You are here: Home > evenimente, oameni, Psihologie, recomandari, Training > Psihologia Pozitivă la Parent-Team 2

Psihologia Pozitivă la Parent-Team 2

Diana zice că eu sunt nașa proiectului Parent-Team. Dar adevărul că ideea îi aparține în întregime. Ideea de a scoate din cabinetele lor profesioniștii care lucrează cu și pentru copii și familii – a-i scoate în lume și a aduce mesajul lor aproape de cei care ar putea avea nevoie de serviciile lor, sau care vor, pur și simplu să-și răspundă la întrebări cu privire la copiii lor și la ei înșiși în rolul lor de părinți.

Mi-a plăcut în schimb, încă de la început, foarte tare. Mi s-a părut ceva de care este nevoie, un eveniment care poate aduce ceva valoros, o ocazie pentru oameni faini de a se cunoaște unii pe alții.

De asta (sau pentru că Diana este drăguță), una dintre seri a fost iarăși a mea – la a doua ediție care s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni.

01

Tema aleasă a fost  – surpriză! – legată de Psihologia Pozitivă. Nu v-ați fi gândit niciodată, nu-i așa?

Am căutat în rezultatele cercetărilor despre starea de bine – idei și insight-uri care pot ajuta părinții (și deci pe copiii lor).

Dacă tot au venit, părinții au și lucrat (că doar nu era să stea numai și să asculte):

04

Au verificat cât de flexibilă le este mentalitatea; au încercat să ghicească ce factori contribuie din plin la starea de bine (și care numai foarte puțin); au auzit (unii pentru prima dată!) despre experimentul cu bezeaua.

03

Iar la final au adresat întrebări. Nu știu dacă răspunsurile primite au fost mereu comode (probabil că nu); au fost însă cele mai sincere de care am fost în stare. Și chiar înainte să plece înapoi spre casele lor le-am strecurat în buzunare, fără să știe, câte o fărâmă din entuziasmul meu pentru știința care și-a făcut un crez din a căuta partea bună din fiecare dintre noi.

Și uite-așa, după aproape 4 ani de când credeam că am încheiat socotelile cu întâlnirile mele cu părinții, am avut parte de o seară de poveste.

mulțumesc vouă, tuturor, pentru darul acesta!

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge