You are here: Home > alegeri, Atitudini, despre VIATA, Dragoste, Psihologie, Training > Mai ușor și mai greu (6 luni de freelancing)

Mai ușor și mai greu (6 luni de freelancing)

Se face jumătate de an de când sunt – mai mult sau mai puțin – pe cont propriu. De când am plecat din locul “sigur” pe care îl consideram un fel de capăt de drum pentru mine (profesional vorbind) și în care mi-am petrecut ultimii 12 ani.

Haideți să vă spun ce am învățat, făcând asta. Ce am descoperit despre lume (lumea mea). Ce găsesc surprinzător, ce găsesc mai ușor decât mă așteptam și ce găsesc mai greu.

  • Mai ușor decât mă așteptam – mai bun, mai plăcut și mai amețitor, mai important decât credeam că o să fie, este sentimentul de libertate. Ca și cum în sfârșit am putut începe să respir, ca și cum mi s-ar fi luat o greutate de pe stern – una pe care nici măcar nu mi-am dat seama că o țineam acolo.

Mai grea este seriozitatea cu care trebuie să planific tot, să echilibrez tot și să fac să încapă tot ce vreau să încapă – în program.

  • E mai ușor însă să planific în jurul valorilor. Să spun “nu lucrez lunea dimineața, este intervalul meu de socializare” sau “nu mâine la prânz, merg să mănânc cu copiii”.
  • Mai ușor este să mă concentrez pe lucrurile pe care vreau să le fac (pentru că aproape că nu mai am lucruri pe care trebuie să le fac). Este mai ușor să le păstrez în vizor, la îndemână.

Mai greu este, când am deja câteva lucruri care funcționează cumva “de la sine”, să pun deoparte timp ca să creez lucruri noi (proiecte, traininguri, povești, conținut pentru site).

  • Mai ușor mi se pare să fac lucruri care sunt meaningful pentru mine. Parcă sunt mai multe, mai dese, mi-s pline zilele de ele, îmi aduc aminte tot timpul de ce am vrut să le fac in the first place.

Mai greu este că nu mă mai pot fofila, că nu mai am pe cine da vina când ceva nu funcționează cum trebuie, că mi-e mai aproape oglinda în care mă uit și mai dese momentele în care I hold myself responsible.

  • Este mai ușor (și plăcut, I must say) că pot, în sfârșit, lucra de oriunde. În cafenele, pe terase, în parc.
  • Mai ușor că pot da o fugă acasă, să dorm o oră în mijlocul zilei. Că lucrez cu oameni de pe alte fusuri orare și că lucrez parțial online și așa îmi pot compartimenta ziua diferit – flexibil, variat.

Mai greu când pierd pacienți, când se întâmplă ceva în viețile lor și încheiem mai repede decât anticipasem procesul. Resimt asta mai mult decât înainte și oarecum mai intens.

  • Dar este mai intens și succesul – când ei fac progrese, când înțeleg lucruri, când oamenii vin cu mașina personală din satele de pe lângă Iași – ca să ajungă la training, când vin profesori aflați în vacanță la cursuri de la care nu primesc diplome, când un participant la training se înscrie la un modul și apoi la următorul și apoi la următorul, când oameni cu care am lucrat online, vin în cabinet și îi pot vedea în carne și oase – totul, totul este mai intens, mai viu, mai colorat.

Este mai greu să planifici cu grijă socializarea legată de muncă – fie cu oameni care lucrează singuri, ca și tine, fie cu cei cu care te vezi când faci rapoarte.

  • Dar, cumva, e mai ușor să treci peste marginile lor colțuroase (și ei peste ale tale, hopefully), pentru că știi că timpul pe care îl aveți împreună este planificat cu grijă și nu se știe – la propriu – când urmează să vă vedeți din nou.

Nu am ajuns să pictez mai mult (așa cum speram), nici să mă plictisesc (așa cum mă temeam). Nici să citesc mai mult decât altădată. Dar, în mare, ceea ce este pe wishlist este și în program și asta zic eu că nu-i puțin lucru.

Sunt multe lucruri mai grele decât mi-am imaginat la drumul acesta nou pe care merg. Dar și multe mai ușoare. Și, cumva, toate lucrurile grele am sentimentul clar că merită făcute, câtă vreme ceea ce primesc în schimb este într-o măsură mai mare decât aș fi crezut – ce aveam nevoie.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge