Irina Şubredu

Pentru ca, stiindu-te alaturi, pot privi cu incredere spre viitor,

Pentru ca ma lasi sa am grija de tine,

Pentru ca esti un tata minunat,

Multumesc! (in fiecare zi si mai ales azi).

La multi ani!

(sau ce face o femeie insarcinata IN LOC sa faca chestii de femeie insarcinata…).

Avertisment: post cu multe linkuri si unele – vagi – conexiuni intre ele.

Asadar, lantul de evenimente e asa:

Vineri am primit Happiness a lui Ed Diener – in format electronic (Multumesc, apropo!).

Sambata, fara macar sa ma straduiesc, l-am convins ca cel mai bun cappuccino e cel homemade (si am gasit imaginea de mai sus, pe un tumblr dragalas). De asemenea, am descoperit “celalalt site” despre care tot povesteste Adrian de-un timp. Se cheama Scoala de psihologie si se citeste exclusiv cu prescriptie “medicala” si avertismente.

Duminica mi-am inceput-o cu prezentarea lui Dan Gilbert, care vorbeste despre un experiment pe care l-am tot povestit in stanga si-n dreapta in ultimele zile. Uitati-va, o sa va placa!

Prezentarea mi-a amintit ca tot vreau de ceva vreme sa-l intreb cateva lucruri pe Adrian despre rezultatele studiilor pe care le tot pomeneste – cele privitoare la efectele stilului parental si mediului impartasit – asupra adultilor care vor deveni copiii nostri. Si daca tot mi-am amintit, am si pus in practica.

Ajunsa acasa (dupa ce am luat periuta de dinti cu capac copilului mare), citesc despre nasterea unei noi viziuni in psihologie (fara anestezie epidurala) – funny title, ha-HA!

Apoi, cautand pe TED altceva, gasesc prezentarea urmatoare (vizionata cu creionul in mana si notite din 3 in 3 minute).

Asta da mod de a incheia saptamana! Zic…

Exista un nivel al vietii care cuprinde toate lucrurile pe care trebuie sa le faci, toate lucrurile care “se cuvin”, care sunt politicoase si acceptabile, precum si toate rutinele posibile: succesiunea de gesturi pe care le faci dimineata, de cand te trezesti, pana iesi pe usa, felul in care te incalti tot timpul mai intai cu acelasi papuc, sensul in care invarti lingurita sa se topeasca zaharul din cafea, ordinea in care-ti platesti facturile; si  facturile.

Si mai exista un nivel al vietii care cuprinde toate lucrurile care te fac sa simti ca esti viu, chiar IN TIMP ce esti viu, care fac sa-ti bata inima o idee mai repede sau o idee mai incet, care, intr-un fel sau altul te misca. Clipa cand copilul tau adoarme in timp ce-l mangai pe frunte, pasajul excelent scris dintr-o carte – pe care-l simti ca fiind despre tine si-ti pare rau ca nu l-ai scris chiar tu; scena cheesy dintr-un film, cand personajele isi spun ceva plin de semnificatie, iar tu iti spui: “hei! mi-ar placea sa fac si eu asta mai des!”; si-apoi scena cheesy din viata reala, cand iti aduni curajul si reusesti sa spui cuiva ceva plin de semnificatie si astepti cu respiratia oprita reactia sa; momentul in care ceea ce ai imaginat, visat si planificat se transforma in realitate si te umple de mandrie; precum si clipele rare cand gasesti cate-o fereastra mica deschisa direct catre fiinta celuilalt.

Si daca nu esti atent, poti trai toata viata fara sa ajungi la al doilea nivel.