You are here: Home > despre VIATA, din cartea mea cu povesti colorate, MEDITATII, povesti in soapta > Despre fenomenul de alunecare – poveste in soapta (de tot)

Despre fenomenul de alunecare – poveste in soapta (de tot)

Povestea asta as putea-o incepe oricum, de oriunde. Ca nu inceputul e important. Ci ceea ce se intampla DUPA. Inceput. Iar ceea ce (mi) se intampla frecvent in ultimul timp e ca incep de la mine, incercand oarecum sa ma redescopar, si ajung invariabil la ei: ce-au zis, ce-au facut, cum mai cresc; ce-am facut eu cu ei, pentru ei, din cauza lor, in absenta lor.

Tentatia e uriasa. E asa de mare, de fapt, ca uneori nici nu-mi dau seama. De alunecare. Pana cand ma trezesc in mijlocul lucrurilor. Care tin de ei.

De cele mai multe ori pornesc la drum din nevoia de a sonda, de a cauta. Sa vad daca sub muntele de servetele umede si pampersi si pelinci (si carti de povesti; si lego; si memory) – mai e ceva. Ceva din mine. Si daca da, ce.

Si undeva, pe drum, se intampla. Imi aluneca ochii – din dashboard – catre unul – oricare dintre lucrurile mici care sunt ale lor; urechile, de la melodia pe care o ascult cand scriu – catre camera in care doarme cel mai mic dintre ei; gandurile – de la cine sunt si ce vreau, catre cum sa fac sa le fie bine / care dintre ei are mai mare nevoie de mine in clipa asta / oare si Bogdan a fost asa de mic / cand au trecut doua luni / ce bine le sta la amandoi in rosu; imi aluneca inima de la dorul de mine-cea-fara-griji la caruselul fara oprire al mirarii ca sunt ai mei / grijilor si intrebarilor nebune daca o sa fie bine / dorintei de a pune pe fast forward diferite etape / panicii ca timpul trece prea repede si nu apuc sa ma bucur suficient de fiecare moment / iubirii, iubirii fara limita care creste ca un glob de lumina de cate ori imi dau seama, de cate ori ma loveste in frunte intelegerea ca uite-ce-intamplare-nemaipomenita-ca-sunt-si-ca-sunt-asa-minunati-si-ca-sunt-“ai-mei”.

V-am promis ca o sa va povestesc daca e posibil sa nu te pierzi pe tine sub un munte de pampersi si servetele umede. E posibil. Chiar daca uneori asta inseamna sa scrii o postare de jumatate de pagina in cinci reprize; sa citesti o carte in fragmente de cate trei pagini; sa inchei o conversatie de cinci minute in douazeci si cinci sau sa bei ultimele guri din cafeaua pe care ti-ai facut-o – mult dupa ce s-a racit.

Surprinzator este insa ca de multe ori, lucrurile astea se intampla nu pentru ca se agata ei de tine, ci pentru ca aluneci tu spre ei.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge