Vineri, Bogdan ii spune Mariei:
Sa capatam putina perspectiva, zic:
1. Un copil face primii paşi de unul singur.
2. Undeva, în lume, doi oameni se îndrăgostesc.
3. Undeva, cineva admiră un răsărit superb. În alta parte, în acelaşi timp, altcineva admiră un apus.
4. Un soldat luptă ca să nu fie nevoie s-o faci tu.
5. O persoană care a suferit mai demult un accident, tocmai se pune pe picioare.
6. Un mic grup de oameni construieşte ceva care în curând va transforma imposibilul în posibil.
7. Undeva pe pământ, au apărut pe cer două curcubee întregi.
8. Unul dintre artiştii care urmează să ajungă printre cei mai renumiţi repetă cu răbdare la el acasă.
9. Cineva scrie o carte care îţi va schimba perspectiva asupra vieţii – în curând.
10. Un prieten îl ajută pe altul să depăşească impulsul de a se sinucide.
11. Oameni aparţinând unor religii diferite se află chiar acum în temple, biserici şi moschee rugându-se din toată inima pentru pacea lumii.
12. Un cuplu în vârstă sărbătoreşte nunta de aur.
13. Doi prieteni râd cu lacrimi la serialul preferat.
14. Un pompier aleargă într-o clădire în flăcări ca să salveze un om pe care nu-l cunoaşte.
15. Cineva din oraşul tău îşi doreşte sincer să-ţi devină prieten.
16. O proaspătă mămică stă pe un pat de spital ţinându-şi în braţe copilul pentru prima dată. În altă parte, altă mămică tocmai a născut gemeni.
17. Cineva face un duş fără nicio grijă în timp ce cântă din toţi plămânii.
18. Undeva, cineva zâmbeşte amintindu-şi un moment special petrecut cu tine.
19. Un fost alcoolic sărbătoreşte acum un an de sobrietate.
20. În toată lumea, voluntari inimoşi îngrijesc oameni mai puţin norocoşi decât ei.
21. Un sportiv de performanţă tocmai şi-a depăşit recordul personal.
22. Doi tineri tocmai şi-au dat primul sărut.
23. Cineva îmbrăţişează un prieten care are nevoie disperată de asta.
24. La un supermarket, cineva tocmai şi-a lăsat mărunţişul în vasul de colectă pentru o cauză nobilă.
25. Un grup de prieteni vechi stau la o masă şi împărtăşesc amintiri.
26. În lumea întreagă, oameni se străduiesc să protejeze drepturile şi libertăţile umane fundamentale – pentru cât mai mulţi dintre noi.
27. Un chirurg se află într-o operaţie, fiind pe cale să-i salveze viaţa pacientului său.
28. Un om ţine uşa pentru persoana care se află în urma lui.
29. Cuiva îi este dor de tine şi abia iţi aşteaptă următoarea vizită.
30. Tocmai ţi s-a amintit că lucruri extraordinare se întâmplă oamenilor obişnuiţi în fiecare clipă şi că viaţa de zi cu zi e plină de frumuseţe şi minuni.
Commitment is what transforms a promise into reality.
It is the words that speak boldly of your intentions.
And the actions which speak louder than the words.
It is making the time when there is none.
Coming through time after time after time, year after year after year.
Commitment is the stuff character is made of; the power to change the face of things. It is the daily triumph of integrity over skepticism.
Abraham Lincoln
Am terminat de citit “Ultima prelegere” a lui Randy Pausch si m-am ales – bonus – cu cateva dileme:
1. Este Randy atat de bun pe cat mi s-a parut, sau m-a impresionat asa “doar” pentru ca urma sa moara? Si daca raspunsul este varianta b,
2. chiar nu suntem in stare sa AUZIM mesaje de genul celor pe care el le transmite (simple, in esenta, despre oameni si viata si despre sensul traiului pe pamant) – decat daca ne vorbeste cineva care moare si lasa in urma 3 copii care nu merg inca la scoala? sau
3. suntem in stare sa “auzim” aceste mesaje, dar diferenta dintre “a cunoaste cararea” si “a merge pe carare” este atat de mare, incat nu ajungem, de fapt, sa le transformam in actiune?
Si cu asta, cumva, I’m back to square one:
4. (si cea care ma bantuie cel mai tare): CUM faci, mai exact, sa inveti sa traiesti in felul oferit ca exemplu de Randy (si de pacientii in stadiu terminal ai lui Yalom, de altfel) – FARA sa ai corpul invadat de metastaze sau sa fi suferit vreo nenorocire iremediabila? Cum faci sa-ti pastrezi perspectiva clara asupra vietii si sa lasi lucrurile nesemnificative sa nu conteze si sa faci tot binele pe care il poti face si sa creezi zilnic amintiri cu ai tai si sa-ti cultivi curiozitatea si sa-i inspiri pe altii si sa bei coniac din paharele “bune” si sa faci pace cu moartea – cat inca nu-ti bate la usa?
Iar asta este, probabil, una dintre dilemele cele mai importante ale vietii mele de pana acum.
Puterea de a zice “Gata.”, “Ajunge.”, “S-a incheiat.”, “La revedere.”. De a zice “Don’t mess with me!”.
The silver lining – granita incredibil de efemera intre orice si orice. Intre a fi si a nu fi. Intre constientizare si inconstienta. Intre a ramane si a pleca. Intre a spune si a tacea. Intre frica si dragoste.
Intelegerea in sfarsit a ideii ca alegerile mici, din fiecare zi, ajung sa defineasca substanta a cine esti.
Leting go. Incheierea agatarii – de oameni, credinte, idei si proiecte. E in regula: nu mori daca faci asta, desi uneori fix asta pare ca se va intampla.
Provocarea – cand o persoana in care crezi si pe care o admiri spune lucruri despre care vocea ta interioara te previne ca nu-s ok; ca scurtcircuiteaza o veriga a rationamentului, chiar daca nu poti spune inca exact pe care.
Sportul extrem al pasitului pe puntea dintre tine si celalalt – fata de care mersul pe sarma pare o joaca de copil; al discernerii intre relatia imaginara cu proiectia celuilalt si relatia reala, cu omul din fata ta.
Curajul de a cauta mereu sa afli cine esti, de a nu te multumi cu raspunsul superficial sau cu un raspuns de acum 7 ani. Si apoi curajul fidelitatii fata de raspunsul – gasit sau ales.
Asa-mi trebuie daca incerc sa controlez constient lucrurile care se intampla atat de firesc spontan. Daca incerc o suta de alte haine, desi stiu foarte bine care mi se potriveste – doar ca nu vrea muschiul meu sa o ia pe aceea.
Daca aud foarte clar vocea instinctului, dar nu o ascult, fiindca imi contrazice argumentatia logica.
Daca ma gandesc la un milion de lucruri care se vor intampla dupa ce se va intampla lucrul care se intampla chiar acum, in timp ce lucrul care se intampla chiar acum – se intampla chiar acum.
Daca stiu exact ce vreau sa spun, dar imi fac griji daca o sa-ti placa sau nu sa auzi ce vreau sa spun, si apoi caut mult si bine ceva ce cred ca iti va placea sa auzi, dar nu sunt sigura ca iti va placea sa-l auzi, si nici ca se potriveste foarte bine cu ceea ce vreau de fapt sa spun.
Asa imi trebuie, zic. Sa ma invat minte.
Tot incerc sa scriu, dar ma simt ca si cum as incerca sa dansez balet cu bocanci in picioare. Stiu ce vreau sa spun, dar sunt franturi de vise carora parca le-ar fi greu sa treaca dincoace, in lumea asta facuta din carne si scanduri.
Iar ce vreau sa spun, nu-i despre rezolutii uimitoare de anul nou, nici despre magia Craciunului, si cu atat mai putin despre mintea geniala a vreunui terapeut.
E, mai curand, despre franturi de suflet pe care, dezbracandu-ma de obisnuinte si platitudini, am pretentia sa le las sa ia contact cu lumea; sa simta pe piele toate cele paisprezece grade cu minus.
E despre fragmente mici, inexplicabile de incantare - că atunci cand te astepti mai putin descoperi o veselie pe care nu ai banuit-o la un om pe langa care ai trecut de zeci de ori inainte – care iese in pasi de dans din biroul sefului doar pentru ca se bucura sa te vada sau iti explica senin cum a invatat sa-si recunoasca colegii doar dupa… partea de la mijloc in jos.
E despre momente rare de curaj, ca atunci cand te hotarasti ca ai dus cu tine o frica – destul si ca e timpul sa o lasi jos din spate – si atunci cand faci asta fiecare celula de muschi se relaxeaza dupa nici nu mai stii cata vreme de cand sta contractata. Si astepti senin si impacat sa se intample ceva rau; iar ceva-ul ala nu se intampla.
E despre clipe nepretuite de mirare cand mai gasesti pe cineva – unul dintre oamenii aceia rari care nu cred ca Julio Cortazar e un actor de telenovela si care a pozat aceleasi case de turta dulce din Amsterdam – ca si tine; sau cand asculti melodiile puse de altcineva ca si cum le-ai fi ales cu mana ta.
E despre descoperirea surprinzatoare ca viata e suportabila si cand e grea, cand oameni dragi te dezamagesc si vine vremea sa incepi sa-i vezi si asa cum sunt ei, nu doar cum ti-ai dorit tu sa fie.
Dar si despre descoperirea surprinzatoare ca viata este frumoasa si cand e usoara, cand te duci la culcare cu pace in suflet si cu un zambet interior catre copilul tau care spune “o sa stau si eu langa tine putin, iar daca adorm, Tati o sa ma duca la mine in camera” – fiindca exterior incerci sa fii serios, cu o spranceana ridicata, ca un om mare ce esti, ca un parinte responsabil de educatia copilului tau – ce esti, spunandu-i la final, de parca i-ai face cine stie ce favoare: “bine, hai, dar numai cateva minute” – desi stii bine ca o sa adoarma imediat, cu capul lipit de umarul tau, iar asta o sa te faca sa te simti atat de bine.
Si despre recunostinta care iti umple sufletul cand iti dai seama ca toate astea exista.
“Ups, uite, a venit un pup la tine. Imi pare rau, nu stiu cum mi-a scapat!
Nu-i nimic, Mami. Poftim, ia-l inapoi!”
*
* *
“Mami, mi-a venit o idee. Ce-ai zice tu sa facem cum am facut in seara dinainte?
Cum, mami?
Pai, tu ma tii pe mine in brate si Tati ne tine pe-amandoi…”
*
* *
Matematica distractiva: “Un Fulger si cu-n Fulger si cu-n Fulger, cati Fulgeri fac, Mami?”
*
* *
I-o arat in poza pe Lise
“Uite, mami, ea e doamna cu care am facut cursul.
Da, mami? Si ea si-a ascultat sufletul? (…)”
