You are here: Home > 1 carte pe saptamana > Să nu-ţi împăiezi niciodată câinele (şi, de altfel, nici alte experienţe de viaţă)

Să nu-ţi împăiezi niciodată câinele (şi, de altfel, nici alte experienţe de viaţă)

Bun, să ne înţelegem de la început: eu nu m-am uitat la M.A.S.H. . Nici în adolescenţă, nici mai târziu. Ca urmare pentru mine cartea asta nu-i cartea despre Hawkeye. Nu-i nici măcar cartea despre actorul ăla cu numele aproape ca “Alandala”, fiindcă nu-l ştiu foarte bine nici din alte producţii cinematografice.

Ei, şi dacă vă zic ce carte e pentru mine cartea asta (în afară de a 19-a carte citită anul ăsta ca urmare a pariului pus mai întâi cu alţii şi apoi cu mine de a citi o carte pe săptămână), o să ziceţi că ce? ăla-i motiv? Păi da, abia ăla e motiv, căci pentru mine, cu excepţia cazurilor când mi se pune pata pe câte o carte sau – mai rău, pe câte un autor, cel mai bun motiv de a citi o carte este acela că un om drag mie a fost mişcat de ea.

Dar mă ia gura pe dinainte şi în curând n-o să mai înţelegeţi nimic..

Aşadar, I’ve laid my eyes pe cartea asta din cauza Sorinei. Pentru că Sorina, pe atunci neavând de terminat diverse lucrări semnificative din viaţa ei, mai scria din când în când pe blog. Şi într-o zi nu doar că a scris un articol foarte frumos (ăsta), dar a mai şi dăruit, bonus, un fişier audio, înregistrat de ea. În fişierul audio de la capătul postării o puteţi asculta pe Sorina citind un discurs al lui Alan Alda pentru una dintre fiicele sale, Eve.

Ei, şi uite-aşa, căutând eu Alan Alda în Cărtureşti şi negăsind-o, şi lăudându-se Adrian că o are în bibliotecă (din păcate, către el nu am link. încă?), am citit Alan Alda de împrumut.

Şi mi-a plăcut. Şi mi-a părut rău când am terminat-o. Şi acum vă povestesc despre ea.

“Să nu-ţi împăiezi niciodată câinele”, cum ziceam, nu-i o capodoperă. E o colecţie de momente mici, emoţionante, de viaţă. Care te surprind şi te mişcă fix când ai lăsat garda jos.

Două astfel de momente, mai jos:

“Acum înţeleg ceva mai bine şi îmi dau seama că împăierea câinelui înseamnă mai mult decât ce se petrece atunci când transformi un trup mort într-un suvenir. Este, în plus, ce se întâmplă când rămâi ataşat de orice clipă de viaţă mai mult decât doreşte acea clipă“.

Aşa cum am descoperit, diferenţa dintre a asculta şi a te preface că asculţi e enormă. Prima e fluidă, a doua rigidă, una e vie, cealaltă împăiată. În cele din urmă am găsit un mod radical de a concepe ascultarea. Adevărata ascultare înseamnă a consimţi să-l laşi pe celălalt de lângă tine să te schimbe. Când sunt dispus să-l las să mă schimbe, între noi se întâmplă ceva cu mult mai interesant decât înfruntarea dintre două monologuri. Ca multe alte lecţii primite în teatru, şi aceasta s-a dovedit a fi o lecţie de viaţă.

De data asta nu zic “e musai s-o citiţi”: e o carte care nu place tuturor şi nu-i pentru oricine. Zic numai că mă bucur că am citit-o eu.

(Pfui, acum o pot da înapoi..).

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge