You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, liste, recomandari > Cold? Read a book…

Cold? Read a book…

…you’ll still be cold, but you’ll be more educated, sau ceva asemănător, dar cu rimă. Adaptare după:

books2Sursa imaginii.

Mă strădui de vineri să vă povestesc despre următoarele zece cărți citite (pe care mi-a luat cam o lună să le termin), dar tot nu mi s-au aliniat planetele până acum. Păi să vedem:

11. God help the child, de Toni Morrison e aproape la fel de disturbing ca Beloved și mi-a plăcut aproape la fel de mult.

12. O paranteză în timp- este Povestea de iarnă a lui Shakespeare, reinterpretată de Jeanette Winterson. Cred că v-am făcut deja capul pătrat cu ea. Am început-o în decembrie, apoi am pus-o pe pauză și efectiv am refuzat să o termin. M-am întors la ea în ianuarie. Aș des-citi-o, doar ca să o pot citi din nou pentru prima dată. Are un je ne sais quoi în stilul în care e scrisă (m-am uitat după un citat; dar nu. Nu e vorba doar despre un citat, este vorba despre tot), nu în poveste. Deși na, și povestea…

13. Șoptindu-le vrăjitoarelor, de Anna Dale – cartea pentru copii a perioadei, primită de Bogdan de la Emi și Cris de Crăciunul trecut. Este cu vrăjitoare, cu vrăjitorici, cu copii obișnuiți și te ține în priză până la final.

14. Her again: becoming Meryl Streep, de Michael Schulman. Am primit-o de la fetele de la birou cadou de ziua mea. Am dat-o jos de pe raft după discursul ei de la Globurile de Aur. Nu am citit-o foarte ușor, din cauza referințelor la lumea filmului (care au fost chineză pentru mine), dar mi-a plăcut mult să-i aflu povestea și să înțeleg drumul ei.

15. Povestea noului nume, de Elena Ferrante. Mi-a plăcut volumul II al tetralogiei napolitane mai mult decât primul. După jumătatea cărții am reușit chiar să ajung în punctul în care îmi era dor de personaje dacă puneam cartea jos.

read7Sursa foto.

16. Nu așa procedăm noi aici, de John Kotter. O alegorie despre organizații, cu suricate. Cam childish, dar cu două-trei idei cu care “pleci acasă”, so to speak.

17. O hiperbolă și jumătate, de Allie Brosh. Weeell, me and the grafic novels, not so much of a love story. Fiul cel Mare a apreciat-o, though.

18. Bird by bird, de Anne Lamott. Nu prea știu cum să vorbesc despre cartea asta. N-am citit-o ușor, dar a fost plină de mici momente de insight care mi-au fost dragi. Valabile dacă încerci să scrii ficțiune, dar și dacă încerci să… trăiești, în general. All in all – a keeper.

19. Defalcare. Aproape nicio amintire. Integrala prozei scurte, vol I, de Lydia Davis. O altă carte care îți pune mintea pe moațe. Din cartea asta mai întâi am primit de la Andreea fragmențele pe facebook, pentru degustat. Am luat-o înainte de Crăciun și m-am apucat de ea deși aveam nu-mai-știu-câte începute. Am citit prima jumătate așa, în joacă, iar a doua jumătate în serios.

20. Misterul de la London Eye, de Siobhan Dowd. Pe asta mi-o voi aminti mereu drept cartea din timpul protestelor, când efectiv n-am putut citi nimic mai complicat, în care am citit ordonanțe și revizuiri și stenograme și articole de pe Hotnews și din Adevărul de am simțit că-mi crapă capul. An easy read, v-ați prins. Deși subiectul e o dispariție și un copil-detectiv cu simptome de Asperger’s. Mult mai bună O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții. Dar na.

Din astea zece, am două de cinci stele (Paranteza și Noul nume) și cinci de patru stele, așa că 7 / 10 au fost – cum ar veni – foarte bune sau minunate. Not bad, aș zice.

Nu știu ce să vă zic frumos. Mai coc o poveste despre educație și despre cărți și despre doing one’s share. Când o prinde formă, v-o așez pe farfurie. Poate miercuri. Între timp, țineți aproape de Funky Citizens, sunt minunați. P.S.: aud că sunt încălzitoare de mâini și picioare la Decathlon. Și dacă aveți chef de un TED, luați de aici. Hugs and kisses.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge