You are here: Home > 1 carte pe saptamana, Atitudini, liste, recomandari > Secta egoiştilor

Secta egoiştilor

Ok. Asta nu-i o carte “de o săptămână”. Dar e o carte. Şi a mai trecut o săptămână. Şi cumva zâna bună care-mi scrie mie postările e în concediu de odihnă. So there it goes.

S-a întâmplat (odată cu “Oscar şi tanti Roz“) să îmi placă fulgerător Eric-Emmanuel Schmitt. Însă numai după ce am citit “Cea mai frumoasă carte din lume” fără s-o las din mână, am ajuns în punctul ăla. În care să îi caut special în librărie cărţile şi să abia aştept să descopăr povestea dintre fiecare pereche de coperţi. “Evanghelia după Pilat” am cumpărat-o cadou – pentru Ana-Maria. Şi am făcut ce nu se face cu cadourile – am citit-o. Pe avion, între Bucureşti şi Madrid.

Cu “Pe cand eram o operă de artă” nu a mai fost la fel. Adică, este interesantă. Şi am terminat-o. Dar n-am mai avut sentimentul acela de nu-o-pot-lăsa-din-mână – de la celelalte. Poate că subiectul nu mi se potriveşte sau poate că este prea şocantă pentru gustul meu.

Dar am zis să mai încerc. Şi am dat peste “Secta egoiştilor“.

Se citeşte, spuneam, mult mai repede decât într-o săptămână. E suficient, de fapt, drumul dintre Ploieşti şi intrarea în Iaşi, pe la Metro.

Cartea în sine e un exerciţiu cognitiv interesant. N-am iubit-o la fel de mult ca pe cele cu care am început postarea, dar nici atât de puţin precum opera de artă. Cumva, povestea este despre Gaspard Languenhaert, “creatorul” noţiunii de egoism, adică „cel care socoteşte că nu există decât el pe lume, iar cei din jur nu-s decât năluciri.” . Care Gaspard este simpatic aşa, ca personaj; dar uneori pare neluat prea în serios de către Schmitt. De fapt, senzaţia a fost aceea că Languenhaert reuşeşte să se ia pe sine în serios mai mult chiar decât îl ia în serios cel care îi dă viaţă în paginile cărţii – ceea ce e un mare plus. Pentru autor.

Exerciţiu cognitiv interesant ziceam (să te gândeşti cum ar fi o lume în care fiecare crede că nu există decât el). Dar nu putem să n-o spunem: cumva, în treacăt, se aminteşte de antidotul egoismului: bineînţeles, dragostea.

În rest, esenţa cărţii găsesc că o surprinde cel mai bine Le Figaro, citat pe copertă:

“Un roman despre o carte care nu exită, într-un univers unde nu există decât cărţi”.

A opta carte.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge