n-o să vrei să mai mănânci carne după cartea asta”. Am râs în sinea mea, pe stilul “have you MET me?” – nu pentru că mi s-ar fi părut absurd să nu mai mănânci carne, mai fusesem vegetariană vreme de un an în trecut, ci pentru că mi se părea extrem extrem de puțin probabil să revin la decizia asta în urma unei cărți. Oh, well… (Dar să ne înțelegem: v-o recomand cu căldură, poate e singura carte din lista asta pe care mi-ar plăcea mult, mult să o citiți. Este scrisă ca o poveste, în stilui lui Foer, deși parcă MAI frumos, mai cald, mai curgător, cumva decât celelalte cărți ale lui. Și ipostaza asta de părinte îl prinde, îmi place felul în care îi provoacă stilul de viață și de gândire și mi-aș dori poate să se întâmple cu mai mulți dintre noi la fel.

Soldatul iernii (a lui Daniel Mason) a fost o păcăleală. Îmi doream o carte pe care să n-o pot lăsa din mână – și într-un fel a fost asta. Dar… este atââât de tristă. Too much even for me. Este scrisă într-un stil aproape blând. Povestea se construiește curgător. Încât până te prinzi ce se întâmplă, este deja prea târziu, ești captiv în poveste. Lucius studiază să devină medic (la Viena) când izbucnește primul război mondial. Are 22 de ani (și pe parcursul poveștii va trebui să uit permanent cât este de tânăr ca să pot cuprinde cu mintea ce trăiește, cum crește și unde îl duce viața). Și unde îl duce viața este undeva în spatele frontului, la un pseudo-spital militar, unde e forțat să se maturizeze brusc.

Cam așa.

Am lucrat ieri cu un grup de oameni faini analiza anului care se încheie îndată și planificarea celui care vine. Mi-a fost drag (mereu mi-e drag să fac asta), dar mi-a și făcut poftă. Să stau cu propria mea agendă în față. One of these days…

Mai jos, lista cu toate zece:

121. Povestea asta este despre Sarah, de Pauline Delabroy-Allard.

122. Împotriva empatiei, de Paul Bloom.

123. Tot binele și tot răul, de Care Santos.

124. Atomic habits, de James Clear.

125. De ce mâncăm animale, de Jonathan Safran Foer.

126. Sonia ridică mâna, de Lavinia Braniște.

127. Evitant. Cum să iubești sau să părăsești un partener distant, de Jeb Kinnson.

128. Fata pe care el o știa, de Tracey Garvis Graves.

129. Cimitirul, de Adrian Teleșpan.

130. Soldatul iernii, de Daniel Mason.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge