You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, Educatie, liste, Psihologie, recomandari > Povești de seară pentru cititori rebeli

Povești de seară pentru cititori rebeli

Stăteam noi într-o dimineață pe o bancă în parc – acolo unde nu avem condică de semnat, dar, incredibil, ne vin o grămadă de idei despre ce-am putea să mai facem frumos, când îmi zice:

- Auzi? Trebuie să scrii pe blog de ce le citești băieților tăi o carte “pentru fete rebele”.

TB

Vorbea despre cartea Povești de seară pentru fete rebele, de Elena Favilli și Francesca Cavallo, despre care știu dinainte să fie tradusă, legat de care m-am bucurat maxim când am auzit că o traduce Litera și pe care am luat-o “caldă”, când a ieșit din tipar. Am luat-o cadou pentru fiică-mea, cadou pentru fiicele prietenelor mele, dar și… pentru băieții mei. Drept e că au protestat amândoi “Maaaamiii, dar asta-i carte pentru fete, uite, scrie clar pe copertă!”. Drept e că doar Bogdan a parcurs-o până la capăt, Codrin s-a plictisit la un moment dat (prea devreme pentru el, mai încercăm). Dar lui Bogdan i-a plăcut mult, s-a bucurat când descoperea câte o femeie despre care auzise (Maria Montessori, Marie Curie, Michelle Obama), a fost prilej să discutăm o grămadă (Ce înseamnă moașă? Nu știam că să fii pirat e o profesie… De ce nu aveau femeile voie să devină chirurgi?).

Nu știu dacă asta răspunde la întrebarea de ce le citesc băieților cărți pentru fete, dar aș vrea să vă încurajez să o luați și voi! Sunt poveștile (scurte, de o pagină), a 100 de femei remarcabile din istorie, de pe tot cuprinsul globului, din diverse perioade, iar aceste povești au alături ilustrații minunate ale acestor femei. Iar ideea este să completeze puțin imaginea femeilor din celelalte povești – de prințese neajutorate care stau într-un castel și așteaptă să fie salvate.

Vine apoi la rând cartea #FILIT2017 a perioadei: Darul lui Serafim, a Simonei Antonescu.

Serafim

Laude despre scriitura Simonei aud încă de când cu Fotograful curții regale (aflată acum în următorul meu colet :D ), dar am tot ocolit-o, nu știu de ce. Am luat în schimb Darul lui Serafim, mai demult. Mi-a plăcut albastrul coperții probabil. Anyway. O descoperire nesperat de plăcută. Simona scrie “dulce”, dar nu leșinat, ca un basm, dar nu neverosimil, trist, dar nu deznădăjduit, într-un cuvânt fermecător. Sunt trei povești în Darul lui Serafim, trei povești care se ating și se împletesc cu destinul cerșetorului care stă sub o umbrelă dezmembrată și știe mai multe despre rostul lumii decât – să zicem – ar trebui. O micuță bijuterie de carte.

Undoing

Finally, despre The undoing project vreau să vă spun un cuvânt. Povestea scrisă de Michael Lewis a prieteniei dintre Danny Kahneman și Amos Tversky (tuturor studenților și absolvenților de psihologie out there, sper că știți cine sunt oamenii ăștia doi!).

O mulțime de lucruri nu știam despre ei, totuși. Despre viețile lor personale, despre mințile lor minunate, despre cum au luptat în război, despre cum probabil nu au intuit importanța a ceea ce descopereau – în timp ce descopereau (“The way the creative process works is that you first say something, and later, sometimes years later, you understand what you said.” ). E frumoasă, tare frumoasă, in a nerdy, interesting way. E și grea, a trebuit să recitesc pasaje întregi ca să le înțeleg. Dar e frumoasă și emoționantă într-un fel la care nu mă așteptam. Povestea călătoriei a doi oameni în efortul lor de a înțelege mintea. Cam așa.

E târziu și am training mâine, așa că o să mă opresc aici. Dar – știți voi. Do care only about the important things. Iubiți-vă like love is the only thing. Și – nah – citiți! :)

Mai jos, lista cu toate zece.

131. 35 de kile de speranță, de Ana Gavalda.

132. Spune-mi trei lucruri despre tine, de Julie Buxbaum.

133. Femeia vieții mele, de Carla Guelfenbein.

134. Povești de seară pentru fete rebele, de Elena Favilli și Francesca Cavallo.

135. Darul lui Serafim, de Simona Antonescu (#FILIT2017).

136. Suflete în noapte, de Kent Haruf.

137. Voi fi vreodată suficient de bună? de Karyl McBride.

138. Graffiti Moon, de Cath Crowley.

139. Mini habits: smaller habits, bigger results, de Stephen Guise.

140. The undoing project: a friendship that changed our minds, de Michael Lewis.

 

 

Related Posts with Thumbnails

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge