You are here: Home > alegeri, Atitudini, despre VIATA, din cartea mea cu povesti colorate, MEDITATII, oameni, relatii > cand am devenit adulti?

cand am devenit adulti?

Intr-o vreme cand lumea isi face bagaje de vacanta, cand pe alte bloguri citesc recomandari de carti, inscriptii pe barcute adevarate si topuri de destinatii turistice, mintea mea se framanta cautand raspunsuri la dileme existentiale. Cauza e sor’mea, momentul – aproape miezul noptii, iar locul e parcarea din fata spitalului de urgenta din Moinesti, asteptand-o pe Ruxi sa se intoarca cu Raducu si sa-l duca inapoi la somn.

Nu devenim adulti cand ne jucam de-a mama si de-a tata, nici cand contemplam extaziati batul cu doua linii pe el, ci in clipa cand ne vedem copilul in carne si oase si ne loveste-n frunte volumul de responsabilitate care ne asteapta.

Nu devenim adulti cand ne punem pe degete verighete, ci cand in loc sa intoarcem spatele si sa plecam, ramanem pe loc si comunicam, facand relatia sa mearga mai departe.

Nu devenim adulti cand obtinem primul loc de munca, ci cand reusim sa ne gasim motivatia de a face lucruri frumoase, care ating vietile altor oameni, in ciuda “sistemului”, a betelor in roate si a eforturilor celorlalti de a ne descuraja. Devenim adulti cand invatam cum sa fim mentori pentru un grup de voluntari sau de interni, si cum sa facem sa-i invatam sa faca la randul lor lumea mai buna, acolo unde sunt, oriunde s-ar afla.

Nu devenim adulti cand obtinem permisul de conducere, ci cand ne folosim masina ca sa dam o mana de ajutor cand e mai mare nevoie, in ciuda faptului ca afara ploua, sau ca e noapte, ca dezaburirea nu functioneaza sau ca a doua zi ne asteapta un drum mult mai lung.

Nu devenim adulti cand avem drept de vot, ci cand ne internam parintii si-i pregatim, povestindu-le pas cu pas despre operatia care-i asteapta.

Devenim adulti sub ochii mari ai copiilor nostri care asteapta de la noi minuni, devenim adulti sub ochii intrebatori ai cursantilor care asteapta de la noi raspunsuri; devenim adulti cand gasim curajul de a trece peste ce ne sperie mai tare si a face totusi pasii mai departe; cand gasim in noi puterea de a spune “acum ma opresc, si renunt, pentru ca asta imi face rau”, dar si de a spune “acum ai sa te opresti si ai sa renunti, pentru ca ai depasit limita prea tare!”.

A fi adult are prea putin de-a face cu cifrele din buletin, cu contul din banca, inscriptia de pe cartea de vizita, de sub numele tau; are prea putin de-a face cu starea civila, numarul de ani petrecuti la scoala sau cu numarul de oameni aflati in subordine. “Cresterea e obligatorie, maturizarea e optionala”, zicea odata cineva, in timp ce Adrian povesteste mai mereu ca are senzatia ca traieste intr-o lume de prescolari.

A fi adult are prea putin de-a face cu distractia, cu jocurile, cu puterea. E o treaba serioasa, deseori deloc amuzanta, care are de-a face mai degraba cu obstacolele, cu juliturile, cu greutatile si fricile – insa numai daca sunt urmate de ajunsul la destinatie (fie ea si intermediara), de cicatrici care spun o poveste, de eforturi si de curaj si numai daca din fiecare reusim sa invatam cate ceva.

Nu stiu daca ti-am raspuns, sis, la intrebarea ta serioasa in felul meu neserios, dar stiu ca macar am incercat. Si mai stiu ca – asa cum sa copilaresc cu tine a fost o placere – sa fim adulti impreuna e cel putin mai usor.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

One Response to “cand am devenit adulti?”

  1. Madalina says:

    Bai, cand mai scrii ceva pe vreunul din bloguri, ca a trecut aproape o luna de cand nu ai mai postat nimic. Eu ce mai citesc? 😛

Leave a Reply

CommentLuv badge