Irina Şubredu

Știi? Nici măcar nu m-ai întrebat dacă sunt de acord; dacă pot să te iubesc așa cum se iubește; dacă sunt pregătită s-o iau iar de la capăt cu perioada în care ne facem curte, ne aruncăm priviri pe furiș și nu ne găsim (nici eu, nici tu) cuvintele, când încercăm să ne spunem ce simțim.

Și acum stau, cu fața-n palmă și ochii pe pereți, încep de șapte ori un lucru și mă gândesc de șaptezeci de ori pe zi la tine. Și oamenii ăștia pe lângă care trec, care se opresc să îmi vorbească, habar nu au că în timp ce mă opresc și eu, și le răspund și uneori chiar facem lucruri împreună – dezbatem subiecte și mergem la proiecții de film și organizăm evenimente – gândul meu, zâmbetul meu interior, bătaia mea de inimă – sunt toate la tine.

Dinainte? Da, bineînțeles, și dinainte. Dar mai ales acum, în fiecare zi.

De patru luni.