You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, Psihologie, recomandari, Resurse > Școala emoțiilor et al

Școala emoțiilor et al

Feldman Barrett a ajuns la mine pe la jumătatea lui martie. Varianta tradusă, evident. Estimam atunci că-i va veni rândul la citit prin douăzecidouăzeci.

S-a întâmplat o minune însă și m-am apucat de ea în august. Am terminat-o în patru zile (deși nu e neapărat excesiv de prietenoasă cu cititorul). Cartea asta este una dintre cele mai bune lucrări despre emoții pe care le-am citit (și tocmai am terminat Emotional Schema Therapy acum vreo două săptămâni). Întoarce cam tot ce am învățat la școală despre emoții – cu susul în jos. Cam tot ce am învățat la școli, de fapt (facultate și master). Abia acum, la congresul CBT de anul trecut și la formările în #SchemaTherapy am auzit mai multe despre ea.

Ce spune Feldman Barrett pe foarte scurt (and oversimplified) este că emoțiile nu sunt înnăscute, cum se credea, ci mai curând construite. Că mare parte din ceea ce noi credem că sunt percepții sunt, de fapt predicții – creierul nostru face predicții all.the.time și numai când apare ceva diferit față de predicțiile respective este analizat. Că este foarte important să învățăm cât mai multe cuvinte care descriu emoții pentru o viață emoțională bogată (bine, this is no news, am învățat-o și i-am învățat la rândul meu pe alții de când lumea).

În fine, spune multe Lisa în cele 400 de pagini, inclusiv despre cum să dezvoltăm inteligența emoțională a copiilor noștri. Iar dacă n-aveți chef să citiți cartea, luați de aici TED-ul, like normal people.

Și apropo de ce putem învăța copiii despre emoții, dacă tot m-am pornit, am citit și Susan David, Agilitatea emoțională – tradusă de Litera și adusă la cald de Librarium.

Well, nu a ajutat neapărat că am citit-o după Feldman Barrett: m-a impresionat mult mai puțin. Dar am găsit și lucruri “de notat și aplicat”: despre emoțiile neplăcute, despre acceptare, despre alegerea unor reacții flexibile… și tocmai când mi se părea că recunosc de undeva ideile asta, găsesc trimiterea la ACT (Acceptance and Commitment Therapy). But nice, anyway. Din nou, dacă preferați, TED-ul.

Bun, vă zic iar despre Happiness for humans, care este, de fapt un sirop, pentru că… IA. Pentru că… aproape distopie. Pentru că nu se poate să nu te pună un pic, un pic mic de tot pe gânduri. (Dezamăgiri în dragoste, o IA care învață de la oameni cum să pară umană; alte IA “evadate” in the www; IA-uri care folosesc orice dispozitiv electronic aflat la dispoziție ca să producă efecte în lumea reală. Still not scary? 🙂 ).

De fapt, în perioada asta am terminat și Jane Eyre, re-read de perioadă adultă. Ce înseamnă literatură de bună calitate – chiar dacă în zilele noastre nobody talks like that anymore – odată ce m-am reapucat de citit, n-am mai lăsat-o din mână.

Și apropo de re-read de perioadă adultă: știți că a reeditat Arthur Doctorul Aumădoare? A mai crescut cineva cu cartea asta? Well, stați liniștiți, Codrin o iubește. Să vedem ce zice Vlad.

The hate U give e iarăși ceva ce puteți citi dacă vreți să înțelegeți mai bine black issues & white privilege. Deși scriitura nu e musai ceva care îți schimbă viața.

Fiica lui Mistral e un film pe care l-am văzut pe sărite în adolescență și care m-a impresionat la vremea lui. Imagine my surprise când am dat peste carte. Pe care am devorat-o de asemenea. E o telenovelă, I know. Și ce dacă?

Bun, acum că e recișor afară (yep, a început anotimpul meu preferat) și că tocmai ce v-am zis cât de important este să învățăm cuvinte care descriu emoții, vă las cu GEZELLIGHEID. (The Book of Human Emotions, a lui Watt Smith).

 

 

(de pe mercurynews.com)

Derived from the word for “friend,” gezelligheid describes both physical circumstances—being snug in a warm and homely place surrounded by good friends (it’s impossible to be gezelligheid alone)—and an emotional state of feeling “held” and comforted.

 Ceea ce, altruistă fiind, vă doresc și vouă! 🙂

Mai jos, lista cu toate zece:

121. Jane Eyre, de Charlotte Bronte.

122. Happiness for humans, de P.Z. Reizin.

123. How emotions are made. The secret life of the brain, de Lisa Feldman Barrett

124. Cel dintâi mister, de Katharina Vestre.

125. Ghidul narcisistului, de Lisa Martinez Lewi.

126. Agilitatea emoțională, de Susan David.

127. Fiica lui Mistral, de Judith Krantz.

128. Doctorul Aumădoare, de Kornei Ciukovski.

129. The hate U give, de Angie Thomas.

130. The obstacle is the way, de Ryan Holiday.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

One Response to “Școala emoțiilor et al”

  1. Angela says:

    Foarte interesant articolul, multumesc pentru postare.

Leave a Reply

CommentLuv badge