You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, Educatie, liste, recomandari > #Best of 2017: topul de ficțiune

#Best of 2017: topul de ficțiune

Acum, când scriu asta, toată casa doarme. Pe geam văd luna; pe birou am un castron în care am desfăcut în felii două portocale de la bunică-mea, iar pe pervaz am aprins o lumânare cu lavandă și lămâie (o combinație incredibil de reușită) – cum am învățat de la Bianca. Mai am două guri de cafea rece, cu pumpkin spice (venită de peste mări și țări) din care sorb când și când, în ciuda faptului că e doișpe noaptea.

reading

Să scriem topul de ficțiune deci.

Facem așa: cele 10 cărți care mi-au plăcut cel mai mult anul ăsta – ordonat, frumos.

(Apoi le înghesuim repede și pe celelalte. Cele pe care n-am putut să le scot nicicum).

Iar voi vă luați ce vă place, bine?

Locul 10: Umbra vântului, de Zafon, cu care am avut o inexplicabilă love-hate relationship, pe care am început-o acum un an și jumătate (!!), dar pe care, când m-am reapucat serios n-am mai putut-o lăsa din mână. Este despre un oraș pe care îl iubesc (Barcelona), despre locuri pe care le iubesc (librăriile), este o înduioșătoare și imprevizibilă poveste de dragoste, dar mai ales este despre cărți. O să vă placă dacă vă plac cărțile, misterele, vremurile de altădată și scriitorii spanioli sau sud-americani.

Locul 9: Zece decembrie, de George Saunders. Luasem Zece decembrie mai demult, dar evident că m-am apucat de ea după ce Saunders a luat Man Booker Prize-ul. Am citit-o cât ai trage de două ori aer în piept. Nu știu bine cum să v-o descriu, da’ e cumva cum îmi imaginez eu că te simți când prizezi. Sunt short stories cu subiecte foarte interesante, dar ceea ce te captivează e stilul în care sunt scrise. You’re gonna be amazed, e tot ce zic (lui Mari i-am zis că sunt 200 de pagini de mindfuck, da’ cu voi nu-mi permit :D ).

Locul 8: Povestea noului nume, de Elena Ferrante. Mi-a plăcut volumul II al tetralogiei napolitane mai mult decât primul. După jumătatea cărții am reușit chiar să ajung în punctul în care îmi era dor de personaje dacă puneam cartea jos.

Locul 7: Darul lui Serafim, de Simona Antonescu (#FILIT2017). O descoperire nesperat de plăcută. Simona scrie “dulce”, dar nu leșinat, ca un basm, dar nu neverosimil, trist, dar nu deznădăjduit, într-un cuvânt fermecător. Sunt trei povești în Darul lui Serafim, trei povești care se ating și se împletesc cu destinul cerșetorului care stă sub o umbrelă dezmembrată și știe mai multe despre rostul lumii decât – să zicem – ar trebui. O micuță bijuterie de carte.

Locul 6: Aleasa Dragonului, de Naomi Novik. I-am dat târcoale de când am văzut că i-a plăcut Laurei, dar n-am luat-o imediat. Pe urmă a venit vremea de umblat hai-hui prin țară (Iași – Târgoviște – Târgu Mureș) și m-am gândit că merge numai bine. M-am gândit bine până la un punct. Până în punctul în care era să întârzii la nuntă. NU vă apucați de ea deci când aveți programare undeva! Dacă, în fine, vă plac basmele. Fantasy-ul.  Dacă suportați un pic de horror (nu mult, doar cât să-ți dea fiori pe șira spinării). Dacă sunteți pregătiți să credeți că uneori o prințesă închisă într-un turn e o vrăjitoare, iar un Dragon e de partea binelui, că există mai multe feluri de a face magie și că sunt copaci care au o viață secretă.

Locul 5: Cum să fii și una și alta. Cu Ali Smith m-am întâlnit în Fata întâlnește băiatul și mi-a plăcut foarte mult. Următoarea întâlnire însă (Era să fiu eu) – n-a mai fost la fel de fericită, așa că am fost un pic reticentă când mi-a îndesat-o Andreea în geantă pe asta. Dar, dar. Stați să văd cum vă spun: vă rog eu frumos s-o citiți! How to be both este o poveste cu două jumătăți; formată din poveștile a două fete fără mamă, povești care se întrepătrund într-un fel uimitor. Este așa de creativ modul în care e construită și, în ciuda faptului că pare așa de insane la început, toate, absolut toate piesele pică la locul lor într-un final, încât ar fi mare păcat să fugiți din calea ei!

De aici încolo, aproape că ar putea fi oricare pe orice loc…

Fictiune2017b

Locul 4: Între cer și pământ, și Tristețea îngerilor de Jon Kalman Stefansson. Primele două volume dintr-o trilogie despre Islanda, despre frig, despre mare, despre moarte. Despre căldură, despre prietenie, despre bunătate, despre cărți, despre viață. Nici nu știu să spun sigur ce-mi place atât de mult la Stefansson; m-a întrebat Andreea dacă mi se pare rece și trist, evident răspunsul meu este nu. Nici luminos n-aș avea cum spune că este, dar scrie cumva foarte frumos. Cărțile sunt răscolitoare, nu te lasă să scapi ușor sau să plutești prea mult la suprafața lucrurilor. Scrise minunat, cum am mai zis.

Locul 3: Femeile lui Lazăr, de Maria Stepnova. Nici nu mai știu cu câtă vreme în urmă am luat-o. A stat o mulțime fix în fața ochilor mei, pe vremea celuilalt birou. Am început-o prin ianuarie (tot la insistențele Andreei. mulțumesc, băi!). Dar aveam începute încă 20, în fine, nu a fost atunci vremea ei. Am luat-o cu mine la Veliko Târnovo și acolo, în fine, am putut-o savura cum merită. Povestea celor trei femei importante din viața unui om de știință rus (Lazăr Lindt) este spusă atât de savuros, de complex și de… dulce, dar în sensul nesentimental și ne-scârbos al cuvântului, încât nu ai cum să nu te lași absorbit în poveste. Mai zic că spre final mi-a sărit inima un pic, dar că apoi a revenit la loc și că am rămas visând la ea o vreme după ce am închis-o și zic asta sperând să vă conving să o citiți, dacă n-ați făcut-o încă, o să învățați, bonus și ceva psihologie pe drum.

Locul 2: O să așez aici două cărți foarte dragi și foarte frumoase, genul feel-good (dar nu siropoase sau stupid): Un barbat pe nume Ove, de Fredrick Backman. E povestea unui morocănos. Care te va enerva, distra și înduioșa în egală măsură, în timp ce vei ajunge să înțelegi treptat ce-l face să fie așa cum este. În timp ce vei ajunge să cunoști relația cu soția lui, cu vecinii vechi, cu vecinii noi, inclusiv cei care dau buzna în viața lui fără să-i ceară voie “zău așa, Ove!”. Este perfectă pentru vacanță.  Îți încălzește inima. Și O paranteză în timp de Jeanette Winterson. Este Povestea de iarnă a lui Shakespeare, reinterpretată. Cred că v-am făcut deja capul pătrat cu ea. Am început-o în decembrie anul trecut, apoi am pus-o pe pauză și efectiv am refuzat să o termin. M-am întors la ea în ianuarie. Aș des-citi-o, doar ca să o pot citi din nou pentru prima dată. Are un je ne sais quoi în stilul în care e scrisă (m-am uitat după un citat; dar nu. Nu e vorba doar despre un citat, este vorba despre tot), nu în poveste. Deși na, și povestea…

Iar pe locul 1: avem, destul de previzibil, două cărți care îți rup inima în două: O viață măruntă, de Hanya Yanagihara și  Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. (#FILIT2017).

Despre O viață măruntă nu am povestit nici atunci când am citit-o, nu voi povesti nici acum. Să zicem că este o carte despre prietenie, despre traumă și despre suferință (și un pic despre BPD aș zice). Vă pot spune două vorbe despre cealaltă însă.

Când am căutat Vara în care mama a avut ochii verzi (la recomandarea fierbinte a Ameliei), era dispărută de peste tot. Apoi am găsit în Cărturești reeditarea. N-am citit-o imediat după ce am luat-o, pentru că mi-a fost frică: auzisem, în afară că e foarte bună și că nu e o carte comodă. Și nu e. Comodă. E ca un pumn în stomac. Te lasă fără respirație. Dar este minunat, minunat scrisă. Este o carte despre o mamă și un fiu care își vindecă relația – o relație foarte proastă, care aproape s-a uscat din lipsă de iubire. O carte despre fragilitatea ființei umane, despre fragilitatea sănătății mintale și sufletești, despre fragilitatea vieții. Iar dacă nu vedeți această fragilitate la tot pasul – în viața voastră și în jurul vostru, vă rog eu să nu credeți că nu există. Există. Peste tot și în toate. Dacă n-o vedeți, să știți că sunteți doar foarte norocoși, considerați-vă așa.

micireusite

Cam așa. La acestea adăugăm câteva Young Adult (O fată din bucăți, Spune-mi dacă zâmbești, Salvând-o pe Francesca, Și soarele e o stea, Din capul meu). Câteva de ficțiune istorică (Euforia, La marginea luminoasă a lumii, Privighetoarea, O mare de lacrimi și Febră în zori). Câteva de ficțiune care n-au mai încăput în topul de mai sus, dar tot frumoase (Inocenții, Muzeul inocenței, Sfârșitul singurătății, Trei etaje, În spatele blocului, Un bărbat și o femeie și Despre frumusețe), o distopie (Oryx și Crake) și ceva realism magic (God help the child și ambele ale lui Tudor Ganea – Cazemata și Miere).

Nici nu îndrăznesc să număr câte am strecurat în total (13 sunt numai în “top 10”). Dar le las așa: mi-au bucurat anul și o să vi-l bucure și vouă pe următorul, dacă le citiți.

Vă las cu două “vorbe de duh” auzite azi în www: “Sunt oameni care citesc și adorm; eu citesc și mă trezesc“; și cu urarea: vă rog din suflet: citiți și vă treziți! Anul ăsta și… La mulți ani!

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge