You are here: Home > 1 carte pe saptamana, despre VIATA, din cartea mea cu povesti colorate, Psihologie > Încet

Încet

Fac ce fac şi iar apăs pedala de acceleraţie şi iar zic da unui milion de lucruri deodată şi iar mă trezesc în mijlocul blocajelor de trafic din cele mai diverse.

Acum aş turna în cana mea cu irişi pictaţi de altă Alină nişte cafea făcută de Alina mea (cărei cafea, dacă închid ochii şi-mi lipesc limba de cerul gurii îi simt şi-n clipa asta gustul şi mirosul şi în sfârşit, aroma) şi mi-aş aşeza spatele de-un zid zgrunţuros şi cald de la soare; m-aş lăsa încet în jos, pân-aş ajunge cu fundul pe iarbă şi mi-aş întinde picioarele, unul peste altul. Aş trage aer adânc în piept până în fundul sufletului şi aş expira încet. Încet. Cu ochii închişi.

Mă bucură multe lucruri mici, râsul copilului meu cel mic, îmbrăţişarea strânsă a copilului meu cel mare pe peronul gării, lângă tren; verdele frunzelor de-afară, mirosul aerului de după ploaie, prietenii cărora le caut mereu sufletul în spatele ochilor – întrebând, ascultând, oscilând înainte-napoi între ce mi s-a şi li s-a întâmplat mai demult şi ce trăim chiar acum şi care o să fie experienţa comună de mâine, cea pe care o vom putea recupera printr-o aluzie, o jumătate de frază încheiată în râs.

Am închis ieri coperţile câinelui împăiat al lui Alda – una peste cealaltă cu-n sentiment că de ce s-a terminat cartea asta – pe care nu l-am mai avut de mult – deşi nu-i o capodoperă, ci o colecţie de momente mici pline de miez. Şi-acum în loc să scriu despre ea, stau. Ca şi cum câtă vreme n-am povestit-o, n-am terminat-o, şi cum să fac să n-o-mpăiez, ci s-o fotografiez, ca să-mi rămână vie.

Mi s-a-ntâmplat acum şi chestia aia când cineva îţi spune că vine seara acasă, la capătul unei zile cum n-ar trebui să aibă nimeni şi mai citeşte câte-o postare din blogul tău şi lucrurile se fac puţin mai bune şi am ştiut de când mi-a spus că îmi voi cântări de-acum de şaptezeci de ori cuvintele; aşa cum am ştiut şi că tot ce-am să simt voi scrie şi într-un fel, ce va fi, va fi.

Norocul meu că după Alda m-a prins de mână Dunbar cu poveştile lui despre păsări şi oameni şi câte culori văd bărbaţii; norocul meu că pot să scriu în timp ce doarme Ghinduţă; norocul meu că după ce se trezeşte, mă întind lângă el şi-i zâmbesc şi-i cuprind tot spatele cu palma şi lângă respiraţiile lui, timpul, deşi trece repede, trece totuşi cât se poate.de.încet.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

2 Responses to “Încet”

  1. Mari says:

    Hi hi hi….stai sa o vezi pe urmatoarea carte a lui Alan Alda (asta daca nu ai inceput invers). Mie imi place o idee mai mult decit prima. Hugs

  2. irina says:

    Nu am început invers 🙂 . Şi probabil tot de împrumut o voi citi şi pe aia…

Leave a Reply

CommentLuv badge