You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Carti, Educatie, liste, Psihologie, recomandari > Cele mai bune cărți de nonficțiune citite în 2016 (II)

Cele mai bune cărți de nonficțiune citite în 2016 (II)

Damn, “publicul” zice că vrea topul cărților de ficțiune. Dar ca să ajungem acolo, tre’ să facem ordine în agendă (și mai ales în minte). Să lăsăm repede deci aici a doua jumătate a listei (personale) de nonficțiune din 2016.

Două vorbe în continuare despre cărțile practice – adică cele care au influențat în mod direct munca mea cu oamenii anul ăsta.

books

sursa foto.

Și nu pot începe decât cu Peak – Secretele performanţei de top şi noua ştiinţă a expertizei, de Anders Ericsson (scrisă împreună cu Robert Pool). Despre Peak știu de la Adrian (a fost tema noastră de curs, la un moment dat) și I did the unthinkable: am comandat-o în format fizic de pe Amazon, imediat ce a apărut, în aprilie (un coleg de-al lui M. a cărat-o în spate din State, dar shhh). Între timp, au apărut și niște critici ale ideilor lui Ericsson (cum șade bine unei comunități științifice care se respectă). Dar până una-alta, eu zic că n-ar fi rău deloc, da’ deloc, să cunoaștem cu toții principiile practicii deliberate – împărtășite de către Ericsson în cartea lui. Anders este un psiholog suedez specialist în psihologia expertizei și performanței umane care lucrează cu performeri de top din cele mai variate domenii: muzicieni, dansatori, jucători de șah, etc..

peak

Avem apoi Descoperă-ți Elementul – Cum să-ți afli talentele și pasiunile și cum să-ți transformi viața a lui Sir Ken Robinson. Autor, speaker și consultant în educație, britanicul are unul dintre clipurile TED cele mai vizionate. Do schools kill creativity? (Ucid școlile creativitatea?) – un clip apărut cu 9 ani în urmă, în care pledează pentru o educație care să încurajeze creativitatea, în loc să încerce s-o ucidă din fașă – are peste 42 milioane de vizionări. Descoperă-ți Elementul este o carte care are legătură cu una dintre valorile mele cele mai profunde: orientarea celorlalți către pasiunile lor și către căutarea sensului vieții. Mi-a plăcut atât de mult, încât am făcut un program de training adaptând ideile din carte la o versiune de training pe care îl livrez cu Alma de ani de zile. “Uneori, descoperirea Elementului tău este o inspirație subită. Alteori se produce treptat. Rezultatul este același. Viața ta este transformată de un sentiment minunat de implicare, satisfacție și scop”.

elementul

Bine, și acum, fiindcă am scris atât de mult, despre celelalte rămân doar vreo 2-3 vorbe de zis.

Puterea voinței –  Cum functioneaza autocontrolul si ce putem face pentru a-l îmbunătăți. Pe Kelly McGonigall o plac de ceva vreme și-i tot asasinez pe participanții mei de la training cu TED-ul ei cu stresul. Cartea ei despre voință a fost un deliciu. Și deși voința este încă un teritoriu disputat, găsim aici, din nou, câteva idei utile pe care le putem aplica în viața de zi cu zi.

Puterea obișnuinței – De ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri – de Charles Duhigg – o carte foarte bună despre cum se formează obiceiurile și cum putem interveni pentru a le face și desface.

Small teaching – Everyday Lessons from the Science of Learning, de James Lang – o carte pe care am primit-o (bineînțeles) de la Laurențiu, dar care nu mă așteptam deloc să-mi placă atât. E despre firmituri de tehnici cognitive pe care le putem folosi în educație pentru a facilita învățarea. Cu exemple practice and all. Care pot fi aplicate “de zi”.

Și voi încheia – surprinzător sau nu – cu Dileme etice în psihoterapie – abordări pozitive ale procesului decizional, de 3 autori (Knapp, Gottlieb și Handelsman) – o carte scrisă din păcate într-un limbaj de lemn, dar care m-a învățat niște lucruri aplicabile imediat în munca mea de consiliere / terapie de zi cu zi.

Și ca să închei de tot capitolul nonficțiune, o să îngrămădesc rapid aici la final 3 cărți science pe care nu știu unde să le așez, care mi-au zguduit în diverse moduri neuronii anul ăsta: Gena egoistă (cu ea, de fapt, ar fi trebui să încep, cred, lista de nonfiction), Dezastrul de la Cernobîl (zguduitoare prin stilul ei simplu, nesiropos și neplângăcios de a spune o poveste cumplită a unei greșeli omenești monumentale) și Vindecat pentru totdeauna (o carte despre terapia genică și promisiunile ei, care mi-a reconstruit un pic încrederea în capacitatea oamenilor de a vindeca, nu doar de a distruge vieți).

Dacă aș mai avea loc, v-aș spune probabil despre Rising strong și despre Rip it up. Dar nu mai am, așa că nu vă spun.

Constat doar cu tristețe că anul ăsta nu am citit nimic de Carl Sagan și cred dau publish și mă duc să remediez acest aspect. Noapte bună sau Bună dimineața (în funcție de când citiți povestea asta).

 

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge