You are here: Home > alegeri, Atitudini, oameni, Psihologie, relatii > Viaţa după absolvire

Viaţa după absolvire

Discursul “Mulţumesc Academiei”

Îi mulţumesc mai întâi şi în primul rând Mihaelei. Ceea ce a făcut ea (pentru mine) intră în categoria “că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”. La propriu. Actul ei de generozitate şi bunătate a făcut ca restul poveştii să fie posibil.

Îi mulţumesc mai apoi Cameliei. În locul ei, nu aş fi avut la fel de multă răbdare cu mine; m-aş fi presat mai mult (desigur, fără rezultate) şi la un moment dat mi-aş fi dat un mare şut în fund şi bye bye baby. Dar ea nu. Niciun moment n-a zis “eşti într-o dungă, femeie”. Sau “mişcă-te mai repede!”. Sau “nu.ai.cum.să.termini.la.timp.”. Dimpotrivă. A fost mereu acolo pentru mine. A avut încredere. Mi-a dat feed-back. Mi-a dat telefoane. Şi mi-a lăsat acordul coordonatorului la secretariat.

Le mulţumesc Alinei, lui Cristi şi (mai ales) Almei. Pentru răbdarea de a-mi citi hârtii din doisprezece bibliorafturi. Unii dintre ei până după miezul nopţii. Unii dintre ei cu mai multă perseverenţă şi determinare decât mine. Mai ales-ul ăla din paranteză e unui cantitativ (ajutor la introducerea a peste jumătate dintre date) şi calitativ – ea fiind piaza bună a imprimantei “mele” şi nu mai zic mai mult.

Le mulţumesc Sorinei şi Cristinei – fiecare dintre ele, fără s-o ştie şi probabil fără să-şi propună mi-au dat câte un şut în direcţia bună, paradoxal chiar fără să mai meargă ele însele pe drumul pe care cu generozitate mi l-au arătat.

Îi mulţumesc Mădălinei for being colega mea de suferinţă; pentru mesajele “ce faci? tabele. hai cinci minute pe messenger, că vreau să fac o pauza. bine, dar promite-mi că dacă facem asta, sărbătorim. promit.”. Pentru că mi-a dat voie s-o trezesc la şapte dimineaţa ca să ne bem 3 în 1 împreună. Pentru încurajare. Pentru tot.

Îi mulţumesc Vioricăi (this would be my mom) – care m-a lăsat s-o ţin prizonieră pentru patru zile (deşi haine îşi pusese doar pentru una). Care mi-a făcut mâncare şi le-a spus poveşti copiilor mei între timp.

Şi mai ales îi mulţumesc lui. Pentru discuţia serioasă. Pentru discursurile motivaţionale (deşi he doesn’t do discursuri motivaţionale). Pentru felul amuzant şi cald – dar ferm – în care m-a pus în mişcare şi în care nu m-a lăsat să dau înapoi, nici măcar atunci când eu aş fi vrut.

Ştiţi cum se zice, că “n-aş fi putut face asta fără voi”? Ei bine, în cazul ăsta CHIAR e adevărat.

Sursa foto.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

6 Responses to “Viaţa după absolvire”

  1. Ana-Maria says:

    paaaai… si eu? ;;)

  2. irina says:

    :))) Şi mulţumesc Anei pentru promisiunea de a reface împreună cu mine traseul Marşului Absolvenţilor.Şi pentru promisiunea de a NU cânta piesele de la Taxi… 😀 😀 😀 Better now?

  3. Ana-Maria says:

    da. asa mai merge. acum e complet.
    Ultimul blog post de la Ana-Maria ..Pinterest pe înțelesul tuturor

  4. Alma says:

    Eu pot să-ți spun așa: felicitări pentru că ai ajuns aici!
    Sunt mândră de tine că ai încheiat această etapă, mai ales pentru că ai încheiat!
    Te-am ajutat cu mare drag așa cum am facut-o, o fac și am să o mai și fac de ficare dată când crezi că pot face asta pentru tine!

  5. Alta Ana says:

    Si poate din vremuri de acum vreo 10 ani si unei doamne pe nume Luminita I. Sper sa nu gresesc pe undeva…

  6. irina says:

    Nu greşeşti deloc! Atâta că discursul de mai sus era o scurtă poveste despre o mult amânată disertaţie :). Susţinută într-un final.

Leave a Reply

CommentLuv badge