You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, Educatie, evenimente, liste > Post FILIT fever

Post FILIT fever

Bine, știu că v-am înnebunit cu evenimentul ăsta, but please bear with me încă puțin, că acum s-a terminat și până în octombrie anul viitor mai este.

Așadar, am descoperit, datorită lui, încă trei autori pe care nu cred că i-aș fi citit altfel: Tocilescu (funny, sarcastic, acid) – cu al lui volum de short stories Eu et al., Vesna Goldsworthy cu Marele Gorsky – despre care toată lumea spune că n-a putut-o savura cum trebuie din cauza asemănării evidente cu Marele Gatsby a lui Fitzgerald – eu nu pot zice decât că am savurat-o și mai mult.

Și, evident, Tatiana.

Tatiana01

Când am căutat Vara în care mama a avut ochii verzi (la recomandarea fierbinte a Ameliei), era dispărută de peste tot. Apoi am găsit în Cărturești reeditarea. N-am citit-o imediat după ce am luat-o, pentru că mi-a fost frică: auzisem, în afară că e foarte bună și că nu e o carte comodă. Și nu e. Comodă. E ca un pumn în stomac. Te lasă fără respirație. Dar este minunat, minunat scrisă. Este o carte despre o mamă și un fiu care își vindecă relația – o relație foarte proastă, care aproape s-a uscat din lipsă de iubire. O carte despre fragilitatea ființei umane, despre fragilitatea sănătății mintale și sufletești, despre fragilitatea vieții. Iar dacă nu vedeți această fragilitate la tot pasul – în viața voastră și în jurul vostru, vă rog eu să nu credeți că nu există. Există. Peste tot și în toate. Dacă n-o vedeți, să știți că sunteți doar foarte norocoși, considerați-vă așa.

Tatiana i-a spus lui Bogdan să nu cumva s-o citească (n-o va citi deocamdată, evident). Dar a semnat-o din partea amândurora. Pentru mine ajunge.

Tatiana02

Am terminat, de asemenea, Gafe strălucite, a lui Mario Livio, pe care am primit-o cadou de la Bogdan în octombrie trecut. Am citit-o greu, cu eforturi de înțelegere. Darwin, Kelvin, Pauling, Hoyle și Einstein – au făcut, în cariera lor, niște erori. Gafe monumentale, unele dintre ele aproape de neînțeles. Dar ca să pricepi de ce au fost gafe, trebuie să pricepi teoriile lor fundamentale – și pentru asta, în efortul ăsta adică era să-mi plesnească mintea. (Fac o pauză să regret un pic că nu am o minte pentru știință, s-a pus praful pe ea și a anchilozat, dar mi-aș dori ca pentru copiii noștri lucrurile să stea diferit. Așa că las aici un link către un locușor oarecum science-friendly).

26sept_Faulks

Acolo unde îmi bate inima a lui Faulks a fost așa și așa. Interesantă și cu pasaje pe care le-am fotografiat (echivalentul modern al “citatelor” din liceu), yet nu aș zice lifechanging. O poveste de război with a twist, ceva psihiatrie & psihoterapie presărată prin ea, un pic de dragoste, dar nu foarte multă și nu destulă – asta cred că-i reproșez.

Pentru copii: Sofia și melcul ei – i-a plăcut mult lui Codrin și Sâmbăta când vine Sambo ne-a plăcut la toți trei.

Cam așa.

Culegeți fructele direct din copaci, duceți-vă să-i cunoașteți pe oamenii pe care îi admirați și faceți loc în viața voastră cărților frumoase.

(și oamenilor care vă vor băga pe gât cărțile frumoase, gen :D . mai jos, poza în care aproape am făcut-o să zâmbească.)

cuAndreea

(și) Mai jos, lista cu toate zece:

141. Eu et al., de Alex Tocilescu (#FILIT2017).

142. Gafe strălucite – de la Darwin la Einstein. Greseli colosale ale unor mari savanti, care ne-au schimbat perspectiva asupra vietii si universului, de Mario Livio.

143. Sofia și melcul ei, de Dick King Smith.

144. Sâmbăta când vine Sambo, de Paul Maar.

145. Marele Gorsky, de Vesna Goldsworthy. (#FILIT2017).

146. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. (#FILIT2017).

147. Cine a fost Charles Darwin, de Deborah Hopkinson.

148. Acolo unde îmi bate inima, de Sebastian Faulks.

149. Necessary Endings: The Employees, Businesses, and Relationships That All of Us Have to Give Up in Order to Move Forward, de Henry Cloud.

150. Confesiunile leoaicei, de Mia Couto.

 

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge