You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, liste, Psihologie, recomandari > Cele mai bune cărți de nonficțiune citite în 2016 (I)

Cele mai bune cărți de nonficțiune citite în 2016 (I)

bookstore

Sursa foto.

De aproape două săptămâni Andreea și Laur îmi toarnă în cap liste peste liste de cărțibest of 2016. Și dincolo de sentimentele amestecate (frustrare, coz so many books, so little time, entuziasm, că sunt atâtea cărți minunate pe lume, bucurie, că se traduc și la noi aproape în timp real – aproape!), am găsit undeva motivația să fac propriul meu top al celor mai bune cărți pe care am avut norocul să le citesc în 2016.

Și pentru că sunt multe cele despre care vreau să vă povestesc, m-am gândit, ca și anul trecut, să le împart în categorii (sunt și eu curioasă cât mă ține entuziasmul…). Așadar, azi – nonficțiune.

Mă mai hazardez la încă o împărțire (ca să mai rup ritmul și să nu adormiți citind 😀 ).

Avem, așadar, cărțile teoretice – și mi-aș dori ca acest cuvânt să nu fi căpătat așa conotații negative cum simt că s-a întâmplat. Cărțile care m-au ajutat să înțeleg mai bine funcționarea minții și psihicului omenesc.

Și aici avem: Incognito – Viețile secrete ale creierului, de Eagleman. Știu de ea de la Andreea. Apoi de la Adrian. A început mai greu, dar a doua jumătate a fost senzațională. O călătorie cu lanterna prin ascunzișurile creierului uman.

Mindware – Instrumente pentru o gândire inteligentă, de Richard Nisbett. I-a plăcut lui Laurențiu, care a citit-o în engleză, așa că atunci când a apărut în română am sărit în sus de bucurie și am comandat-o imediat. Cu livrare la București, că eram la Andreea 😀 . Nisbett este profesor de psihologie socială și co-director al programului Culture and Cognition la Universitatea Michigan, iar cartea este o colecție de… instrumente pentru o gândire inteligentă, cum zice și titlul 🙂 . Not a very easy read. Am citit-o cu pixul în mână și am scos idei din ea. Dar foarte bună. Profit de ocazie ca să laud (din nou) colecția Introspectiv de la Litera (din care face parte și Mindware), în care au apărut mai multe cărți interesante. Nicely done, Litera!

O viață care merită trăită – 100 de idei din psihologia pozitivă, de Christopher Peterson. Pentru că – nu-i așa? – cum puteam să o ratez?? Mi-a trimis Andreea link la varianta în limba română și în 30 de minute o aveam descărcată pe laptop. O colecție minunată de idei ale psihologiei pozitive.

Mindfulness pentru începători – de Jon Kabat-Zinn. Despre Jon știu de la Davidson și îl apreciez de când am studiat programul de 8 săptămâni de lucru în depresie. Cartea e o introducere bună într-un subiect care primește multă atenție zilele astea. O să las aici unul dintre citatele care mi-au plăcut cel mai mult: Deși se poate ca mindfulness și nivelurile actuale ale interesului public și științific față de acesta să pară într-adevăr unora mult zgomot pentru nimic, eu sunt de părere că o descriere mai potrivită ar fi mult zgomot pentru ceva care poate părea nimic și care se dovedește a fi cam tot.

Grit – puterea pasiunii și a perseverenței – de Angela Duckworth. A fost una dintre acele aroganțe: cumpărată din librărie, la preț întreg, caldă încă fiind. Una dintre acele cărți tradusă în română la scurt timp după ce a apărut. O carte care a primit multă atenție mediatică. Angela nu e cea mai bună scriitoare de psihologie, conceptul însă este interesant și, aș zice, de netrecut cu vederea, mai ales de către cei care lucrează în educație. Un TED cu Angela – aici.

Originalii – Nonconformiștii care fac lumea să progreseze, prima mea întâlnire cu Adam Grant. O carte interesantă despre cum să faci lumea mai bună punând în practică idei care merg uneori contra curentului – whats not to love?

O oră și șase cărți mai târziu, constat că voi lăsa pe mâine cealaltă jumătate a topului de nonficțiune. Eh, cel puțin am început, cum s-ar zice.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge