Irina Şubredu

In caiet la Bogdan scria astazi:

“Se pare ca ii place in mod deosebit tema noastra de saptamana asta. Mai exact Universul“.

Now, that’s my boy!

(cu multumiri Ramonei si Andreei pentru bucuria pe care fara sa stie mi-au facut-o).

Ce bine e sa fii inconjurat de oameni frumosi. Mai ales cand unul ti-e alaturi parca dintotdeauna; pe unul parca l-ai cunoaste de-o viata intreaga, desi de-abia l-ai intalnit; unul e un exemplar rar din seria gifted si cu toate astea poti rade cu el pana te bagi sub scaun (la propriu, ca sa nu te scoata oamenii seriosi din sala de conferinta); iar celalalt ti s-a lipit de suflet si-a ramas acolo si ti-e drag pana si cand isi sufla nasul.

(Peisajul complet il include, bineinteles, pe Peter; o include pe Beverly din Australia si o include si pe Monika din Polonia. La care se adauga, ca intotdeauna cand e vorba de Sibiu, gazdele noastre, Cornelia si Eugen).

Dupa aproape trei luni de zile am reusit sa beau azi o cafea; pe coltul patului am “Nicaieri”a lui Gaiman; o ascult, pentru cel putin a cincea oara pe Marta Argerich cantand la pian Chopin; gandul meu calatoreste intre cei dragi de acasa catre care ma indrept maine si cei care mi-au incantat zilele petrecute aici (incercand sa ocoleasca drumul de aproape 9 ore cu microbuzul) – si tot nu pot uita ca imi plac mai ales si mai intai de toate – oamenii frumosi.

Spuneam candva, undeva, ca imi plac la nebunie cafeaua, cartile bune si oamenii frumosi.

Azi mi-am amintit ca imi plac MAI ALES si MAI INTAI de toate – oamenii frumosi.

O zi plina, plina – de subiecte importante, discutii serioase si bineinteles de oameni frumosi.

Revin la povestea atelierelor “Asculta-ti corpul“, create de Lise Bourbeau.

Pe Lise am intalnit-o cu patru ani in urma si o pot numara cu siguranta printre oamenii care si-au pus amprenta asupra vietii mele. Nu cred nediscriminatoriu in teoria ei despre lume si viata, insa sunt multe aspecte care m-au ajutat sa inteleg ce mi se intampla si de ce fac alegerile pe care le fac, inclusiv de ce ma doare ceea ce ma doare – fizic si emotional vorbind. Dupa prima serie de ateliere ii spuneam Madalinei ca totul se vede mult mai clar acum, inclusiv muntele de rahat. Lucrul acesta nu s-a schimbat la atelierele urmatoare…

Si, de fapt, ceea ce imi place foarte mult este seria descoperirilor surprinzatoare despre mine – pe care le tot fac. Lucruri care au fost tot timpul acolo, dar la care nu m-am gandit niciodata, sau intre care n-am facut niciodata inainte legaturi. Descoperiri care se intampla cand mi-e lumea mai draga sau cand ma astept mai putin.

Un alt lucru care imi place mult de tot este grupul de oameni pe care l-am cunoscut la primul atelier si cu care ma tot reintalnesc, de care am ajuns sa ma simt surprinzator de apropiata sufleteste, desi ne vedem doar o data – cel mult de doua ori – pe an. Asa am ajuns sa abia astept continuarile povestilor de viata ale Dalilei, Monikai, Catalinei sau Cristinei sau sa am un sentiment de liniste si incredere cand vorbesc cu Luminita.

Si astfel, dincolo de descurajarile temporare pe care le traiesc (cand nu mai sunt sigura daca sunt sau nu o persoana “buna”- sau daca daruiesc doar ca sa ma simt ranita mai putin); dincolo de ingrijorarile pe care le simt la descoperirea ca am preluat “paragrafe” intregi din convingerile despre lume ale alor mei, dincolo de dificultatea pe care o am uneori de a ma “rupe”din viata mea de zi-cu-zi si de a face un drum lung si incomod, astept mereu atelierele “Asculta-ti corpul”, cu bucuria cu care astept orice ocazie de a ma linisti si a ma gandi la sensul pe care as vrea sa-l dau vietii mele, cu bucuria cu care astept orice intalnire cu mine.

Am crescut intr-o familie cu doi copii si (din fericire) doi parinti. Am crescut cu o sora mai mica, impreuna cu care am trait si traiesc momente unice; am cu ea o legatura care nu seamana cu nicio alta.

Tatal nostru avea, pe vremuri, o vorba: zicea ca intr-o familie totul e bine cat timp numarul copiilor nu depaseste numarul parintilor. Lucru pe care nu-l cred, desigur: sunt convinsa ca familiile cu 3, 4 sau mai multi copii au farmecul lor (chiar daca nu am trait personal acea experienta).

Ce am trait, in schimb, in propria mea familie, e perfectiunea familiei cu un singur copil. Cat de usor este totul, cum are fiecare locul lui; cum e totul suficient de vesel si plin de viata (mai ales cu un copil ca Bogdan), dar si suficient de simplu, incat, prin rotatie, cate un parinte poate oricand sa-si ia timp pentru el. N-am sa mint: multa vreme felul acesta de familie m-a incantat; echilibrul astfel obtinut a parut multa vreme prea bun ca sa-mi doresc sa schimb ceva la el.

Multa vreme…

Picture source: Fotopastele

De un timp insa, familia mea se transforma intr-o familie in care numarul copiilor va fi egal cu numarul parintilor. Habar n-am cum va fi; nu am decat modelul familiei in care am crescut. Sunt convinsa ca unele lucruri vor semana, asa cum altele vor fi altfel. Comparand prima experienta cu cea de acum (lucru pe care nu ma pot opri sa-l fac, mai tot timpul), sunt diferente mari: daca la Bogdan nu ma puteam opri din baut cola si cautam articole care sa imi explice cum cafeaua in sarcina nu face rau, acum nici nu pot pronunta cuvintele “cola” si “cafea” fara o grimasa; dar si asemanari: amandoi au fost plimbati si rasplimbati in perioada intrauterina; amandoi par sa aiba o preferinta pentru sarbatori religioase (nu stiu de unde li se trage?!): la Bogdan primele miscari au fost de Sfanta Maria, acum – in Vinerea Mare.

Ma intreb si acum, ca si atunci, oare cum este fiinta aceasta noua care vine in familia noastra? Dar acum ma intreb mai domol, mai asezat si mult mai rabdator.

Uneori timpul pare ca se scurge foarte incet, dar cel mai des pare ca zboara. Ne-am imbarcat intr-o calatorie care ne va duce spre teritorii necunoscute, iar fiecare peisaj vazut pana acum e o minune. Asa e intr-o familie in care numarul copiilor devine egal cu numarul parintilor. Asa e in ACEASTA familie.

You can fool some of the people all of the time, and all of the people some of the time, but you cannot fool all of the people all of the time.

Fortunately…

de fapt e mai mult luminos decat albastru, dar ce placere mai mare decat sa-ti bagi picioarele? in niste valuri reci ca gheata…

si-aproape ca uitasem ce dor mi-era de mare!