Irina Şubredu

Aşa de mult, de parcă eşti dintotdeauna cu noi; aşa de puţin, încât te strâmbi în continuare la lumină, ca şi cum ai vedea-o pentru prima dată.

Aşa de mult, încât botezul ţi-e deja amintire; aşa de puţin, încât n-am descărcat încă toate pozele din dimineaţa când plecam la maternitate.

Aşa de mult, că ţi-ai vizitat deja ambele perechi de bunici şi ei te-au vizitat la rândul lor pe tine; aşa de puţin, încât ai zile când cel mai departe călătoreşti până la bucătărie.

Aşa de mult încât îmi zâmbeşti şi mă cerţi; aşa de mult încât ai conversaţii lungi cu Tatăl tău; aşa de mult încât te roteşti într-una după zvârluga de Bogdan; aşa de puţin, încât te las în continuare liniştită pe paturi fără margini laterale.

Aşa de mult, că tre’ să-ţi amintesc uneori că eu sunt părintele şi tu copilul; aşa de puţin că zâmbetul tău tronează tot pe o gură fără dinţi.

Atât de mult, Codrin; trei luni înseamnă atât de mult. Şi atât de puţin.