You are here: Home > alegeri, Atitudini, despre VIATA, Dragoste, Educatie, Training > Ce-ţi fură viaţă şi ce îţi dăruieşte viaţă

Ce-ţi fură viaţă şi ce îţi dăruieşte viaţă

 lightssursa foto.

De o vreme sunt tare zgârcită cu timpul meu. În special cu serile şi cu zilele de final de săptămână. Acolo greu mai încape ceva care să nu fie dragoste, creţi, parc, conversaţii isteţe, prieteni, plimbări.

În seara asta a încăput un examen ANC. Am fost să-mi văd grupa dând testul grilă, făcând roată pe terasă la ţigară între probe, susţinându-şi partea practică – în echipele în care au lucrat.

Şi mă gândeam, plimbându-mă printre băncile în care stăteau ei. Mă gândeam, ascultându-i. Mă gândeam, citind peste umărul lor.

Că mă bucur că sunt acolo. Că mi-s dragi. Că am emoţii odată cu ei.

Că timpul ăsta e timp pierdut numai dacă e gol de sens. Dacă aş face cu el ceva absurd şi inutil şi care nu foloseşte absolut nimănui. Atunci aş simţi că mi-e viaţa furată. Şi dacă mi-aş petrece aşa toate serile.

Dar aşa, îmi pot lua bucuria inclusiv dintr-o astfel de seară. Şi recunoaşterea – în privirile celor din sală – a momentelor petrecute împreună la curs îmi dăruieşte viaţă, nu mi-o fură. Şi pentru asta sunt recunoscătoare zilei de azi.

P.S.: “dreams don’t work unless you do“, vorba cuiva 🙂 .

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

One Response to “Ce-ţi fură viaţă şi ce îţi dăruieşte viaţă”

  1. Petre says:

    Viata daruieste ceea ce dai chiar si indirect,asa ca aceea vorba a ta este mai mult decat justificata.

Leave a Reply

CommentLuv badge